A imbatranii acasaChiar daca acest subiect nu este de actualitate pentru majoritatea dintre noi, este bine de stiut care sunt posibilitatile de a ne petrece ultima etapa a vietii, batranetea, in Belgia.
Contrar a ceea ce se crede, majoritatea belgienilor isi petrec batranetea acsa si nu in sanatorii particulare, asa numitele "home", "maison de repos" (93% cu varsta peste 65 de ani si 81% de peste 75 de ani).
Aceasta se datoreaza si faptului ca in "home" costurile sunt mult mai mari decat castigurile lunare ale pensionarilor.
In cazul in care persoanele respective nu au bani stransi sau nu sunt ajutate de rude care pot platii diferenta in aceste lacasuri, sau eventual nu recurg la metoda extrema de a-si vinde casa (cei care au asa ceva) pentru a platii aceste costuri suplimentare, sunt obligati sa ramana acasa, pentru restul vietii.
Acest aspect dorim sa-l clarificam si sa descoperim posibilitatile pe care le au aceste persoane care trebuie sa se ingrijeasca singuri, de multe ori.
Statul sa gandit la aceste probleme si a luat o serie de masuri capabile sa incurajeze si sa ajute astfel de situatii.
Singura necesitate este ca persoana respectiva sa ceara ajutorul colectivitatii, inainte de a ajunge in inposibilitatea de a o face (boala, etc).
Astfel batranii pot beneficia la domiciliu de: mancare gatita, coafura, medici, dentisti, etc. Cel mai bine este de a se adresa la un Centru de coordonare si ingrijire la domiciliu, de pe raza comunei unde locuieste, care va delega un coordonator care sa analizeze situatia fiecaruia.
In comunitatea franceza aceste centre sunt grupate in trei federatii:
- Federatia de ajutor si ingrijire la domiciliu, FASD, 02.735.24.24, www.fasd.be
- Federatia Centralelor de servicii la domiciliu, FCSD, 02.515.02.08, www.fcsd.be
- Asociatia Centrelor de coordonare de sanatate si servicii la domiciliu, ACCOORD, 071.33.11.55, www.federation-accoord.be
Mai exista posibilitatea apelarii la CPAS (centru public de ajutor social) sa la "mutualité".
Interventia coordonatorului este gratuita, in schimb serviciile propuse se platesc dar preturile lor variaza in functie de resursele financiare si statutul fiecarui batran (BIM, OMNIO), de natura serviciului propus si statutul firmei care presteaza serviciu.
Adrese de contact:
Valonia: www.uvcw.be, 081/24.06.51
Bruxelles: www.ocmw-info-cpas.be
Ca o masura de prim ajutor in caz de urgenta exista sistemul de "televigilenta", un aparat pe care batranul il poarta (colier, bratara) si prin apasrea unui buton, centrala de supraveghere intra in actiune. (cost lunar al serviciului 21.07€/luna) cu eventuale reduceri de la mutuele.
Pentru a invinge singuratatea si a avea o prezenta in casa, CPAS sau mutuele poate trimite o persoana care sa ajute in acest sens (2.48 la 8€/ora in functie de zi/noapte, week-end, zi de sarbatoare, si statut BIM, OMNIO etc).
La Bruxelles exista un serviciu de ajutor pentru bolnavi (noaptea), unde o persoana va trece de 2, 3 ori pe noapte, 15-30 min, pret 150€/luna tarif complet sau 110€/luna pentru statut BIM.
Adresa de contact: 02.420.54.57, www.soinschezsoi.be .
Pentru o companie de durata exista Asociatia belgiana a femeilor de companie ASBL. (6-10€/ora pentru o persoana externa si 1000€/luna + cazare si masa pentru una interna).
Asociatia "Pari Solidaire Belgium" propune o alta formula: tinerii care au nevoie de o locuinta si batranii care dispun de spatiu sa-i gazduiasca. Chiria este inlocuita cu serviciile si compania pe care o ofera tinerii, batranilor respectivi care-i primesc in gazda.
ASBL "1 toit, 2 âges" propune aceleasi servicii ca cele descrise mai sus.
Adrese de contact:
Dames de Compagnie asbl, 02/770 60 51, www.damedecompagnie.be
Pari Solidaire Belgium, 0477/23 69 69, www.pascalleurquin.com/pari
O alta formula este "habitat Kangourou", unde o persoana in varsta (de regula propietarul) ocupa parterul casei iar o familie de tineri, restul casei, cu ajutorul unui contract care descrie toate aspectele acestei relatii.
Mai multe info pe situl www.questionsante.be sau www.kbs-frb.be (rubrica "Publications").
**************************************************
Ce taxe platim in Belgia pentru masinaBelgienii considera automobilul ca pe un obiect pretios, lucru bine inteles de stat, care a transformat conducatorul auto intr-un fel de "vaca de muls".Imediat cum ai cumparat o masina (noua sau veche) trebuie sa bagi imediat mana-n buzunar pentru a achita "Taxa de inmatriculare", un bir calculat in functie de puterea fiscala a vehiculului, in cazul celor de ocazie in mod descrescator cu varsta masinii, ajungand pana la 61.50€ pentru cele mai vechi de 15 ani.
Placa de inmatriculare costa 31€ dar daca vrei una personalizata din 6 caractere (3 litere, 3 cifre sau invers) la alegere, trebuie sa cheltuiesti 620€ iar pentru una din 5 caractere (combinetii litere cifre), 874€. Sa stricat placa sau ai pierdut-o, nu-i jale atata ca mai dai 25€ ca sa te bucuri de cea noua trimisa prin posta.
TVAul, bine inteles ca doar fara asa ceva nu se poate, 21% pentru masinile noi. Pentru ocazii, vehicule de peste 6 luni de la prima inmatriculare si cu min 6.000km la bord, intre particulari, nu se plateste TVAul. Daca vanzatorul este un comerciant atunci trebuie sa-i platiti TVA-ul integral iar in cazul cand acesta a cumparat masina de la un particular trebuie sa-i platiti TVAul numai pe beneficiul facut de el. Acest TVA nu este recuperabil chiar daca cel care cumpara masina are numar de TVA (independent, comerciant, firma etc).
Apoi in fiecare an mana-n buzunar pentru "taxa de circulatie", calculata in functie de puterea fiscala sau cilindreea masinii. In caz de alimentare cu LPG (gaz) trebuie platit un supliment in functie de puterea motorului.
Daca mai adaugam la aceste taxe si asigurarea, carburantul, amenzile, reparatiile si piesele de schimb, constatam ca o parte din venituri se duc pe "4 roti".
****************************************************
Pasaportul belgianIn Belgia cererea pentru eliberarea unui pasaport se face la administratia comunala de unde domiciliaza persoana care doreste obtinerea acestui act.
Cererea este insotita de doua fotografii (tip pasaport) si de cartea de identitate. Pasaportul este facut de o firma privata care trebuie sa colecteze datele furnizate de Comuna in termen de 5 zile de la depunerea lor. Termenul de fabricare al pasaportului de catre firma respectiva variaza in functie de comenzile avute, dar uneori ajunge pana la 4 saptamani.
Exista si posibilitatea eliberarii acestuia in regim de urgenta dar pretul este mult mai mare. Cum unele tari cer ca pasaportul sa fie valabil o perioada si dupa reintoarcerea in Belgia trebuie verificate inaintea plecarii in vacanta valabilitatea documentelor (carte de identitate, pasaport, vize... etc).
Si pentru eliberarea unei carti de identitate pentru copii "Kids-ID" (vezi articol mai jos) termenul de eliberare poate ajunge la 4 saptamani.
Pentru costurile pasaportului vezi AICI http://diplomatie.belgium.be/fr/binaries/prijs_Paspoorten_FR_tcm313-66989.pdf
Cartea de identitate "Kids-ID" in BelgiaAutoritatile federale au scos "Kids-ID", Cartea de Identitate electronica pentru copiii cu varste cuprinse intre 0 si 12 ani.
Aceasta va inlocui vechiul Cetificat de Identitate (din hartie) pe care parintii trebuiau sa-l ceara la Autoritatile Comunale pentru a voiaja cu copiii.
Din 2006, o Carte de Identitate electronica a fost distribuita in cadrul unui proiect pilot in 6 Comune din Belgia, dar din 16 martie aceasta este introdusa in 75 de Comune. iar din 20 aprilie se va distribui in toata Belgia.(589 comune)
Pretul de baza al Cartii de Identitate este de 3€, dar 75% din Comune nu va cere nicio taxa.
Aceasta Carte de Identitate este mult mai sigura ca in trecut. In viitor aceasta va oferii o gama intreaga de posibilitati dintre care enumeram:
- Chat (comunica pe Net) in securitate
- voiaje in strainatate in securitate
- acces la anumite biblioteci
- inscrieri la scoala
- etc
Cartea KidsID va fi folosita si pentru sistemul "Allo Parents" care va da posibilitatea parintilor sa atribuie 7 numere de telefon ai apropiatilor copilului, acestei carti.
Pe verso Cartii va fi mentionat un numar de apel general, care permite tuturor sa telefoneze parintilor copilului imediat, daca acesta se pierde.
Mai multe informatii despre acest sistem pe situl www.alloparents.be
Mai multe informatii despre kidsID:
- http://eid.belgium.be
- http://www.ibz.rrn.fgov.be
************************************************
Cum poate voiaja un copil minor din BelgiaTrebuie stiut ca un copil cu varsta mai mica de 12 ani, nu are dreptul la carte de identitate, in Belgia. Parintii acestuia pot cere de la administratia comunala de unde sunt domiciliati un "certificat de identitate" cu fotografia copilului, valabil 2 ani. In anumite comune parintii pot cere pentru copil si un Kids-ID (in regim normal +-3 saptamani sau in regim de urgenta )
Certificatul de identitate nu-i da automat dreptul de acces in toate tarile in care belgienii sunt admisi cu ajutorul cartii de identitate.
Tarile membre ale Uniunii Europene, mai putin România, Bulgaria, Lituania si Slovacia accepta acest certificat de identitate daca copilul este insotit de parinti. Pentru celelalte tari trebuie intrebat la ambasadele tarilor de origine.
Pentru a evita problemele este preferabil ca sa aibe pasaport copilul, cand se calatoreste in afara UE.
Dupa 12 ani copilul poate avea cartea sa de identitate si isi poate insotii parintii fara probleme. Niciun formular nu este prevazut in UE si nu trebuie completat pentru aceasta situatie deoarece se considera ca minorul are consimtamantul parintilor de moment ce are pasaport sau carte de identitate.
Cererea de pasaport la copii pana in 18 ani se face cu acordul parintilor.
Cand copilul voiajeaza cu un singur parinte trebuie sa aiba acordul scris al celuilalt parinte. In caza de divort trebuie completat si legalizat la Comuna un act din care sa rezulte domiciliul copilului si parintele care il are in grije.
Pentru voiaje cu scoala de asemenea trebuie legalizat la Comuna un act in care parintele autorizeaza persoana care insoteste copilului in voiaj.
Kids-ID la 131,53€ in urgentaIncepand cu aprilie 2009 comunele din Belgia elibereaza, la cerere, copiilor mai mici de 12 ani cartile de identitate electronice Kids-ID. Aceasta carte electronica permite unui copil sa voiajeze legal in Europa. De la inceputul acestui sistem au fost eliberate 170.242 de Kids-ID, dar se estimeaza dublu numarul celor care le vor primii in urmatoarea perioada.
Numai ca procedura de eliberare noua, care va intra in vigoare pe 15 ianuarie 2010, creaza unele probleme de ordin administrativ.
Astfel parintii care au nevoie urgenta de un act de identitate pentru copii, Kids-ID, vor trebui sa plateasca pentru procedura de urgenta suma de 131,53€ pentru a obtine acest document, in 2 zile si 79,53€ pentru a obtine actul in 3 zile.
Niciun certificat de identitate provizoriu nu va fi eliberat parintilor care au omis sa faca demersurile pentru obtinerea acestuia, cu cel putin 15 zile inainte, sau vor platii sumele mai sus mentionate. Serviciul federal doreste prelungirea termenului acestei dispozitii pana la sfarsitul anului 2010, astfel se va da un timp "rezonabil pentru adaptare", celor interesati.
Cum sa mai intamplat si in alte situatii
************************************************
Cateva din amenzile de circulatie In Belgia infractiunile de circulatie sunt pedepsite conform gradului de pericol pe care il comporta acestea pentru ceilalti participanti la trafic.
Acest aspect a fost abordat in articolul "Infractiunile la codul rutier" si nu mai revenim cu amanunte, ci doar mentionam o parte din amenzile de circulatie in vigoare in functie de gradul lor de pericol.
Gradul 1.
- a nu purta centura de siguranta;
- a nu semnaliza cand este obligatoriu;
- a circula cu bicicleta noaptea fara lumina;
- a circula pe banda speciala a autobuzului;
- a circula pe banda de urgenta.
Amenda = 50€
Gradul 2 (punerea in pericol indirecta)
- a trece pe culoarea oranj a semaforului;
- a folosii GSMul fara kit "maini libere", conducand;
- a depasii prin dreapta;
- a nu respecta distanta de siguranta pentru camioane;
- a nu aprinde farurile de ceata din spate cand este obligatoriu;
- a stationa de o maniera periculoasa (in locuri interzise);
- a stationa pe locurile rezervate handicapatilor.
Amenda = 100€
Gradul 3 (punerea in pericol directa)
- a trece pe culoarea rosie a semaforului;
- a depasii in locuri interzise;
- a tripla cand este interzis;
- a depasii in apropierea unei treceri de pietoni sau pasaj cu cale ferata;
- a pune in pericol un pieton sau un ciclist;
- a nu respecta regulile relative la intersectii (semne sau prioritatea de dreapta de ex.)
Amenda 150€
Gradul 4 (punerea in pericol iremediabila)
- a depasii aproape de o colina sau o curba;
- a circula la o viteza excesiva;
- a nu respecta semnalizarea la un pasaj cu linie ferata;
- a intoarce pe autostrada;
- a face intrecere pe sosea.
Amenda: Decizie luata de procurorul regal (trimitere la tribunal)
Viteza si amenzile aferente:
Exces de viteza in aglomeratii, langa scoli, in zone de 30km/h, in zone rezidentiale sau de intalniri
- de la 1 la 10km/h in plus = 50€
- de la 11 la 30km/h in plus = 50€ + 10€ pe fiecare km suplimentar (ex. 43km/h in zona de 30km/h: 50€+3x10€=80€)
- plus de 30km/h tribunalul decizia apartine procurorului regal
Exces de viteza pe strazi (altele decat situatiile de mai sus)
- de la 1 la 10km/h 50€
- de la 11 la 40km/h 50€+5€ pe km/h suplimentar
- plus de 40km/h tribunal, decizia apartine procurorului regal.
Condusul sub influenta bauturilor alcoolice sau drogurilor
in sange: 0.5 - 0.8% (0.22 - 0.35mg/l suflat in balon) 137.5€;
0.8 - 1.2% (0.35 - 0.50 mg/l in aer) 400€
plus de 1.5% (0.65mg/l) sau
- refuzul alcootestului sau analizei de sange fara motiv legitim,
- stare de ebrietate (sau similara data de droguri sau medicamente)
- conducerea sub influenta drogurilor (analiza pozitiva la sange)
Toate aceste infractiuni se trimit la tribunal si decizia apartine procurorului regal.
Tarifele mentionate sunt cele minime. In unele cazuri se pot lua si alte sanctiuni.
Daca soferul refuza sa plateasca, cazul se transmite judecatorului de politie care va decide amenda (de regula mai mare decat cea initiala) sau interzicerea de a mai conduce.
Cheltuielile de judecata si eventuale contributii la Fondul de ajutor al victimelor se adauga la sumele amenzilor decise la tribunal. Pentru unele infractiuni parchetul procedeaza la retragerea temporara sau permanenta a permisului de conducere.
Pentru a calcula singur amenda de circulatie APASA AICI http://www.wegcode.be/index.php?option=com_content&view=article&id=1381:boeteberekening&catid=178&Itemid=311
Infractiunile la Codul rutier
Acest articolul are ca obiectiv sa va permita sa va cunoasteti drepturile atunci cand va confruntati cu efectele cauzate de o infractiune la Codul Rutier.
1. Procedura
Daca se constata cat ati o comis o infractiune, politia va trimite intrun termen de 14 zile copia procesului verbal. De asemenea, va trimite un formular de completat.
Tot în termen de 14 de zile de la comiterea infractiuni, politia va trimite o propunere de perceptie imediata pe care o puteti plati prin transfer bancar.
Daca politia nu trimite propunerea de perceptie imediata sau daca nu platiti, Procurorul va trimite o propunere de solutionare de platit de asemenea, prin transfer bancar.
Daca nu va achitati de propunerea de perceptie imediata sau de solutionare, Procurorul va citeaza în fata Tribunalului de Politie de la comuna dumneavoastra.
Daca sunteti citat, este recomandat sa fiti aparat de catre un avocat. Într-adevar, exista riscul ca Tribunalul de Politie sa va condamne sa platit o amenda de la 55 la 27.500 de euro si/sau suspendarea permisului de conducere incepand cu 8 zile.
2. Categorii de infractiuni (lista non-exhaustiva)
Noul Cod ruitier, care a intrat în vigoare la data de 31 martie 2006, prevede, printre altele, urmatoarele categorii de infractiuni :
a) Infractiunile de gradul 1 – infractiuni mai putin periculoase
Exemplu : Nu purtati centura de siguranta.
b) Infractiunile de gradul 2 – punerea indirecta in pericol a sigurantei persoanelor.
Exemplu : Conducerea vehiculelor utilizand un telefon mobil fara Kit Maini libere.
c) Infractiunile de gradul 3 – punerea directa in pericol a sigurantei persoanelor
Exemplu : Trecerea pe rosu
d) Infractiunile de gradul 4 - sunt cele care afecteaza în mod direct sigurantei persoanelor si au ca consecinte daune fizice in caz de accident ..
Exemple : A circula in directia opusa pe strada sau autostrada
3. Asigurarea protectie Juridica
Cand ati asigurat masina dumneavoastra, probabil ca ati subscris (uneori chiar fara sa stiti) O garantie de "protectia juridica" sau "de Aparare" (intre 10 si 70 euros).
Cand sunteti citat in fata Tribunalului de Politie, e momentul sa apelati la compania de asigurare pentru a plati avocatul care l-ati ales sa va apere.
Astfel, asigurarea « protectia juridica » va permite sa nu platiti propriile costuri de aparare (avocat, consultant medical, expert, ...), în principal în urmatoarele doua cazuri :
a) Ati primit o citare in fata Tribunalului de Politie, asigurarea protectia juridica se aplica chiar daca nu a existat nici un accident.
b) Doriti o rapida indemnizare a pagubelor care le-ati avut in urma unui accident rutier.
In concluzie, aceasta asigurare va permite sa consultati si sa fiti aparat de catre un avocat in fata instantei cu consecinte pozitive asupra pedepsei.
BUZINCU Gelu
Avocat la Baroul din Bruxelles
****************************************************
Reclamatii impotriva unor practici ilegale de vanzareNu de putine ori a sunat cineva la usa sa ne indemne sa cumparam un produs sau un serviciu. In anumite cazuri acesti vanzatori ambulanti sunt agresivi si nu vor sa plece pana nu-i determina pe clienti sa le semneze un contract. De multe ori acesti vanzatori recurg la practici comerciale inselatoare in ceea ce privesc preturile serviciilor pe care le propun si isi hartuiesc victimele pentru a le determina sa semneze contracte pe care in timp normal nu le-ar semna.
Cu tot dreptul consumatorului de a refuza un contract in termen de 7 zile, acestuia ii este imposibil sa o faca deoarece in multe cazuri nu are coordonatele vanzatorului.
Pentru astfel de cazuri exista situl SPF Economie, sectia Litigii si Plangeri unde se pot depune plangeri impotriva acestor practici ilegale. http://economie.fgov.be/fr/litiges/
*******************************************************
Informatii medicale pe Net Din ce in ce mai multi oameni cauta raspuns la problemele de sanatate pe care le au sau isi cumpara medicamentele de pe internet.
Dintr-o ancheta realizata de IPSOS pentru IASIS (grupul farmacistilor independenti) reiese ca 88% din belgieni cauta un raspuns legat de sanatatea lor via internet iar 7% isi cumpara medicamente de pe siturile specializate.
O mare parte din aceste medicamente cumparate sunt de calitate dubioasa, unele sunt contrafacute si pun in pericol sanatatea acestora.
Pentru aceasta IASIS a lansat un sit Internet, care sa garanteze publicului o informatie corecta, fiabila si accesibila pentru medicamentele si bolile obisnuite. In afara sfaturilor de sanatate pe sit se mai pot gasii serviciile de garda si numerele de urgenta, precum si rezervarea medicamentelor prescrise.
Cele mai vizitate situri sunt cele ale asigurarilor de sanatate (mutuelles). Gasiti mai jos cateva situri fiabile din domeniul sanatatii:
- http://www.jim.fr/ (Jurnalul international de medicina)
- http://www.medisite.fr/
- http://www.doccheck.com/be/
- http://www.destinationsante.com/
- http://www.abcsante.be/
- http://www.mediplanet.be
- http://www.doctissimo.fr/
- http://www.e-sante.be/
Trebuie stiut ca exista un servici in Belgia unde farmacistul vostru va poate anunta prin SMS ca trebuie sa va luati medicamentul. Deocamdata acest servici este pentru medicamentele: antialergice, antidepresive, antidiabetice, patch impotriva nicotinei dar se va extinde si la celelalte medicamente in curand.
Serviciul se va activa de catre farmacist, la dorinta voastra, pentru perioada pe care o doriti.
***********************************************************
Preturi enorme la camere single din spitale belgieneChiar daca nimeni nu vrea sa anticipeze asa ceva, se poate gasii odata intr-o situatie de a fi internat intr-un spital si este bine de stiut ce il asteapta din punct de vedere al preturilor cerute de aceste unitati. In primul rand trebuie mentionat ca pretul spitalizarii care ramane de platit de catre pacient (deoarece o mare parte este platit de asigurare) nu sa schimbat intre 2004 si 2008, fiind in medie de 432-433€ pentru camera dubla, comuna cu doua paturi dar a crescut la camera single, ajungand la 1050-1234€.
Aceste date sunt cuprinse in raportul unei anchete a asigurarii MC facuta cu ajutorul unui esantion de 4,5 milioane de membrii, in Belgia.
Acest aspect se datoreaza legilor pentru protejarea pacientului in camerele comune unde sunt interzise costurile suplimentare.
In acelasi timp pacientii pot semna la intrarea in spital o declaratie de admitere care sa le permita ingrijirea lor pentru tariful INAMI.
Pe situl www.mc.be (Mutualité Chrétienne) gasiti un modul comparativ al tarifelor din spitalele din Belgia. Preturile sunt foarte diferite de la un spital la altul si este bine inainte sa apelati la serviciile unui spital sa stiti la ce va asteptati ca plata.
Pentru cine are asigurare complementara in afara celei obisnuite oferite de mutuelle, costul spitalizarii nu poate lasa urme adanci in buget dar pentru cei care nu au acest tip de asigurare este recomandat sa se informeze inainte si in niciun caz sa nu opteze pentru camere single. (daca nu-l dau banii afara din casa)
Sunt unele spitale unde pentru pacientul cazat in camera single, medicul poate cere oricat pentru consult (chiar poate cere si o donatie pentru spital) pe cand la camera doubla tariful este fixat de lege.
**********************************************************
Garantia obiectelor cumparateFiecare dintre noi a avut ghinionul macar odata sa i se strice un obiect cumparat, indiferent ca este vorba de un mic aparat electric sau un autoturism si de fiecare data ne-am pus intrebarea garantiei, cine il va repara si in ce conditii. Pentru a raspunde la toate aceste intrebari ale consumatorilor SPF Economie pune la dispozitia publicului o brosura in care se explica garantiile legale pentru produsele cumparate, in Belgia.
Subiectele abordate in aceasta brosura sunt din cele mai diverse si sunt culese din practica, din intrebarile pe care consumatorii le-au adresat acestora in decursul timpului.
Atat pagina web cat si brosura sunt sub forma de intrebari-raspunsuri.
Pentru a consulta drepturile consumatorului in Belgia vizitati situl SPF Economie http://economie.fgov.be/fr/consommateurs/Garantie/
Pentru a incarca brosura in format PDF clik AICI http://economie.fgov.be/fr/binaries/Les_garanties_en_cas_de_vente_de_biens_de_consommation_tcm326-98573.pdf
*********************************************************
Itinerar si orar STIB Bruxelles integrat la Google MapsGoogle in colaborare cu societatea de transporturi publice din Bruxelles lanseaza un serviciu nou care permite utilizatorilor sa-si planifice traseul in Bruxelles. La acest serviciu numit "Google Transit" sa introdus si orarul transporturilor publice bruxeleze, iar acesta este functional incepand de astazi.
Google Transit, care este integrat la Google Maps permite utilizatorilor sa aleaga un traseu si modul de deplasare spre acesta (masina, transport in comun, la pas)
Se pot introduce numele unor atractii turistice care se doresc a fi vizitate, sau destinatii gara - hoteluri etc.
Serviciul este disponibil si pe telefonul mobil, ceea ce permite utilizatorilor gasirea rapida a destinatiei dorite sau a unor informatii, pe traseul ales.
Cu ajutorul unui telefon echipat de sitemul GPS persoanele care doresc pot planifica un itinerar cu mijloacele de transport in comun. In viitor Google Transit se va echipa de alte servicii si moduri de transport si va fi valabil si pentru alte orase si tari europene.
Aveti alaturat acest serviciu Google Transit http://www.google.com/intl/ro/landing/transit/#dmy
************************************************
Calcul estimativ al salariului in Belgia
Pentru a avea o idee despre salariu pe care il meritati, in functie de profilul vostru, exista pe situl "Referances.be" un chestionar cu ajutorul caruia puteti afla cifra estimativa a acstuia. Sistemul respectiv este facut cu ajutorul unei baze de date a 80.000 de salariati, pe care K.U.Leuven le-a adunat in 2008, in cadrul unei anchete salariale de proportii.
Testul salariului se poate face AICI. http://www.references.be/compasdessalaires
***********************************************
Trotuar cu zapada: cine-i responsabil in caz de accident ?Astazi a inceput din nou sa ninga si m-am gandit sa scriu un articol adecvat, dar mai intai sa ies sa dau zapada de pe trotuar pentru ca daca nu s-ar putea sa ma coste scump. Trebuie stiut ca in Belgia, fiecare cetatean trebuie sa curete zapada de pe trotuarul aflat in fata locuintei sale, deoarece daca nu o face risca o amenda de 250€. In regulamentele de politie de la majoritatea comunelor din Belgia este mentionat faptul ca cetatenii trebuie sa intretina trotuarele din fata locuintei lor si sa faciliteze pasajul pe acestea.
Asta se traduce prin a curata zapada a impiedica formarea poleiului, imprastiind sare pe trotuar etc.
Evident legea spune ca pasajul pe trotuar trebuie sa fie curatat intre rasaritul soarelui si orele 20.00, ufff am scapat, deci noaptea nu trebuie sa ne sculam sa dam zapada. In locuintele mari, cu mai multi locatari, ocupantii de la parter (rez-de-chaussée) trebuie sa se ocupe de aceasta operatiune. Daca parterul nu este ocupat, atunci misiunea revine celor de la etajul superior, s.a.m.d. iar daca imobilul este intretinut de un administrator, paznic, etc acesta este responsabil de aceasta. Daca o persoana cade si pateste ceva, deci are nevoie de o interventie medicala, atunci asigurarea voastra trebuie sa intervina (este vorba de asigurarea "responsabilitati") iar daca nu aveti asa ceva atunci trebuie platit din buzunar. Daca cineva cade si pateste ceva intr-un parking de magazin, atunci asigurarea "responsabilitati" a magazinului plateste daunele respective, in cazul in care victima nu are sau nu doreste sa intervina asigurarea sa personala pentru "accidente individuale", "spitalizare", "accident de munca", "asigurare de la scoala ". Proba accidentului trebuie facuta de victima, care trebuie sa demonstreze ca a cazut datorita trotuarului necuratat de cel din cladirea respectiva, sau propietarul locului. Trebuie dovedit cu martori sau cu certficat medical, sau proces-verbal de la politie. De multe ori aceste incidente se pot termina si la mica intelegere, sau daca nu se pot atunci tribunalul decide, asa ca ma grabesc sa dau zapada la o parte.
*************************************************
A cumpara o masina in UE - Info practiceDeoarece Belgia este tara unde pretul masinilor noi (sau de ocazie) sunt relativ mari, exista posibilitatea de a cumpara o masina intr-un stat membru al Uniunii Europene, unde este mai ieftin, de exemplu in Finlanda, Suedia, Polonia sau chiar România. Astfel se pot economisii o multime de bani, dar unele formalitati trebuiesc indeplinite pe care le vom descrie mai jos.
Trebuie stiut ca Belgia este a treia tara dupa Franta si Germania, in care preturile masinilor noi si de ocazie, sunt cele mai mari. Din cauza devalorizarii monedelor unor tari, ca repercursiune a crizei, pretul masinilor a scazut in aceste tari, cum ar fi Finlanda, Polonia, Cehia, Letonia, Anglia, Irlanda si chiar România.
Diferentele sunt destul de substantiale, uneori ajungandu-se pana la 35% mai putin decat in Belgia, deci este firesc sa ne intrebam: "daca nu este mai bine sa cumparam din alta parte ?".
Sa luam un exemplu (sa ne imaginam ca vrem sa cumparam un VW Golf): in Belgia el este de aprox. 20.000€ iar la Turku in Finlanda este 15.000€ , deci o economie destul de substantiala, dar masina trebuie adusa in Belgia ceea ce inseamna sau 1500€ pentru a o aduce cu o companie de transport sau in jur de 750€ pentru o aduce personal (cheltuielile incluse, hotel, transport, combustibil, asigurare tranzit).
Pentru mai multe info vedeti situl inmatricularilor provizorii din Finlanda. http://www.trafi.fi/tieliikenne/AKE_EN/Registration
Pretul platit vanzatorului din Finlanda trebuie sa fie pretul Net (fara TVA) si aceasta trebuie sa fie mentionat pe actul de vanzare. Totodata pe acest ast trebuie sa mai figureze cel care vinde (firma/societatea/magazinul), cumparatorul, modul de plata si o descriere foarte exacta a masinii cu toate optiunile pe care le are, Certificatul de conformitate european al masinii (foarte important).
Odata ajuns in Belgia, trebuie mers la o asigurare pentru obtinerea formularului de inscriere auto (foaia roz). Cu acest document si cu actul de cumparare al masinii trebuie mers la Vama belgiana http://fiscus.fgov.be/interfdanl/fr/index.htm unde trebuie facuta o declaratie speciala de TVA (formularul 446) si platit TVAul (in jur de 3150€ pentru exemplul nostru). Vama pune o eticheta pe formularul de inscriere (vignette 705) si apoi se poate merge la DIV http://www.mobilit.fgov.be/fr/indexReframed.htm?newURL=%2Fdivfr%2FDIV.htm pentru inmatricularea masinii.
Din exemplu nostru dupa calculul facut reiese ca in loc sa platim 24.200€ TVA inclus, vom platii numai 19.000€ TVA inclus, deci o economie de 4.200€.
Sfaturi pentru cumpararea unei masini in UE
- Comparati foarte precis modelul pe care vreti sa-l cumparati din Belgia cu cel din strainatate, inclusiv optiunile pe care le doriti (pretul net). Tineti cont de TVAul din Belgia si tara de unde vreti sa cumparati, daca este inclus in pretul de cumparare.
- Stabiliti o comunicare foarte transparenta cu vanzatorul, pentru a nu avea surprize asupra modelului si optiunilor si asigurati-va ca totul este trecut pe contractul de cumparare, de care aveti nevoie in Belgia pentru importare.
- Cereti factura de cumparare (cu mentiunea ca este o masina NOUA) si Certificatul de Conformitate european. Daca cumparati o masina de ocazie, vanzatorul trebuie sa va dea Certificatul de inmatriculare al masinii. Trebuie stiut ca daca masina are mai mult de 60.000 km trebuie trecut Controlul tehnic in Belgia.
- Cautati cea mai ieftina posibilitate de a aduce masina in belgia (o remorca speciala tractata de voi, sau sa o aduceti personal etc)
- Trebuie stiut ca pentru toate masinile noi, cumparate in UE, beneficiati de o garantie de 2 ani. (unele firme ofera mai mult de 2 ani).
Mai multe info despre cumpararea masinilor in UE pe situl www.eccbelgie.be
Mai puteti citii pe aceasta tema si Ultimul studiu comparativ al preturilor masinilor in UE, facut de Comisia Europeana. http://ec.europa.eu/competition/sectors/motor_vehicles/prices/report.html
***************************************************
Cumpararea biletelor (spectacole, sport, evenimente) online Siturile de mai jos va permite sa cumparati bilete la toate spectacolele, evenimentele sportive, concerte, teatru, etc din Belgia. Totusi un mic ghid de precautii se impune inainte de a face o astfel de tranzactie pe Net:
1. La conditiile generale de vanzare, in majoritatea cazurilor, siturile care vand biletele, actioneaza precum un prestator de servicii pe langa organizatorii de evenimente, drept pentru care in niciun caz nu pot fi trasi la raspundere de configuratia salii si de toate modificarile datei, pretului, sau anularii pur si simplu a evenimentului.
2. Persoana sau societatea care efectueaza comanda, este considerata ca singura responsabila a rezervarii si platii acesteia, chiar daca comanda a fost facuta pentru altcineva.
3. Chiar daca prestatorii de servicii garanteaza integritatea si non dezvaluirea datelor personale, pentru a putea face o rezervare, trebuie mai intai sa va inscrieti pe situl respectiv.
4. Cititi bine FAQ-urile siturilor respective.
Adresele siturilor pentru bilete online:
Live Nation http://nl.livenation.be/
Sherpa http://www.sherpa.be/Splash.aspx
Ticketingonline http://sport.be.msn.com/jupilerproleague/ticketing/fr/
Ticket Pass http://www.ticketnet.be/
Ancienne Belgique http://www.abconcerts.be/nl/
Go for Muzic http://www.goformusic.be/
Teleticketservice http://www.teleticketservice.com/tts/nl
Informatii complementare:
Sherpa : ticket@sherpa.be - 0900 84.100 (0.45 euro/minute)
Live Nation : formular e-mail - 03 443 06 66
Go for Music : info@goformusic.be
Tele Ticket Service : info@teleticketservice.com – 070 345 345
AB Concerts : info@abconcerts.be – 02 548 24 24
*************************************
Institutiile EuropeneUn ghid al institutiilor europene, cu adresele web si activitatile acestora, reunite in pagina de mai jos:
Portalul Uniunii Europene http://europa.eu/
Portalul Uniunii Europene ofera reportaje la zi despre evenimentele care au loc in Uniunea Europeana si informatii esentiale despre integrarea europeana. Utilizatorii pot de asemenea consulta toate legile in vigoare sau in curs de implementare, pot accesa paginile de internet ale fiecarei institutii din Uniunea Europeana si pot gasi informatii despre politicile administrate de Uniunea Europeana prin atributiile conferite acesteia in conformitate cu Tratatele.
Comisia Europeana: http://ec.europa.eu/
Pagina oficiala de internet a Comisiei Europene reprezinta si sustine interesul general al Uniunii si forta motrice a sistemului institutional din Uniunea Europeana. Prin intermediul acestei pagini de internet aveti acces la ultimele comunicate oficiale de presa, fotografii si emisiuni TV in direct despre problemele Uniunii Europene, detaliile evenimentelor urmatoare, legaturi catre politicile administrate si implementate de catre Comisie, posibilitatea de a influenta procesul de luare al deciziilor, acces facil la organizatie si legaturi directe catre serviciile care ofera informatii importante.
Comisia Europeana –D.G. Comunicare http://ec.europa.eu/dgs/communication/index_en.htm
Pagina oficiala de internet a Directiei Generale Comunicare.
Misiunea acesteia este:
* informarea mijloacelor media si a cetatenilor cu privire la activitatile Comisiei precum si comunicarea obiectivelor politicilor si actiunilor acesteia;
* informarea Comisiei asupra evolutiei opiniei in statele membre.
Parlamentul European: http://www.europarl.europa.eu/
Pagina oficiala de internet a Parlamentului European unde puteti gasi informatii despre modalitatea in care Parlamentul isi organizeaza activitatea, printr-un sistem de comisii specializate. Parlamentul European este singurul organism ales direct din cadrul Uniunii Europene.
Consiliul Uniunii Europene: http://www.consilium.europa.eu/
Pagina oficiala de internet a Consiliului Uniunii Europene. Acesta reprezinta principalul organism - factor de decizie in cadrul Uniunii Europene. Ministerele statelor membre se intâlnesc in cadrul Consiliului Uniunii Europene. Presedintia Consiliului este detinuta timp de 6 luni de fiecare stat membru, prin rotatie. Pentru prima jumatate a lui 2010, presedintia este tinuta de Spania.
Europedirect: http://europa.eu/europedirect/
Serviciul de informatii Europedirect va ofera:
* Informatii generale despre problemele Uniunii Europene in oricare dintre limbile oficiale
* Raspunsuri la intrebari cu privire la oricare dintre politicile din cadrul Uniunii Europene;
* Informatii practice despre zeci de subiecte: spre exemplu, despre cum sa va faceti recunoscute calificarile sau despre cum sa depuneti reclamatii referitoare la produsele care nu sunt sigure;
* Detalii de contact ale organizatiilor relevante cu care ati putea dori sa luati legatura;
* Sfaturi despre cum sa depasiti probleme practice aplicând drepturile pe care le aveti in Europa.
Europa – Camera de presa virtuala: http://europa.eu/newsroom/index_en.htm
Va ofera informatii si stiri cu privire la Uniunea Europeana pentru jurnalistii si cetatenii interesati – in limbile engleza, franceza si germana.
*****************************************
Platesti prea mult electrictatea, gazul, telefonul, internetul, televiziunea ? - situl asta-i pentru tine
Dupa cum se stie in Belgia sunt mai multi furnizori de electricitate, gaz, televiziune, internet, telefonie, iar preturile lor variaza de multe ori de ordinul a sute de euro pe an. Exista situri specializate care fac comparatie intre diferitii furnizori si unde vedeti daca sumele platite de voi sunt cele mai adaptate bugetului de care dispuneti.
Unul dintre acestea este situl Mesfournisseurs.be unde este foarte usor de comparat tariful furnizorilor din Belgia, pentru zona in care locuiti, indiferent ca acestea sunt pentru internet, telefonie (mobila si fixa), televiziune numerica sau energie (electricitate, gaz). In afara particularilor si intreprinderile au posibilitatea pe acest sit sa faca teste de comparatie a diferitelor tarifuri din Belgia si sa opteze pentru o formula mai avantajoasa. Totodata pe acest sit puteti sa cititi articole in domeniile mai sus mentionate, referitoare la ultimele promotii in materie oferite de furnizori, legislatie, stiri, actualitati.
Totodata puteti utiliza unul din simulatoarele de mai jos pentru a calcula singuri preturile platite in functie de cele trei Regiuni ale Belgiei:
- Simulator energetic Valonia http://simulateur.ugr.be/
- Simulator energetic Bruxelles http://www.brugel.be/fr/brugel
- Simulator energetic Flandra http://www.vreg.be/doe-de-v-test
**************************************************
Datorii mari - cum procedamIn Belgia cand o persoana are datorii mari si dificultati pentru a le achita, poate face apel la un mediator pentru datornici, care va negocia cu creditorii.
Deoarece acesti mediatori trebuie platiti, o mare parte din persoanele in dificultate nu pot achita onorariile lor, fapt pentru care a fost creat serviciul "Fondul datornicilor"(Fonds de Traitement du Surendettement).
Si acest Fond este atins de criza actuala ceea ce face ca intrarile sa fie mai mici decat cheltuielile, implicit ne-plata mediatorilor din martie 2009. Datorita acestei situatii a fost creat un mod de finantare, unde fiecare creditor (sectorul bancar, asigurarile, societatile de telecomunicatii, cazinourile etc) contribuie la acest Fond si in felul acesta se pot platii mediatorii.
In concluzie cei care au datorii mari si trebuie sa apeleze la un mediator pentru acestea, pot introduce o cerere la acest Fond pe situl SPF Economie. http://economie.fgov.be/fr/consommateurs/Endettement_recouvrement_dettes/Reglement_collectif_dettes/Fonds_Traitement_Surendettement/
******************************************************
Sit pentru "permis de conducere gratuit"Situl Internet flamand www.gratisrijbewijsonline.be este disponibil si in franceza. Francofonii au posibilitatea de a-si testa gratuit, in linie, cunostintele regulilor de circulatie pentru prepararea examenului teoretic. Adresa sitului este www.permisdeconduire-online.be/ . Flamanzii utilizau de 5 ani acest sit care din pacate era numai in limba neerlandeza, unde cei interesati pot invata regulile de circulatie si pot face exercitii pentru a-si verifica apoi cunostintele. Totodata situl propune contra cost si examene fictive, aceasta facandu-se via unele SMSuri trimise in valoare de 2,50€. Situl a fost tradus in franceza dar pentru moment este disponibila numai teoria pentru obtinerea permisului B. Incepand cu luna septembrie va fi disponibila si teoria pentru motorete (vélomoteur), permisul A3, anunta reponsabilii sitului.
***************************************************
Cazurile in care se pot retine bani din salariu in Belgia
Salariul lucratorului este protejat prin lege, ca urmare nimeni nu poate face o retinere din acesta (nici chiar patronul acestuia), fara aprobarea salariatului si numai cateva cazuri fac exceptie de la aceasta regula, pe care am sa le enumeram mai jos.
1. Impozitul, cotizatia pentru securitatea sociala si retinerile pentru conventiile particulare sau colective referitoare la avantajele sociale suplimentare (ex. cotizatia salariatului pentru asigurarea colectiva)
2. Amenzile date pentru aplicarea regulamentului de munca. Pentru a da o astfel de amenda, regulamentul de munca trebuie sa indice clar:
- faptele pentru care amenda a fost data
- suma amenzii
- in ce scop vor fi folositi banii acestei amenzi
Totalul amenzii date, pe zi, nu poate depasii o cincime din salariul zilnic.
Aceste amenzi sunt cele date pentru aplicarea regulamentului de munca si nu cele de circulatie sau alte amenzi.
3. Indemnizatiile si despagubirile care sanctioneaza responsabilitatea lucratorului
Reamintim ca lucratorul nu are o responsabilitate civila pentru greselile sale. Responsabilitatea sa civila se limiteaza la trei cazuri mai grave:
- intentie sau greseala intentionata, de exemplu un act de frauda
- greseala grava (ne-intentionata) de exemplu un accident de circulatie, cu masina de societate, in stare de ebrietate
- greseala lejera, dar comisa repetat de exemplu o lipsa a banilor din caserie, repetat
4. Avansurile banesti date de patron dintr-un salariu necastigat
Este vorba aici de avansul platit de patron, adica o parte din salariu (avans) find deja platita, nu mai trebuie data lucratorului
5. Cautiunile destinate garantarii executarii obligatiunilor de munca
Acestea sunt unele cautiuni (sume de bani) cerute de patroni in schimbul unor marfuri date lucratorului.
Cu exceptia retinerilor de la punctul 1 toate celelalte se calculeaza din salariu net dupa ce au fost retinute toate taxele sociale si fiscale.
In schimb, totalul acestor retineri nu poate depasii 20% din salariu net pe luna, numai daca:
- lucratorul a gresit intentionat
- lucratorul si-a dat demisia intentionat, inaintea platii sumelor datorate
- daca lucratorul isi da acordul sa i se retina o anumita suma.
In afara acestor 5 cazuri, patronul care vrea sa retina ceva din salariul lucratorului, nu o poate face decat cu acordul acestuia. In lipsa acestui acord, acesta trebuie sa urmeze procedura juridica de recuperarea banilor, ca lucratorul sa fie condamnat de un tribunal si sa ceara executarea sentintei printr-un executor de justitie.
***************************************************
Impotriva rasismului in Belgia
Dupa cum indica si numele sitului Web, Miscarea contra rasismului, anisemitismului si xenofobiei (MRAX), acest sit este facut pentru ajutorul victimelor si pentru a lua pozitie fata de orice sursa de rasism.
Gruparea face apel la toti cetatenii care se opun discriminarii, urei si prejudecatilor fondate sun pretextul unei rase, nationalitati, limbi, culturi, origini nationale sau etnice...
Acestia propun printre altele:
- o asistenta juridica (sfaturi, intermedieri si actiuni in justitie). Birourile acestora sunt deschise marti si miercuri dupa masa, numai cu rendez-vous la numarul de telefon 02/209.62.58.
- un serviciu de primire specializat in drepturile strainilor;
- campanii de sensibilizare si informare;
- animatii, in scopul inlaturarii stereotipurilor si prejudecatilor fata de unele institutii publice (scoli, asociatii, etc).
Informatii:
MRAX
rue de la Poste, 37; 1210 Bruxelles
02/209.62.50
mrax@mrax.be
www.mrax.be
*******************************************
Politia pe Internet - BelgiaIn afara unei interventii urgente a politiei, care se face telefonand la numarul 101, sunt o multime de situatii cand dorim sa facem o reclamatie la politie.
Pentru a evita deplasarea la sectia de politie, exista un sit Web, numit Police on Web cu ajutorul caruia se poate face o declaratie in linie, in Belgia.
Aceasta declaratie poate avea ca scop depunerea unei plangeri pentru fapte ca: furturi diverse, vandalism, graffiti etc.
In acelasi timp putem sa facem o cerere de supraveghere a domiciliului de catre politie, in perioada plecarii in vacanta.
Diferitele tipuri de declaratii precum si instructiunile de inregistrare pe sit pentru a avea acces la acestea sunt detaliate pe situl Police on Web.https://policeonweb.belgium.be/eloket/languageSelection.action
Pentru semnalarea unui abuz efectuat pe Internet trebuie mers pe situl ECOPS https://www.ecops.be/
**********************************************
Alegerea furnizorului de gaz in BelgiaDupa liberalizarea pietei gazelor din Belgia de acum doi ani, o parte din clientii furnizorilor obisnuiti, precum Electrabel, Distrigaz sau SPE/Luminus, au ales alti furnizori, din grupa celor noi veniti pe piata, unde preturile la gaze sunt mai ieftine.
Astfel doi valoni din trei au semnat un contract pentru gaz cu un furnizor diferit, in special cu Essent https://www.essent.be/ , Lampiris http://www.lampiris.be/fr/index.php sau Nuon http://www.nuon.be/ , care isi impart cei 77.000 de clienti, plecati de la furnizorii mari. (...criza obliga)
O privire pe siturile noilor furnizori, ar putea sugera multora dintre clienti o eventuala schimbare a contractului, pentru a platii mai putin, pentru acelasi lucru.
***********************************************
Informatii despre intreprinderi falimentare in Belgia
D&B, furnizorul mondial de informatii al intreprinderilor, infinteaza un sit informativ cu falimentele firmelor din Belgia.
Asta datorita numarului mare de falimente in anul 2009, din Belgia, oricine poate consulta acest sit, pentru a se informa asupra partenerilor de afaceri.
Astfel toti cei ce doresc pot stii despre o intreprindere sau un partener profesional de afaceri, daca a dat faliment, incepand cu 1 ianuarie 2009, incliusiv locul lichidarii.
Pentru a alimenta acest sit, D&B preia informatiile tribunalului, despre falimentele din Belgia, in fiecare zi si le adauga la baza de date a sitului.
Trebuie stiut ca in ultimul timp in Belgia, in fiecare saptamana sunt aproximativ 150 de falimente.
Cu ajutorul informatiei gasite pe acest sit, sansele unei intreprinderi de a recupera macar o parte din bani, de la o intreprindere in faliment, sunt mai mari.
Situl precizeaza pentru fiecare faliment numele de "curateur"(lichidator) care se ocupa de dosarul respectiv, deci persoanele interesate pot contacta rapid persoana adecvata pentru a trimite facturile la dosarul intocmit de acesta.
Totodata cu ajutorul acestui sit se poate cunoaste "starea financiara" a clientilor sau furnizorilor vostrii (pentru profesionali).
Adresa sitului este www.failliteoupas.be
*************************************************
Totul despre auto in BelgiaPe situl urmator, aveti toate datele despre masina in Belgia:
* cumparare (impozite care trebuiesc platite la cumparare, TVA, reducere cumparare pentru masina nepoluanta, cumparare in strainatate, impozit masina de ocazie, etc)
* Inmatriculare si impozit (Inmatriculare, taxa de circulatie, schimbare masina, furt, distrugere, LPG, taxa radio, adrese inmatriculare, etc)
* Utilizarea masinii (deducerea fiscala a cheltuielilor pentru masina folosita in scop profesional, finantare, leasing, masina de societate etc)
* Avantaje fiscale pentru automobilistii handicapati (pentru cine?, pentru ce masini?, ce avantaje?,)
* Tarife taxa circulatie de la 1 iulie 2008 (masini, camionete, motociclete, camioane)
Dupa cum vedeti aveti tot ce doriti sa stiti pentru masina voastra pe situl ACESTA. http://www.minfin.fgov.be/portail2/fr/themes/transport/vehicles.htm
*************************************************
Internet si telefon ieftin in BelgiaInstitutul Belgian al serviciilor postale si al telecomunicatiilor a deschis de curand un site internet care este destinat a ajuta consumatorul sa gaseasca solutia cea mai ieftina pentru abonamentul internet, telefon fix sau mobil.
Situl www.meilleurtarif.be permite consumatorilor sa simuleze o factura lunara la telefonul fix, mobil sau internet, in baza ofertelor disponibile dupa piata belgiena. Situl este inoit zilnic cu toate promotiile si ofertele operatorilor din serviciul internet, telefon existenti si cu ajutorul datelor introduse de cei interesati se face o lista cu toate optiunile disponibile ale acestora.
Din cele constatate de noi, se pot face economii substantiale in unele cazuri, rezultate din lista propusa.
In viitor se vor introduce module noi, cu liste care sa compare oferte multiple, telefon fix, mobil, internet, Tv.
Verifica si tu si vezi care este diferenta pe care o platesti in prezent.
****************************************
Accident auto in Belgia act de completatScriu acest articol pt acei dintre voi care nu au avut niciodata un accident in Belgia si nu stiu cum sa procedeze in momentul cand acesta se produce.
Nu vreau sa detaliez f mult situatiile in care va puteti afla la producerea accidentului, dar am sa explic putin cazurile mai simple ale acestora.
"Constat à l'amiable" pe româneste s-ar putea traduce "Constatare de comun acord". (vezi foto mai jos cu explicatiile de rigoare)
Aceasta "constatare" se face intre soferii implicati in accident, completindu-se un formular pe care trebuie sa-l aveti asupra voastra in orice moment(se da decatre asigurator spre a se folosii la nevoie), care este defapt o declaratie tip care prezinta circumstantele in care sa produs accidentul. Acesta se completeaza de catre cei 2 soferi implicati (sau mai multi daca a fost accident in lant) si permite sa accelereze procedura de indemnizare a acestora de catre asiguratori.
Fiecare sofer implicat trebuie sa completeze partea sa de declaratie (A sau B).
Acest Constat nu este obligatoriu, dar este f recomandat, deoarece daca nu il aveti completat, trebuie sa faceti o declaratie de accident in fata asiguratorului, fara a stii ce declara cealalta parte (deci complicatii f mari deoarece fiecare declara ce vrea apoi) si in orice caz trebuie sa aveti datele exacte ale celuilalt conducator auto. Daca se pleaca de la locul accidentului fara a lasa datele personale (nume, prenume, adresa, nr contract de asigurare, inmatricularea), se considera ca "Fuga de la locul accidentului" si se pedepseste cu 2 ani de inchisoare si 30.490 € de amenda plus suspendarea permisului de conducere pe 5 ani.
Am sa insist putin asupra completarii acestui "constat" deoarece este f important si de multe ori daca nu il completati cum trebuie, din victima, puteti devenii vinovat.
Prima parte (recto) este cea mai importanta, deoarece in urma declaratiei facute pe aceasta se stabileste cine este vinovat de accident.
Cealalta parte a foi (verso), nu are decat valoare complementara si puteti sa nu o completati daca vreti.
Când completati prima parte, fiti f ATENTI la casutele de bifat, deoarece au un rol f important in decizia vinovatiei decatre asigurator, iar daca nu sunteti de acord cu ceea ce bifeaza fiecare treceti la observatii remarca voastra. Chiar daca sunteti socat de pe urma accidentului cautati sa va stapiniti emotiile si cititi cu atentie toate rubricile din "constat" pentru a nu uita sa scrieti ceva, deoarece dupa ce ati semnat si ati detasat foile (sunt doua foi cu foita de carbon pt a avea o dubla si fiecare sofer îi revine cate una), nu se mai poate adauga nimic in lipsa celuilalt, deoarece aceste foi se trimit prin fax de la un asigurator la celalalt si orice modificare poate face nul "constatul".
Nu uitati sa faceti o schema (croquis) in care trebuie sa desenati strada pe care sa produs accidentul (locul) si vehiculele implicate cum a fost pozitia lor la impact, notind cu A si respectiv B masinile, la fel ca si rubrica pe care o completati A sau B si indicati cu o sageata sau un X puntul de impact (lovitura) (masina se deseneaza ca un dreptunghi cu fata un triunghi (?).
Sa NU UITATI sa semnati jos pe mijloc "constatul" de catre ambii soferi altfel NU este valabil.
In cazul in care celalalt sofer nu vrea sa faca "constat" si refuza sa semneze pe cel ce voi il faceti, dati tel la politie si relatati aceasta, (dati tel la politie si daca aveti dubii asupra celuilalt sofer, daca credeti ca are acte false sau este violent etc), iar daca pleaca sau nu opreste notati numarul masinii neaparat, fara de care nu veti obtine nicio despagubire.
Dupa ce sa completat "constatul" trebuie trimis (dus) la asiguratorul vostru in termen de 5 zile (spune legea, dar unii asiguratori vor in max 24 ore, informati telefonic macar) prin scrisoare recomandata, fara a uita sa faceti o fotocopie dupa acesta inainte de al trimite.
Daca nu sunteti de acord cu decizia asiguratorului care sa zicem va gasit vinovat, puteti ataca in justitie aceasta decizie, venind cu probe care sa dovedeasca aceasta (varianta f greu de dovedit).
Parerea mea este ca acei dintre voi care nu au completat niciodata un asemenea formular si conduc o masina, sa faca bine si sa-l citeasca "constatul" inainte ca sa faca vre-un accident ca sa se familiarizeze cu rubricile respective, deoarece in momentele de panica si emotie de dupa accident este greu de dedus si sezizat toate detaliile acestuia si va puteti infunda singuri in fata cuiva mai versat care stapineste bine toate chitibusurile "constatului" precum si legea circulatiei in privinta vinovatiei partilor implicate.
Nu ezitati sa ma intrebati daca ceva nu va este f clar.
Fotografia constatului:
*********************************************
Cat trebuie pastrate documentele in BelgiaTermenul pastrarii documentelor variaza in functie de tipul lor, astfel avem:
- 5 ani pentru alocatiile familiale,
- 5 ani pentru contractul de inchiriere (bail) pentru constatul de intrare (l’état des lieux) pentru proba platii garantiei locative pentru copia scrisorii recomandate de renuntare la bail.
- 5 ani pentru documentele bancare si extrasele de cont
- 5 ani pentru documentele fiscale , probele de plata, copia declaratiei fiscale si ale anexelor la aceasta
- 5 ani pentru facturi notariale sau plati notariale
- 5 ani pentru facturi de gaz, apa, electricitate, telefon, gsm, internet, teledistributie
- 5 ani pentru plati de justitie (avocati etc)
- 5 ani pentru proba platii alocatiilor de somaj,
- 5 ani pentru asigurari de tot felul
- 5 ani pentru proba platii rentelor alimentare
- 5 ani pentru chitante de credit sau imprumuturi imobiliare
In schimb trebuie pastrate 10 ani:
- contractele de constructie facute cu arhitectii sau constructorii
- corespondenta relativa constructiilor
- facturile agentilor imobiliari
- facturile lucratorilor independenti (electrician, sanitarist, reparator auto...)
- toate facturile cu legatura la constructia unei locuinte
- facturile lucrarilor de renovare/amenajare
- facturile cu TVA
********************************************
Vanzare - CumparareActiunea de vanzare se produce atunci cand cumparatorul si vanzatorul cad de acord pentru obiectul de vanzare si pretul acestuia.
Consimtamantul verbal este de ajuns, dar este adefarat ca in practica probarea unei vanzari se face in scris.
Trebuie stiut ca atunci cand pretul obiectului de vanzare este inferior la 371.84€, nu este neaparat necesar actul scris, se poate face si verbal, sau cu martori etc
De indata ce suma vanzarii este superioara la aceasta suma trebuie facut un act scris si trebuie stiut ca de indata ce sa stabilit un act scris, nu se poate retrage sau anula vanzarea decat daca ambele parti sunt de acord.
Totusi se poate in unele cazuri renunta la vanzare/cumparare cu conditia respectarii unei perioade de gandire prevazute de lege: dispuneti de 7 zile lucratoare de la data semnarii unui bon de comanda, in cazul vanzarii unui obiect in afara firmei vanzatorului (vanzarea la domiciliu, vanzare superioara a 213.79€ intr-un targ, sau la saloane/expozitii sau vanzarea prin corespondenta)
Trebuie notat ca daca pe fata actului de Bon de comanda nu se mentioneaza dreptul vostru de a renunta la cumparare si procedura de indeplinire a acestui demers, actul in sine va fi cosiderat ca nul.
Cand vanzatorul afiseaza un pret in vitrina magazinului pentru un obiect, el este obligat sa-l vanda cu acest pret la orice persoana interesata (deci este in efect un acord intre parti in ceea ce priveste obiectul si pretul acestuia) el nu poate refuza vanzarea acestui obiect, daca este corect, chiar daca a fost facuta o eroare la notarea pretului.
Cand obiectul vandut nu este disponibil imediat, vanzatorul cere de regula semnarea unui bon de comanda, de maniera sa stabileasca consimtamantul asupra cumpararii obiectului si al pretului acestuia.
Este o practica perfect normala si chiar obligatorie cand cumparatorul plateste un acont.
In general Bonul de comanda contine conditiile generale de vanzare ale vanzatorului, iar clauzele care figureaza in acestea fac parte din contract.
Ele precizeaza conditiile de garantie si sanctiunile aplicabile in cazul nerespectarii obligatiilor contractuale (cauze penale, interes de intarziere, juridictie competenta etc)
Atentie: Este de datoria vanzatorului sa dovedeasca ca aceste conditii generale au fost explicate cumparatorului in momentul incheierii contractului.
De foarte multe ori, vanzatorii mentioneaza aceste conditii generale in facturile lor - deci este prea tarziu!
Rau platnicii profita de multe ori cu succes de aceste aspecte in favoarea lor, dar este foarte util pentru cumparatorii corecti sa citeasca bine aceste conditii inaintea semnarii, deoarece uneori ele sunt abuzive.
Se admite in practica ca aceste conditii generale sunt de natura sa protejeze vanzatorul pentru nerespectarea contractului ( ex: cauza penala echivalenta a 20% din pretul de vanzare si interes de intarziere de 15%/an)
Ce se intampla daca obiectul livrat nu corespunde cu ce ati comandat vanzatorului?
Cumparatorul poate refuza livrarea imediat! dar trebuie sa reactionati imediat dupa receptionarea obiectului.
Ideal este sa indicati motivul refuzului printr-o scrisoare recomandata si pus in garda vanzatorul pentru a va livra un obiect conform cu cel comandat.
Daca din aceasta cauza aveti de suferit puteti reclama despagubiri vanzatorului.
In schimb daca nu actionati imediat si utilizati obiectul livrat fara sa va manifestati de niciun fel, nu puteti cere schimbarea lui decat in cazul defectelor ascunse, adica a unor defecte pe care nu le-ati putut constata in momentul livrarii.
Totusi si in acest caz trebuie reactionat rapid pentru anularea vanzarii sau diminuarea pretului de vanzare.
Vanzarea unui imobil
Aceasta este facuta cu ajutorul unui act special care trebuie facut in fata notarului.
Contrar la ce credem, vanzarea nu se realizeaza in momentul semnarii actului autentic, dar se face la semnarea "compromisului de vanzare" (compromis de vente)
Este adevarat ca in majoritatea cazurilor vanzarea este afectata de conditia suspensiva a obtinerii imprumutului de la banca, dar putem spune ca: esti propietar cand ai semnat compromisul de vanzare.
De regula ar trebui sa se lase cumparatorului o perioada de 4 luni (perioada in care compromisul trebuie inregistrat), dar nu este cazul intodeauna.
Este important de precizat ca este de obligatia cumparatorului sa caute sa obtina imprumutul fata de mai multe banci si nu poate sta nepasator sa astepte rezilierea contractului in baza conditiei suspensive de neacordare a imprumutului.
Daca totusi nu poate obtine acest imprumut cu probe in mana de refuz de la bancile respective atunci vanzarea este anulata si-i sunt restituiti banii acontului dat.
Totusi daca cumparatorul nu poate dovedi efortul sau de a gasii banii de vanzare, vanzatorul poate cere executia fortata a vanzarii sau rezilierea contractului din vina cumparatorului cu pierderea acontului de catre acesta din urma.
Am sa scriu acum cateva randuri cum se procedeaza in practica referitor la Vanzarea/cumpararea unei locuinte in Belgia.
Mai devreme sau mai tarziu fiecaruia ii vine randul sa-si cumpere o locuinta si sa nu mai stea cu chirie sau cu parinti.
In cazul acesta trebuie sa inceapa pregatirile pentru asa ceva si anume in primul rand trebuie sa gaseasca bani ca sa stie pe ce se poate baza.(in cazul cand nu dispune de ei cash)
Pentru aceasta primul pas care trebuie facut este sa mearga la banca unde are contul sau si sa intrebe acolo despre acordarea unui imprumut de cumparare locuinta (Pret Hypothecaire) cam ce suma poate imprumuta in raport cu veniturile sale (deoarece banca nu acorda imprumuturi decat in anumite conditii, iar suma imprumutata depinde de posibilitatea fiecaruia de a restitui ratele lunare care sunt fixate la o cota parte din salariul individului, eventual cumulat cu cel al sotiei/sotului ) (bineinteles ca puteti intreba la mai multe banci si in acelasi timp va puteti interesa si de ce interese cer bancile pt aceasta ca sa stiti unde sa apelati apoi, normal cereti un fel de simulare de imprumut)
Dupa ce ati aflat cam cati bani puteti imprumuta, cautati locuinta dorita in limita sumei bineinteles.
In acelasi timp interesati-va de un notar unde sa faceti actele necesare, il puteti gasii si in cartea de telefon, luati legatura cu el si spuneti ca doriti sa cumparati o locuinta, iar in momentul gasirii ei daca este dispus sa va accepte ca si client (va accepta aproape sigur).
Cu aceste doua elemente in buzunar treceti la gasirea locuintei si sa presupunem ca ati gasit-o iar aceasta se incadreaza in pretul care il puteti obtine de la banca.
Inainte de a platii ceva propietarului sau a semna vre-un act, cereti o zi doua de gandire si telefonati notarului si spuneti intentia voastra de a cumpara aceasta locuinta, eventual acesta va pregatii actul de "compromis de vanzare" in care va stipula cauza mai sus mentionata de suspendare in baza neoptinerii imprumutului. In acelasi timp mai treceti odata pe la banca si reformulati cerea de imprumut de data asta reala, oferindu-le date concrete despre aceasta si convingeti-va ca oferta lor de imprumut mai este valabila.
Chemati si notarul vostru(deoarece sar putea sa fie doi printre care si cel al vanzatorului, nu este obligatoriu se poate alege un singur notar pt amandoi, dar de preferat este sa il aveti pe al vostru) la data intalnirii iar banii de compromis NU se dau propietarului, ei ramanand pe un cont la notar (eventual se da un cec certificat de banca care se tine la notar si care nu se poate scoate decat in caz de litigiu cu actiune judecatoreasca decatre cineva) pentru semnarea actului de "compromis de vanzare" care se intocmeste in mai multe ex decatre notar si pe care il semnati si vi se da o copie al lui.
Din acel moment "sunteti propietar"(pe hartie, asta nu inseamna ca va da si cheia si va puteti muta) si incepeti sa faceti demersurile pentru gasirea imprumutului.
Dupa ce ati gasit imprumutul puneti in legatura notarul si indtitutia financiara de imprumut (banca) transmiteti notarului toate hartiile de care are nevoie pt stabilirea actului final si asteptati ca acesta/acestia sa faca ancheta respectiva si sa intocmeasca actul definitiv autentic, care in momentul cand il semnati sunteti propietarul de drept al acestei locuinte.
Aceasta procedura dureaza intre 3 si 4 luni.
Daca nu am cuprins in totalitate procedura sau aveti unele intrebari le puteti adresa pe forum la rubrica INFO si vom raspunde in cel mai scurt timp.
********************************************
Agentii pentru cumparare bilete avion Tarom/Blue-air/Wizz-Belgia/BruxellesBilete de avion pt daca doriti sa cumparati direct de la ghiseu se face la:
----Agentia oficiala TAROM et BLUE AIR :
----Maxi Travel-Maxi Tour - Rue du Progrès 17B, 1210 Saint-Josse-Ten-Noode - tél : 02 217 72 73 (linga Gare du Nord)
Ieftine mai sunt:
----Companiile regulare sau lowcost : Airstop : Brugge - Gent- Antwerpen - Leuven rezervari in linie: AirstopBruxelles : Rue du Fossé aux Loups 28, 1000 Bruxelles - tél : 070 23 31 88 - fax : 02 223 22 32 site : http://www.airstop.be
unde puteti rezerva online, in acelasi timp se poate rezerva online si pe siturile wizz-air: APASA AICI http://wizzair.com/en-GB/Search sau Blue-Air APASA AICI http://www.vol24.fr/compagnie-aerienne-Blue-Air.html?gclid=CJzvz6Kr1rICFYcPfAodnH4AYA