Virtuţile medicale ale postului

Omul, prin procesul chimic de metabolism, încorporează elemente chimice din mediul exterior în mediul interior pe baza individualităţii organismului său. Astfel, substanţa primită din exterior este metabolizată, transformată în compuşi chimici din care se alcătuieşte trupul omenesc, devenind ţesuturi şi organe. Dar ţesuturile şi organele noastre mor în fiecare clipă şi, de aceea, sunt înlocuite, tot în fiecare clipă, prin procesele chimice permanente de la nivelul celulelor.
Principala funcţie a celulei este nutriţia, termen care poate ţine locul termenului de “metabolism”. Nutriţia înseamnă viaţă. În cadrul proceselor metabolice de nutriţie, celula furnizează organismului şi energia de care acesta are nevoie.
Pentru a fi utilă organismului, deci celulelor, hrana trebuie radical transformată în compuşi chimici care pot fi primiţi de către celule.
Celula primeşte proteine, zaharuri şi grăsimi, iar cu ajutorul enzimelor, ea divizează aceşti compuşi în fragmente din ce în ce mai mici. Apoi, tot celula recompune fragmentele în substanţe complexe, pe care le încorporează în propria sa substanţă, realizând astfel permanenta înlocuire a ţesuturilor noastre.
Schimburile chimice la nivelul celulelor îşi menţin ritmul şi în cele mai vitrege condiţii, adică şi în situaţia în care organismul nu mai este hrănit. În acest caz, celula consumă substanţe din rezervele organismului.
Orice schimb chimic produce deşeuri la nivel celular. Când aceste deşeuri devin importante, ele perturbă mecanismele de nutriţie, în special în prima lor componenţă, aceea de fragmentare a substanţelor primite de celulă. Mai pe înţelesul tuturor, celula rupe aceste substanţe conform unor scheme precise pentru a obţine nişte compuşi precişi; exactitatea este esenţială, fiindcă altfel aceşti compuşi nu pot fi folosiţi mai apoi.
Din diverse cauze, printre care se numără şi acumularea acestor deşeuri, celula face la un moment dat o greşeală: în loc să rupă corect o substanţă, o fragmentează aberant, ceea ce rezultă din această operaţie fiind un compus pe baza căruia nu se poate sintetiza nici o substanţă utilă, fiind şi nociv în acelaşi timp. Asemenea compuşi aberanţi sunt celebrii “radicali liberi”, iar nocivitatea lor este dată de faptul că pot afecta ADN-ul, informaţie genetică necesară celulei pentru a funcţiona.
Deci, nutriţia, esenţială vieţii, este în acelaşi timp cauza îmbătrânirii şi morţii şi se află la originea unor afecţiuni extrem de grave, cum ar fi cancerul.
Revenind la problema bolii, trebuie făcute câteva precizări:
Ø bolile infecţioase sunt boli de atac, produse de agresiuni asupra organismului; ele sunt rezultatul viruşilor şi bacteriilor pătrunse în corp. Chiar şi o banală “răceală” este, în realitate, o viroză, iar o amigdalită este o infecţie bacteriană;
Ø bolile degenerative sunt rezultatul fie al lipsei unor hormoni (de pildă cazul diabetului), fie al absenţei unor vitamine sau a altor elemente chimice necesare organismului;
Ø bolile fără leac cele mai grave au la origine ceea ce am putea numi “auto-intoxicaţia”, adică prezenţa în organism a unor substanţe nocive produse chiar de ţesuturile umane.
Cea mai mare parte a cazurilor de cancer se pot explica prin această noţiune de “auto-intoxicaţie” prin care radicalii liberi pot deregla informaţia genetică a celulei, prin afectarea lanţului ADN, perturbând ritmul de multiplicare a celulelor, în urma căreia se formează ţesuturile.
Tumorile maligne sunt dezvoltări aberante ale unui ţesut, rezultate în urma unei multiplicări celulare incorecte.
Perturbarea procesului de diviziune celulară se datorează erorilor ivite în mecanismul de nutriţie, iradierilor puternice sau îndelungate, atmosferei din ce în ce mai poluate din oraşe, stilului de viaţă caracterizat prin stress, supraalimentaţie şi sedentarism.
Mâncăm şi bem ceea ce ne place, nu neapărat ceea ce ne face bine. În tot ceea ce priveşte stilul de viaţă, ne-am depărtat de natural, de ceea ce-i prieşte organismului. De pildă, unele mecanisme fiziologice esenţiale, numite funcţii adaptative, sunt din ce în ce mai puţin folosite. Prin aceste funcţii, organismul se adaptează la modificările mediului exterior, mecanismul de termo-reglare fiind una din aceste funcţii.
În atmosfera vieţii moderne de astăzi, aceste funcţii au ajuns aproape nefolosite, ele fiind înlocuite cu mecanisme artificiale, de investiţii ale omului în perpetua sa căutare a maximei plăceri prin efort minim.
Stingerea funcţiilor adaptative duce la dispariţia funcţiilor fiziologice importante. Organismul nostru, creat de Dumnezeu cu legi precise de funcţionare, este dereglat datorită acestor schimbări petrecute într-un interval foarte scurt de timp.
Am înlocuit din dieta noastră produsele naturale, îmbuibându-ne cu o grămadă de otrăvuri bine ambalate. S-a perturbat de asemenea până şi ritmul alimentaţiei. Frecvenţa şi mai ales abundenţa meselor noastre au făcut să dispară o funcţie esenţială a organismului nostru, aceea de adaptare la lipsa hranei. Societatea contemporană, făcând din ce în ce mai puţin efort fizic, ar fi normal să mănânce mai puţin. S-a întâmplat însă invers: sedentarismul lumii contemporane este asociat unei abundenţe alimentare incredibile.
Singurul obicei bine încetăţenit, prin care s-a păstrat funcţia de adaptare la lipsa de hrană, este postul. El este urmaşul normalităţii alimentare pe care am uitat-o de demult. Există o ordine, o înţelepciune în aşezarea posturilor:
Ø postul Paştilor se ţine primăvara şi reprezintă cea mai benefică şi mai radicală cură de dezintoxicaţie, fiindcă în mesele zilnice apar o mulţime de plante cu efecte depurative (diuretice);
Ø postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi postul Adormirii Maicii Domnului deschid vara şi, respectiv, anunţă venirea toamnei, dispunerea lor fiind deosebit de utilă în cadrul igienei alimentare din acea perioadă a anului;
Ø postul Crăciunului este ultima perioadă de detoxificare din cursul anului.
Acestor intervale de post le corespund perioade fără oprelişti alimentare, în care gastronomia românească se desfăşoară în toată bogăţia sa. În timpul unei perioade de post negru intră în acţiune o multitudine de mecanisme subtile în care este implicat întregul organism, până la nivelul celular:
- lipidele din ţesuturile sub-cutanate sunt consumate;
- arderile se obţin şi pe seama proteinelor din ţesutul muscular;
- tot ce este în exces în trupul nostru se consumă, tot organismul participând la efort.
Cea mai mare parte a “miraculoaselor” vindecări de cancer sunt asociate unui regim alimentar foarte sărac în proteine animale, grăsimi şi zaharuri. Sub numele de cancer se ascund diverse tumori maligne caracterizate de înmulţirea aberantă a unor celule care au degenerat; acestea invadează ţesutul în care au apărut şi, prin metastază (fiind transportate prin vasele de sânge sau prin sistemul limfatic), proliferează în noi zone ale organismului. Interesant este însă faptul că organismul nu poate, practic, lupta împotriva acestor tumori. Sistemul imunitar nu reacţionează cum ar trebui, fiindcă nu consideră noile ţesuturi surse ale unei agresiuni. Ele nu sunt în mod fundamental străine organismului pe care-l invadează şi de aceea nu sunt distruse.
Medicina, în lupta împotriva unui inamic atât de perfid, cunoaşte trei mari mijloace:
- extirparea chirurgicală a tumorilor;
- chimioterapia prin citostatice;
- radioterapia.
Soluţia chirurgicală se pretează în situaţiile în care cancerul a fost depistat devreme, iar celelalte mijloace au ca scop încetinirea sau chiar stoparea multiplicării celulare în ţesuturile canceroase, adică oprirea dezvoltării tumorilor, fie prin substanţe chimice, fie prin iradiere.
Există, în medicina populară, atât de dispreţuită astăzi, plante cu efect anticancerigen, o parte din aceste plante urmând a fi prezentate în această lucrare. Dar la fel de important este regimul alimentar.
Tumorile sunt considerate de către organism ţesuturi normale şi, din acest motiv, sunt perfect irigate; toate substanţele necesare dezvoltării lor le parvin din abundenţă. Dar, într-o perioadă de abţinere de la hrană, organismul începe să consume din propria sa substanţă, tot ce este în exces contribuind la acest efort de a menţine necesarul energetic fără “aprovizionare” din exterior.
După ce lipidele din ţesuturile sub-cutanate sunt consumate primele, organismul foloseşte, într-o ordine precisă, tot ce poate fi necesar arderilor. Din moment ce până şi proteinele din ţesutul muscular sunt consumate, este logic ca ţesuturile bolnave, tumorile maligne, să fie şi ele utilizate.
Explicaţiile de mai sus, aşa simplist cum au fost enunţate, sunt singurele care pot arunca o rază de lumină asupra aşa numitelor “vindecări miraculoase” în care postul apare ca o constantă. Natura este cel mai bun medic şi abţinerea de la hrană a organismelor bolnave este o regulă. Să ne aducem aminte de reacţia în faţa bolii a unui animal bolnav care este mult mai normală decât a noastră. El refuză orice fel de hrană, mulţumindu-se cu puţină apă.
S-a observat, chiar şi statistic, că în “vindecările miraculoase” există o relaţie între aceste cazuri şi ceea ce se numeşte “stare de rugăciune”, “starea mistică”. Indiferent dacă suntem credincioşi şi înţelegem că rugăciunile pot fi împlinite sau dacă suntem raţionalişti şi ajungem la concluzia că auto-sugestia face minuni, realitatea rămâne: există oameni care se vindecă în cazuri pe care medicina le consideră pierdute, iar, în vindecarea lor, o anumită stare de spirit - specifică momentelor în care ne rugăm cu credinţă nestrămutată - are o importanţă covârşitoare.
Trebuie să fim convinşi că vindecarea adevărată nu se datorează doar regimului alimentar, stilului de viaţă şi ceaiurilor de plante pe care le-am băut; toate acestea nu ar fi de ajuns fără acea convingere intimă stimulată de rugăciune, că bunătatea lui Dumnezeu se poate revărsa asupra omului în suferinţă, vindecându-l.
Mergând pe firul acestei dimensiuni spirituale, putem cita în continuare cuvintele Mântuitorului nostru: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa” şi tot Domnul nostru Iisus Hristos ne îndeamnă: “Rugaţi-vă neîncetat”. Mântuitorul nostru este viaţa pentru că ne-a răscumpărat din păcatul săvârşit în urma neascultării protopărinţilor noştri Adam şi Eva, care au creat pe pământ boala şi moartea.
Mântuitorul ne-a repus la dispoziţie ENERGIILE HARICE NECREATE ALE DUHULUI SFÂNT, care vor ajuta celulele organismului nostru să-şi împlinească funcţia de nutriţie normal, suplinind în acelaşi timp lipsa de energie rezultată în urma abţinerii de la mâncare. (vezi anexa 2)
Prin urmare, se poate afirma că postul nu este numai un mijloc de prevenire a bolilor degenerative, între care cancerul are un loc de frunte, ci şi cea mai naturală cale de vindecare în acest tip de afecţiuni.