Despre păducel

În Evul Mediu, chimistul Paracelsus introducea florile şi frunzele de păducel în celebrele elixiruri de tinereţe şi de viaţă lungă. În toate ţările Europei şi ulterior în întrega lume, păducelul a devenit cunoscut ca planta vieţii sau a tinereţii veşnice, având aceleaşi virtuţi ca şi Ginsengul la asiatici.
Specialiştii francezi numesc preparatele din păducel „laptele bătrânilor“, ca o aluzie la florile albe ale plantei şi la proprietăţile tămăduitoare excepţionale constatate la persoanele vârstnice, cu inima şubrezită. De aceea, bătrânii francezi beau zilnic cel puţin un ceai de păducel, convinşi că le prelungeşte viaţa cu minimum 10 ani.
În România s-a păstrat o veche tradiţie, transmisă încă de la daco-romani, care omagiază proprietăţile miraculoase ale păducelului. Se spune că la sărbătorile primăverii din timpul înfloririi plantelor de mai, tinerii care au primit mărţişoare la 1 Martie căutau un păducel mai înalt, de ramurile căruia agăţau mărţişorul cel mai drag „pentru ca în tot anul să fie frumoşi ca florile, norocoşi, feriţi de boli şi de deochi“. Efectul ocrotitor se va păstra până în primăvara următoare, prin firul bicolor al mărţişorului care ar fi fost tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte.
Medicina tradiţională de la noi foloseşte preparatele din păducel la peste 50 de afecţiuni maladive, în principal la cele cardiace şi nervoase.
Izvoarele de sănătate îşi au originea în primele zile ale lunii mai când păducelul, un arbust spinos şi uscăţiv, se încarcă cu mantia albă a florilor transformându-se din cenuşăreasa dealurilor într-o zână frumoasă, înveşmântată într-un voal alb şi parfumat. Câteva zile, văzduhul se umple cu albul milioanelor de petale purtate de adierea vântului de primăvară.
Învăţaţi să recunoaşteţi planta!
Păducelul este un arbust spinos, uneori arborescent, cu frunze lobate şi flori albe-crem, uneori roze, frumos mirositoare, grupate în buchete. În clasificarea botanică face parte din familia Rosaceae (ca şi măceşul) şi cuprinde circa 250 de specii răspândite în toată lumea, majoritatea cu proprietăţi medicinale, dintre care în România se găsesc cinci specii, cu denumiri populare de păducel, gherghin, gherghinar, mărăcine alb, mălăeţ şi mălaiul cucului.
Creşte în toată ţara, mai mult în sudul şi estul ţării, din zona de câmpie până în ariile submontane, răspândită în liziere, crânguri, tufărişuri, poieni, margini de pădure şi pe versanţii însoriţi, urcând până la altitudinea de 1.400 metri.
Organele vegetale utilizate în scopuri terapeutice sunt florile, frunzele şi fructele. Florile se culeg manual, împreună cu frunzele în buchete, la începutul înfloririi, pe timp însorit, după ce s-a ridicat roua, între orele 11-15. Se transportă în săculeţi de pânză şi se usucă la umbră, în strat subţire, cu întoarcere zilnică pentru a evita degradarea, de preferinţă în poduri acoperite cu tablă. Artificial se usucă la temperaturi sub 350C.
Fructele cărnoase, comestibile se recoltează manual, fără peduncul, de preferat toamna, după căderea brumei, când sunt bine coapte şi au culoarea roşie şi gustul dulceag, uşor acru-astringent, datorită conţinutului în vitamina C.
Fructele se deosebesc de alte fructe roşii de toamnă prin aceea că păstrează resturile sepalelor în partea superioară. Uscarea se face la umbră în încăperi încălzite şi bună aerisire, iar artificial la temperaturi sub 350C pentru flori şi 700C pentru fructe, cu ventilaţie continuă. Randamentul la uscare este 5:1 la flori şi 2,5:1 la fructe.
Se recomandă evitarea culegerii florilor şi a fructelor de la tufele situate în vecinătatea imediată a drumurilor intens circulate.
Conţinut bogat în substanţe bioactive
Puţine plante conţin în organele vegetale o atât de mare diversitate de substanţe bioactive care imprimă efecte directe asupra aparatului cardiovascular şi asupra sistemului nervos. Cel mai activ este acidul crataegic, un compus triterpenic format din trei acizi organici (cratagolic, neotegolic şi acantolic). Alte proprietăţi terapeutice derivă din acţiunea unor derivaţi flavonoidici şi antocianici, diferiţi acizi (ursolic, oleanolic, clorogenic, cafeic, citric, tartric), taninuri de natură catehinică şi amine biogene (tiramină, amilamină, trimetilamină, feniletilamină).
Parfumul florilor este dat de un ulei eteric, bogat în aldehidă anisică, cu acţiune sedativ-cardiacă, asemănătoare valerianei. De mare importanţă este şi conţinutul în vitamine (C şi B) şi în săruri minerale.
Proprietăţile terapeutice
Păducelul are însuşiri multiple, pe măsura conţinutului foarte variat de principii active existente în flori, frunze şi fructe. În primul rând sunt luate în considerare acţiunile exercitate asupra aparatului cardiovascular: vasodilatatoare în special la nivelul vaselor coronariene şi periferice, hipotensive, brahicardizante, tonic-cardiace şi tonotrope asupra miocardului datorită compuşilor flavonici.
În sistemul nervos central acţionează prin efecte sedative, antispasmodice şi uşor hipnotice. În plus acţionează ca bronhodilatator, febrifug şi stimulator al respiraţiei.
Alină bolile inimii
Efectele tămăduitoare ale produselor sunt asigurate de amestecul complex al principiilor active care acţionează sinergic asupra diferitelor afecţiuni maladive.
Se pare că nu există în natură un prieten mai bun al inimii decât păducelul, care intră în rândul remediilor cu cea mai mare eficienţă în prevenirea şi tratarea bolilor cardiace şi vasculare, mai ales dacă au la bază un substrat nervos.
Dintre aceste afecţiuni pot fi menţionate:
- insuficienţă cardiacă manifestată prin miocardită, cardiopatie ischemică (dureroasă sau nedureroasă) şi riscul acceselor de angină pectorală (Angor pectoris);
- hipertensiune arterială şi tensiune oscilantă care sunt reglate prin îmbunătăţirea vascularizaţiei, în urma vasodilataţiei arteriale, coronariene şi periferice;
- tulburări de ritm cardiac cu extrasistole, palpitaţii, tahicardie paroxistică, aritmii, spasme vasculare şi bufeuri congestive;
- ateroscleroză coronariană cu blocarea sau reducerea fluxului de sânge oxigenat de la inimă spre creier, tratamentele având rolul de a îmbunătăţi circulaţia la nivelul scoarţei cerebrale şi de a preveni accidentele cerebrale (congestie);
- nevroze cardiace şi stări de excitabilitate cu aritmie perceptibilă.
În toate aceste boli cardiovasculare, efectele benefice ale tratamentelor cu preparate din păducel sunt recunoscute de toţi medicii terapeuţi, care apreciază acţiunea stimulatoare asupra activităţii inimii bolnave, şi întărirea forţei de contracţie, mai ales după sechele post-infarct. În bolile cardiace degenerative se inhibă pătrunderea ionilor de calciu în celulele miocardice şi se reia nutriţia optimă a muşchiului cardiac.
Calmează afecţiunile sistemului nervos
Un tratament bine condus are un rol esenţial în calmarea sistemului nervos, intervenind în:
- stări de nervozitate şi distonii neurovegetative (spaime, atacuri de panică, ameţeli, migrene, ţiuituri în urechi);
- emotivitate excesivă la persoane cu labilitate psihică, sensibile, irascibile şi permanent agitate;
- insomnii, dureri de cap, oboseală, stări de anxietate şi depresie psihică;
- agresivitate şi tulburări de comportament la copiii impulsivi, cu tendinţe spre bătăi, distrugeri, ţipete, violenţă verbală.
S-a constatat că păducelul are un rol important în oxigenarea şi hrănirea celulelor nervoase, mărind capacitatea de apărare a organismului.
Combate tulburările de pubertate
De multă vreme au fost constatate acţiunile favorabile în prevenirea şi combaterea tulburărilor de pubertate şi de menopauză cu bufeuri, insomnii sau stări de nervozitate şi nelinişte la femei.
Alte efecte au fost evidenţiate în reducerea colesterolului, în unele afecţiuni degestive (diaree, dizenterie, dispepsii, litiază biliară), iar în uz extern, contra unor boli de piele (panariţiu, lichen, bătături, mâncărimi pe tălpi şi între degetele picioarelor).