AMINTIRI DIN NOAPTEA VIETII

Era noapte ma intorceam acasa putin obosit, trist, mergeam meditand la situatia de acasa (mama era recasatorita si avea mari probleme) la filmul pe care il vizionasem, la prietenii mei, la viata de fapt nu ma puteam opri intr-un punct, gandurile imi zburau peste tot si de fapt nu se opreau nicaieri cu exactitate. Deodata luminile de pe strada si din cartier s-au stins, si sa facut o bezna adanca, atunci am ridicat capul in sus si am privit stelele intreaga bolta cereasca, si ceva straniu mi s-a intamplat, m-am umplut de o uriasa putere la nivelul mintii si inimii mele. Aveam impresia ca acea putere venea de sus de dincolo de imensa priveliste stelara. In locul acelei goliciuni sfasietoare de mai inainte simteam o pace si un sentiment nobil inaltator ce ma stapanea. Dupa ceva timp luminile sau aprins si am privit casele observand un contrast intre unele case mari confortabile cu garduri bune si case mici cu garduri prapadite. Aveam impresia ca vad un tablou al luptei pentru existenta incununata cu esec sau triumf.

Apoi gandurile mi s-au intors de la acel sentiment maret si nobil spre marea batalie a vietii, aceasta dramatica lupta pentru un loc de munca si mai ales pentru a realiza ceva in viata. Au inceput sa-mi revina in minte cuvintele unui prieten care credea ca poti face multe lucruri rele ca sa cistigi bani si sa iesi din anonimat filozofia lui de viata care ma atragea si pe mine pe atunci suna cam asa: ,,Cine sunt, un tanar pierdut in marea masa anonima a oamenilor ce nu au realizat nimic care sa-i faca celebrii, si lucru ciudat ei se simt bine asa neaplaudati la scena deschisa de marea masa anonima, trebuie sa ne dam silintele sa ajungem departe in orice dimensiune a vietii zdrobind tot ce ne sta in cale.” Un mod de gandire mai distructiv cred ca nici nu se putea gasi pe atunci.

Am ajuns acasa, mama statea pe un scaun plangand iar pe fotoliu era Stefan barbatul cu care ea se recasatorise. Gesticuland, strigand prin fumul de tigara si mirosul greu de rachiu se auzea vocea lui: ,,De nimic nu esti in stare femeie nenorocita…” Urma apoi un intreg sir de blesteme, injuraturi adresate cand mamei mele cand mie, auzeam racnetele lui iar in pauze oftatul mamei. Nu era corpolent ca barbat as zice chiar slab de statura mijlocie, era totusi un om ager, iute in miscari. Dar ceea ce impresiona era fata lui, parul castaniu cu cateva fire argintii, fruntea incruntata, ochii verzi din care izvora o lumina cruda salbatica, cred ca alcoolul era de vina, obrajii palizi cu gura mereu deschisa tipand. Expresia fetei lui in acele momente avea ceva grotesc, aveai impresia ca o hidosenie morala se distingea pe fata lui. Desi nu era urat ca barbat insa cealalta fata interioara a diformitatii morale ce i se oglindea pe chip il facea urat de asemenea era si schimonosit la fata din cauza bauturii. Am simtit o manie interioara o dorinta de al lovi, de al termina, de al ucide, ma gandeam ca pana la urma fac un bine omenirii omorand un astfel de specimen. Dupa un intreg discurs in limbajul lui si al lumii din care facea parte s-a intins pe pat si a adormit. Era un caz fericit de obicei o lovea pe mama, pe mine cand eram mai mic dar decand trecusem de optasprezece ani devenea foarte rar violent, urla gesticula dar am vazut ca avea o teama in priviri. Cineva care ar citi aceste randuri ar putea crede ca acest om era un fel de fiara, de demon. Nu era asa era istet, talentat intr-o meserie de multeori cu un comportament exemplar in societate. Dar punctul sau slab era alcoolul si modul cum se manifesta dupa consumarea bauturilor alcoolice. Avea momente cand puteai discuta cu el si din tot ce mi-a povestit despre trecutul sau am inteles ca datorita mediului in care sa nascut si a trait avea acele hibe groaznice in fiinta lui. Uneori lupta cu mediul se aseamana cu un om care urca pe niste trepte de pe care coboara mai multi oameni, in astfel de situatii daca nu esti decis in a urca poti fi luat de valul multimii si poti incepe a cobora.
Dupa ce am stat putin de vorba cu mama am lasat-o si am iesit afara in curte. In fata casei era un zarzar mare, inalt, l-am privit apoi am privit cartierul si casele, atat de multe se vedeau iar la orizont blocuri totul era cufundat in noapte. O noapte rece de noiembrie nu stiu ce oare raceala de afara, aerul noptii cel simteam in obraji, sau raceala din casa de unde lipsea clasicul foc sacru si cald al familiei unite, sau pur si simplu mania si raceala mea interioara, ma faceau sa vad o realitate crunta a vietii, adica sfarmarea si diformitatea unor vieti care ar fi putut sa fie frumoase.(De exemplu viata mamei mele care a pornit atat de minunat in dimineata vietii sale, incepand scoala de asistente medicale insa datorita unor circumstante nefavorabile a trebuit sa o intrerupa, apoi mai mult de douazeci si cinci de ani a lucrat la restaurant mai precis in comert si anturajul de acolo, influenta mediului au modelato incetul cu incetul. Nu doresc sa afirm ca omul nu are libera alegere de a se opune influentelor rele insa uneori lupta este foarte grea.) Intreaga mea fiinta o simteam ca niciodata atat de plina de raceala de gheata otravitoare din punct de vedere moral. M-am intors mi-am luat haina si am pornit din nou pe strada in noapte, erau putini trecatori si ma gandeam ca toti care trec pe langa mine au poate noaptea lor de negura si gheata din care se zbat spre iesire si nu reusesc, nu se face lumina nu vine izbavirea niciodata si maine va fi la fel. Am ridicat ochii in sus, nu mai era nici o steluta doar nori negrii ce acopereau stelele. Dar undeva sus de tot norii s-au desfacut putin si a aparut o steluta plina de lumina, apoi o alta despicatura intre nori si o alta steluta, minunea se repeta de cateva ori apoi norii se inchisesera iar cerul deveni atat de intunecat. Ma simteam atat de singur infasurat in intuneric si raceala, m-am hotarat sa ma intorc spre casa, asa abatut si nemangaiat cu gandul ca maine va fi la fel, dar undeva in launtrul fiintei mele duceam as zice acea lucire a stelelor ce stralucisera printre nori ceva parca imi lasasera in suflet.

Dar imi aduc aminte acum de o alta noapte cand la fel ma intorceam acasa, la ce ma gandeam atunci imi aduc aminte atat de bine aveam cu mine o carte, si ce bine imi aduc aminte de acea carte. Trecusera doi ani, eram liberat din armata de cateva luni, ma gandeam la cat de bogat sunt din punct de vedere spiritual si asta ma facea fericit. Oamenii ii vedeam asa cum ar fi putut deveni prin har si credeam cu tot clocotul tineretii mele ca daca eu am putut sa fiu transformat de Evanghelie atunci toti puteau bineinteles, daca ar fi dorit. Aveam o vie dorinta de a propovadui Evanghelia, descoperisem viata din belsug aici, iar pentru viitor fagaduinta vietii vesnice. Asa este cand il cunosti pe Hristos de la douazeci de ani. Atata fericire interioara a lasat Bunul Dumnezeu ca omul cel pacatos sa aiba atunci cand se pleaca in fata maretiei Celui Rastignit pentru pacatele noastre.

Dar sa revin atunci si acolo, inaintam cu pasi vioi, eram tanar, puternic, plin de viata, imi antrenasem corpul pentru al pedepsi pe Stefan, dar Hristos a schimbat totul absolut totul. Am intrat in casa si acolo era aceasi scena pe care am descris-o in prima noapte m-am apropiat de Stefan si i-am vorbit despre Evanghelie. Iar in momentul cand ii vorbeam valuri de putere calda iubitoare nascuta din har in fiinta mea porneau spre el atingandu-l, iluminandu-i constiinta ce incepea sa-l mustre. Am opservat ca avea totusi teama de mine probabil se gandea ca poate joc teatru si vreau de fapt sa-l bat insa pana la urma a inteles ca totul era foarte real. Dragostea Lui Hristos il uimea, dar nu se decidea sa aiba izbavire din noaptea lui de gheata, se zbatea insa ramanea in aceasi stare desi vedea calea cea buna pe care ar fi trebuit sa mearga.
Dupa ce totul sa linistit am iesit afara sa fac o plimbare, era o noapte de vara simteam in mine flacara vietii a tineretii arzand cu putere, acel clocot al tineretii unit cu puterea si plinatatea Lui Hristos. Gandeam in felul urmator: ,,Ce a fost in trecutul meu rau El a iertat totul si a sters totul. Ce va fi in viitor? Nu stiu dar de un lucru sunt sigur ca daca astazi umblu cu Hristos si traiesc pentru semeni pot cunoaste adevarata maretie a vietii. Iar viitorul nu ma ingrijoreaza pentruca am un loc in providenta Sa minunata, iar cu ajutorul puterii Sale este usor sa trec prin marile batalii ale vietii raspandind pretutindeni o mireasma de viata spre viata.

La sfarsitul acestor insemnari ma vad obligat sa dau cateva explicatii, in primul rand nimeni nu trebuie sa ramana intr-un loc unde este victima a violentei verbale sau fizice. Niciodata insa ura si razbunarea nu vor aduce rezolvarea problemelor de violenta, intotdeauna trebuie cautat principiul Evangheliei de a rasplatii raul cu binele insa acest comportament crestin nu exclude si posibilitatea ca un crestin sa ceara ocrotire legala in situatii de violenta insa cel mai important este sa incercam sa ajungem la cel mai inalt ideal crestin, iubirea dusmanilor. Aceasta intamplare pe care am descris-o a fost ca un preludiu pentru ceea ce a urmat in viata mea mereu am fost probat la acest capitol fie intre oameni religiosi sau nereligiosi insa testul a fost mereu acelasi sa nu ma razbun sa inteleg ca razbunarea este a lui Dumnezeu iar partea mea este sa tolerez sa iert si sa spun adevarul cu iubire. Am fost influentat de gandirea si invataturile despre viata a unor oameni ca Tolstoi, Gandhi, Martin Luther King, Abraham Lincon. Citeam intr-o carte ca dupa ce Abraham Lincon a ajuns presedinte prietenii sai i-au spus ca este timpul sa-si distruga dusmanii, la care el a raspuns: ,,Dar daca eu ii iubesc si le rasplatesc raul cu bine nu credeti ca asa ii voi distruge pentruca nu vor mai fi dusmanii mei?” Nu este usor sa fii mereu la inaltime in fata acestei cerinte a Evangheliei stiu din experienta insa se poate privind la Iisus.
Dar eu va spun: Iubiti pe vrajmasii vostrii, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc, si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc. (Evanghelia dupa Matei 5:44 )