Noapte-mi plânge peste gene
stelele strivind ușor,
timpul trece mut, alene
peste toate-i trecător.
Pasul meu străbate firea
orologii au tăcut,
unde-i Doamne mănăstirea
unde glasul să-ți ascult?
Ce e viața Doamne, ce-i?
Un ulcior din care bei
vinuri dulci, amăgitoare
să tot uit a mea cărare?
Să nu-mi pot umbra a șterge
din noianul umbrelor,
să nu pot prin colb a merge
ori prin unda apelor?
Să nu pot trăi cuminte,
să nu pot muri ușor,
să-mi aleg cu luare-aminte
visele ce nu mă dor?
Colbul vremii urme-astupă
și-al meu foc mistuitor
dar adesea el irupă
tot mai viu, dogoritor!
Adu-mi Doamne ploaie deasă
și alungă-mi gând nebun,
îmi doresc să fiu acasă
și nicicum să mă răzbun!
Ce îmi lasă-n mână timpul
după trecerea-i fugară;
e doar colb, e doar nisipul
ce-n clepsidră-ncet coboară!
Dum Sept 23, 2012 1:52 pm