Un interviu de mare bun simţ

"Până la ce os să ne ajungă cuţitul ca să ne trezim, să ne dăm seama ce ar fi bine pentru noi?", se întreabă ro­mâ­nul Florin Zamfirescu. Aflat la amurgul vieţii, nu se mai teme să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă acest adevăr are ceva criminal.
- Jurnalul Naţional: Nichita Stă­nescu spunea: "Dragii mei, feriţi-vă să aveţi dreptate prea repede, prea devreme, ca să aveţi la ce visa...". Se pare că tot visăm de 20 şi ceva de ani încoace!
- Florin Zamfirescu: Da, aşa e. Tot Nichita zicea că cel mai periculos e adevărul, iar cel mai important e drumul spre adevăr, fiindcă adevărul are ceva criminal. Toţi guvernanţii noştri, din ’90 încoace, au dat întruna dovadă de multă inteligenţă. Prin eşecurile repetate pe care le traversăm, toată lumea crede că guvernanţii noştri, de-a lungul vremii, erau proşti. Dar eu cred că au fost şi sunt extrem de in­te­ligenţi, numai că sunt rău in­ten­ţio­naţi. Acest lucru e vizibil cu ochiul liber. Sunt an­gajaţi să distrugă tot ceea ce în­seam­nă această ţară. Nu întâmplător României i se spune Grădina Maicii Domnului, nu întâmplător Prinţul Charles desco­peră Transilvania şi habar n-avem câte mai avem de vânzare şi cât de repede se vând! Şi nu este din prostie. De fapt, este subordonarea unor comandamente exterioare. Cred că soarta noastră e pecetluită. O spun la sfârşit de viaţă, chiar nu-mi pasă cât mai am de trăit, chiar nu vorbesc pentru mine. Am copii, nepoţi, prieteni şi poate, cel mai important lucru, am studenţi. Nu puţini! Sunt o comoară de talente.
- Au vreo şansă în România?
- Ca artişti au, dar ca români... Duplicitatea discursurilor politice este din ce în ce mai vizibilă. Se spune una, se gândeşte şi se lucrează alta. Mi-a fâlfâit acest gând atunci când Petre Roman a declarat că industria României este o grămadă de fier vechi. Hai să o lichidăm! CAP-urile au fost nişte prostii, hai să le lichidăm! S-a sfărâmat totul! S-a început cu COMTIMUL. Dintr-o dată n-a mai fost bun! Preţurile erau atât de mici, încât s-au vândut în neştire apartamente, pământuri etc. Pe urmă a fost planul diabolic: "Ia-ţi cu buletinul ce împrumut doreşti!". După ce oamenii s-au îndatorat în prostie, agăţaţi fiind de poftele lor de a avea o casă sau o maşină, n-au acţionat cum îi în­văţaseră străbunicii, să "nu se întindă mai mult decât le e plapuma".
Regatul României
- Am ajuns să ne vindem şi că­ma­şa de pe noi?
- Da. Am ajuns să spunem la 70.000 de oameni că nu le mai dăm indemnizaţia pentru copii sau că nu le mai dăm ajutorul social tocmai acelora care nu-şi mai pot plăti datoriile. Şi tot nu vedem cu ochiul liber ce se întâmplă? Şi tot nu vedem că sfatul "cui nu-i place aici, să plece" ur­mă­reşte acelaşi lucru: depopularea spaţiului. Era o poveste cu trenul care nu mai avea cărbuni. Oamenii au fost sfătuiţi să pună, pe foc, lemnul din tren – scândurile, podelele... În cele din urmă, s-au terminat şi lemnele, iar trenul a ajuns un schelet de fier. Cam asta ni se întâmplă nouă. Dacă nu vrei, nu înţelegi ceea ce se urmăreşte.
- Oamenii vor să înţeleagă, au ieşit în stradă!
- Sunt bucuros că oamenii au început să se trezească. Totuşi, o popu­laţie de 20 de milioane nu poate fi neglijată, nu poate fi nici stârpită brutal. Ea poate fi stârpită prin Codex Alimentarius, prin vaccinuri. Treptat, cu răbdare, poate fi decimată. Dacă s-a răbdat o sută de ani, de ce nu s-ar mai răbda încă 25? Planul de decimare este a la long.
- Cele 20 de milioane de români se vor trezi brusc?
- Lumea să nu creadă că Piaţa Universităţii este formată doar din 50 de demenţi sau de disperaţi care stau acolo în frig şi urlă. Piaţa Universităţii este formată acum din 20 de milioane de oameni care nu pot veni, care nu pot sta acolo. Cred că prin martie toa­tă ţara va fi în picioare! O să ve­dem ce se va întâmpla... Acum se vând toate sistemele energetice ale Ro­mâniei cu condiţia să mai primim nişte bani cu împrumut, ca să ne mai ajungă un an. Şi tot nu se vede cu ochiul liber?! Toţi suntem conduşi din afară, şi nu conduşi spre binele nostru. Nimeni nu doreşte binele nostru.
- Ar trebui noi să ne dorim binele!
- Sper să o şi facem. Suntem sub un blestem, cred că mult mai vechi decât acela fiindcă ne-am împuşcat conducătorul în ziua de Crăciun... Răul vine dinăuntru. Cozile de topor provin din pădure...
- Credeţi în monarhie?
- Acum 20 de ani, când glasuri firave strigau "Regele Mihai!", glasuri vânjoase din eşalonul doi, în frunte cu Ion Iliescu, spuneau: "Ce să caute un rege? Să vină aici, să-şi ceară ave­rile?". Şi regele a fost întors de la aeroport. Pe urmă, Iliescu a recunoscut că a fost o greşeală, că ne-am temut degeaba, pentru că e foarte bătrân... Acum 20 de ani era bătrân?! Şi iată că trăieşte şi acum. Ar fi uşor să ne închipuim cum ar fi România astăzi dacă ar fi fost regat. Ei, n-am vrut-o, pentru că răul vine dinăuntru.
- Binele cu forţa nu se poate face!
- Categoric. Eu totuşi sper în trezirea noastră. Monarhia este o instituţie care asigură o stabilitate, asigură o mândrie, asigură o relaţie internaţională de excepţie. Trebuie să se înţeleagă că monarhia nu face politică! Ea este deasupra şi veghează bunul mers al ţării unde există. Era o vorbă cândva, pe vremea Regelui Carol: "regele şi dorobanţul". Do­robanţul era cel care apăra graniţele ţării, iar regele era în frunte. Nu se vrea să se ştie că, de-a lungul istoriei, când regele era prins, războiul era pierdut. Iată motivul pentru care imnul regal începe cu "Trăiască, regele!". Un stat căruia i se ia regele este decapitat! Iată câtă importanţă are acest cap încoronat pentru o ţară unde există monarhie. Asta s-a întâmplat, în 1947, cu România. De asta umblăm ca muştele fără cap. Pentru că suntem decapitaţi din 1947. La noi se confundă democraţia cu vacarmul. Am voie să vorbesc şi spun tot ce-mi trece prin cap. Fără să bag de seamă că n-am ce spune şi nu am bunul simţ să tac. Îl acuz din toată inima mea pe Emil Constantinescu fiindcă nu a permis să se explice popu­laţiei ce însemnează monarhia. Ce fac eu acum într-un articol pe care-l citeşte poate o mână de oameni ar fi trebuit să facă Emil Constantinescu. Să vorbească despre ce ar fi însemnat dacă ţara noastră ar fi fost condusă de monarhie. Şi atunci se putea face un re­ferendum. Oamenii ar fi fost lă­muriţi, nu forţaţi. Vă garantez că sunt foarte mulţi oameni care cred în monarhie. Cât să mai aşteptăm? Până la ce os să ne ajungă cuţitul ca să ne trezim la realitate, să ne dăm seama ce ar fi bine pentru noi?
Neamuri proaste
- Nu suntem singurele muşte fără cap. Toată lumea e în derivă!
- S-a intrat în derivă când Monica Lewinsky şi-a analizat pata de pe rochie cu Bill Clinton. Preşedintele Statelor Unite a fost târât într-un proces murdar, jenant, care, de fapt, nu-i privea decât pe cei interesaţi să privească pe gaura cheii ce se în­tâm­plă în dormitorul vecinului. Nu era o problemă de stat, dar forţe oculte au început să-şi demoleze conducătorii. Şi încet-încet, după căderea Gemenilor, s-a instaurat un fel de control ACTA de care toată lumea vorbeşte acum. Se va ajunge la cipuri pe frunte sau pe gât sau pe înche­ietura mâinii, şi atunci mie îmi pare bine că sunt la sfârşitul vieţii.
- Suntem la limita subexistenţei, iar mall-urile apar ca ciupercile după ploaie. Unde-i logica?
- Aceste mall-uri se pregătesc pentru viitoarele generaţii care vor veni şi care vor arăta că România este Gră­dina Maicii Domnului. Cu siguranţă nu noi vom fi aceia! Şi investiţiile cu bani europeni tot pentru viitoarele generaţii sunt. O ţară, când a fost cucerită, trebuie să fie şi gata de preluare! De ce să o construiască cei care vor veni? În acelaşi timp, românii sunt sărăciţi, disperaţi, alungaţi, omo­râţi. Încet-încet rămân mall-urile, dealul, valea, spaţiul mioritic care-i sublim. România are de toate!
- Mai avem onoare?
- Nu. Eu am fost crescut prost. Bunicul îmi spunea: "Ai grijă, există neamuri bune şi neamuri proaste. Poate să aibă câte facultăţi vrei, dar cu neamul prost n-ai ce să faci!" Şi eu mă întrebam, fireşte, ce însemnează neamul prost? Din punctul bunicului de vedere, este acel neam care funcţionează după interesele proprii, care uită de cuvânt, de promisiune, de punctualitate, care uită de onoare şi funcţionează după propriile interese. De ani de zile, aud peste tot la noi expresia: "interesele ţării noastre sunt să...". Dar eu nu pot fi de acord cu interesele ţării mele care a bombardat Iugoslavia, singura ţară vecină cu care nu aveam conflicte. Aşa cum a spus un mare actor de-al nostru, Vasile Niţulescu, atunci când văzuse o hartă într-o vitrină: "Dintre toţi vecinii noştri numai Marea Neagră ne iubeşte!". Interesul ţării noastre este acum să nu mai vedem realitatea şi să fim de partea celui pe care noi îl credem mai puternic. Onoarea nu mai contează. Nici credinţa! Unde-i onoarea, unde-i demnitatea şi până la urmă unde-i adevărul?

interviul e de bun simt, nimic de zis, dar cum a fost postat pe un forum de discutii libere mi-as permite si eu cateva comentarii la el.
am observat in mai multe discutii, dezbateri, interviuri etc ca se face referinta la unii poeti, scriitori, jurnalisti, oameni destepti de altfel, de la care ar fi multe de invatat, daca nu si-ar fi pus amprenta pe constiinta lor situatia de supravietuire zilnica cu care se confrunta tot românul si daca nu si-ar fi inchinat sufletul si condeiul vreunei parti sau alta, celor care detin puterea materiala in România.
exemplele sunt atat de multe printre acestia incat am tendinta sa spun ca toti fac la fel iar exceptiile sunt atat de putine incat imi vine greu sa le gasesc (ce vrei, instinctul de supravietuire al individului sau mai bine zis: e greu sa stai drept cand iti ghiortaie matele de foame).
dar nu asta era subiectul comentariului meu, asta a fost asa ca un preambul. indiferent de origine sau de culoarea pielii, omul e facut din acelasi aluat si se conduce dupa multe principii sau simtaminte comune. una dintre ele ar fi latura visatoare a omului, faptul ca atunci cand nu ai ceva, ti-l doresti sau daca tot il ai iti scade intersesul pentru el.
din acest pct de vedere il inteleg pe dl.FZ, deoarece si eu aveam tendinte regaliste cand traiam in România. cred ca era un fel de vis frumos pentru ceva ce nu traisem pana atunci, dar acum dupa cateva zeci de ani traiti in monarhie, chiar daca-i pot da dreptate in privinta stabilitatii, mandriei, relatiilor internationale, cred ca este cam scump platit blazonul asta, chiar si pt o tara cu resurse mult mai importante decat ale României.
nu vreau sa intru intr-o polemica si sa spun ca-i nu-i buna sau ca-i buna monarhia, pana la urma ce-i bun pt mine s-ar putea sa nu fie bun pt altul, dar intelegand cine detine puterea in România, resursele tarii de acum, cred ca ar fi un efort prea mare pt o mare parte a populatiei agonizata de saracie.
ma tem ca la fel ca si in alte situatii România a pierdut un tren cu care ar fi mers in aceasta directie iar acum ca sa fuga dupa el sa-l prinda ar insemna mai mult o sufocare decat un castig real (dar asta-i parerea mea).
mi-e teama ca singurele invataturi valabile vor ramane cele de la "bunici"...