Semnificatia zilelor din Saptamana Mare

Interviu difuzat in Vinerea Mare (1998) la Radio Romania Actualitati:
- In aceasta seara crestinii l-au privegheat pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cantarile Prohodului se sting usor si urmeaza ceasuri de meditatie pentru fiecare din noi. Avand aceste cateva momente de asteptare a Invierii Domnului, Parinte Teofil Paraian, sa incercam sa rememoram ultimul drum al Domnului. Sa parcurgem impreuna cu ascultatorii nostri acest urcus prin pogorare, plecand din Duminica Floriilor, cand am vazut intrarea in Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos, trecand cu gandul prin fiecare zi a Saptamanii Patimilor. Lunea cea mare, cand am facut pomenire de Sfantul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului, Martea cea mare, cand am pomenit pe cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie si pilda talantilor, Miercurea mare, in care s-a facut pomenire de femeia cea pacatoasa care a uns cu mir pe Domnul si ajungem la ziua de ieri, Sfanta si marea joi, in care am praznuit patru lucruri: spalarea picioarelor, cina cea de taina, rugaciunea din Ghetsimani si vanzarea Domnului. Sa incepem asadar cu Duminica Floriilor ca punct de inceput al acestei privegheri.
- Duminica Floriilor este punct de inceput al privegherii pentru adancirea in gandurile praznuitoare ale evenimentelor care tin de mantuirea noastra. De fapt, Duminica Floriilor sau Duminica Stalparilor este precedata de sambata lui Lazar, in care Biserica pomeneste invierea lui Lazar facuta de Domnul nostru Iisus Hristos si care are legatura si cu Duminica Stalparilor, in intelesul ca primirea triumfala ce I s-a facut Domnului Hristos, care a intrat in Ierusalim ca Imparat smerit, implinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinata cumva si de invierea Sfantului si dreptului Lazar, de minunea premergatoare primirii triumfale a Domnului in Ierusalim. De aceea Biserica si zice, vorbim cu Domnul Hristos si in sambata premergatoare Duminicii Floriilor, si in Duminica Floriilor, zice exprimand prin alcatuirea Bisericii urmatoarele cuvinte: "Invierea cea de obste mai inainte de patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai inviat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi ca pruncii semnele biruintei purtand, Tie biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel Ce vii intru numele Domnului". Aducem in actualitatea noastra un eveniment petrecut in vremea propovaduirii Domnului nostru Iisus Hristos si participam si noi la el in vremea noastra. Il avem in fata pe Mantuitorul care intra in Ierusalim, calare fiind pe manzul asinei, cum spune proorocia. Si noi il intampinam pe Domnul nostru Iisus Hristos cu crengi inverzite si cu inima primitoare, ca Domnul Hristos sa nu intre numai in Ierusalimul cel pamantesc, ci mai ales in Ierusalimul sufletului nostru, Ierusalim insemnand cetatea pacii sfinte, pacea sfanta. Aducem si noi Mantuitorului lauda, asa cum i-au adus pruncii din Ierusalim cand au zis: "Osana celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel Ce vii intru numele Domnului" (Mt. 21, 9), iar Domnul nostru Iisus Hristos s-a indreptat spre Templul din Ierusalim unde a facut minuni. Asteptam ca si in sufletul nostru sa intre Mantuitorul nostru Iisus Hristos ca intr-un lacas al Sau, ca intr-un templu si sa vindece neputintele noastre. De aceea zicem cu Biserica: "Invierea cea de obste mai inainte de patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai inviat Hristoase Dumnezeule". Si din partea noastra spunem: "Pentru aceasta si noi ca pruncii" - se intelege de odinioara - "semnele biruintei purtand", - semnele Invierii, aratata in viata cea noua din crengile pe care le avem in mana sau macar in constiinta - "Tie biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel Ce vii intru numele Domnului". Si adaugam: Vino si in viata noastra, in constiinta noastra, vino si ne ajuta sa-Ti aducem tot mai multa marire, sa constientizam tot mai mult binefacerile Tale.
- Parinte Teofil, de ce se numeste acest rastimp Saptamana Patimilor sau Saptamana Mare?
- Rastimpul acesta pana la Sfintele Pasti, pana in Sambata cea Mare inclusiv, se numeste Saptamana Patimilor sau poate ca mai corect Saptamana Patimirilor Domnului Hristos, pentru ca in acest rastimp se pomenesc evenimente legate de suferintele Mantuitorului si evenimente premergatoare acestor suferinte, si se face pomenire de lucruri care privesc mantuirea noastra, lucruri de o importanta deosebita. De aceea saptamana aceasta se mai numeste si Saptamana Mare, saptamana in care ne gandim la lucruri mari si minunate, de importanta pentru fiecare dintre noi. Credinciosii in aceasta saptamana sunt cu mai multa grija in ceea ce priveste randuiala Postului, sunt cu mai multa luare aminte la slujbele dumnezeiesti care se fac in mod deosebit in aceasta saptamana, slujbe mai lungi, slujbe mai adanci parca decat in alta vreme, slujbe mai angajante pentru credinciosii care iau parte la ele, in dorinta de a-si aduce iubirea si recunostinta lor fata de Mantuitorul care pentru noi si pentru a noastra mantuire s-a rastignit in vremea lui Pontiu Pilat si a patimit si s-a ingropat, ca dupa aceea sa urmeze Invierea cea de-a treia zi, propovaduita de scripturi si praznuita de noi la Sfintele Pasti. In primele zile ale Saptamanii Sfintelor Patimiri ale Domnului Hristos este randuit ca in Sfanta Biserica sa se spuna in chip de marturisire si de rugaciune urmatorul text liturgic: "Camara Ta Mantuitorule o vad impodobita si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa. Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina si ma miluieste".
- In Sfanta si Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel prea frumos si de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului.
- In Sfanta si Marea Marti se face pomenire de cele zece fecioare din Sfanta Evanghelie.
- In Sfanta si Marea Miercuri, dumnezeiestii Parinti au hotarat sa se pomeneasca femeia cea pacatoasa care a uns cu mir pe Domnul, pentru ca aceasta s-a intamplat cu putin inainte de mantuitoarea Patima.
- In Sfanta si Marea Joi, dumnezeiestii Parinti care au randuit pe toate bine, urmand predaniilor dumnezeiestilor Apostoli si Sfintelor Evanghelii, ne-au predat sa praznuim patru lucruri: sfanta spalare a picioarelor, Cina cea de taina, adica predarea infricosatoarelor Taine, rugaciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani si vanzarea Domnului.
In aceasta Joi minunata si vrednica de tinut minte, Sfanta noastra Biserica ne conduce sa vorbim cu Mantuitorul si sa zicem:
"Cand maritii ucenici, la spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau credincios, cu iubire de argint bolnavindu-se, s-a intunecat si judecatorilor celor fara de lege pe Tine, Judecatorul cel drept, Te-a dat. Vezi, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru aceasta spanzurare si-a agonisit; fugi de sufletul nesatios, cel ce a indraznit unele care acestea asupra Invatatorului. Cela ce esti spre toti bun, Doamne, marire Tie".
- In Sfanta si Marea Vineri se praznuiesc sfintele si mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Se mai face inca pomenire si de marturisirea mantuitoare facuta pe cruce de talharul recunoscator, care a fost rastingnit impreuna cu El.
- In Sfanta si Marea Sambata praznuim ingroparea dumnezeiasca si trupeasca a Mantuitorului nostru Iisus Hristos si pogorarea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricaciune a fost mutat spre viata vesnica.
Vom pomeni cu darul lui Dumnezeu in Sambata cea Mare inmormantarea Domnului Hristos, petrecerea in mormant a Mantuitorului nostru. Vom avea in vedere cele ce s-au petrecut pentru noi si pentru a noastra mantuire in aceasta zi. Si anume, il vom avea in vedere pe Mantuitorul Cel ce a fost in mormant cu trupul, in iad cu sufletul si in Rai ca un Dumnezeu cu talharul, care a fost cu dumnezeirea pretutindeni: si cu trupul in mormant, si cu sufletul in iad, si impreuna cu talharul cel mantuit in Rai. E o zi in care ne aratam nedumerirea si totodata convingerea ca moartea s-a intamplat in viata, ca Viata a primit moartea. Caci zicem: "In mormant, Viata, pus ai fost, Hristoase, si imparatia iadului Tu ai zdrobit". Ne gandim la Mantuitorul nostru Iisus Hristos in care se intalnesc cele potrivnice: moartea si viata. Moartea prin despartirea sufletului de trup si viata prin faptul ca vorbind cu Domnul Hristos noi zicem: "Cand Te-ai pogorat la moarte Cela ce esti fara de moarte, atunci iadul l-ai omorat cu stralucirea dumnezeirii. Iar cand ai inviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Datatorule de viata, Hristoase Dumnezeul nostru, marire Tie". Randuiala Bisericii noastre este ca indata dupa ce se spun cu cantare cuvintele in care facem prohodirea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, indata dupa aceea se pomeneste Invierea. Pentru ca noi aducem aminte de moartea celui fara de moarte, aducem aminte prin prohodire de cel ce a murit fara sa moara cu dumnezeirea, si in cazul acesta ne minunam de Domnul nostru Iisus Hristos si nu uitam de invierea Lui. "Desi rabzi rastignire", am zis in vinerea cea mare, "Tu esti Fiul si Dumnezeul meu". Si putem spune in continuare: "Desi esti in mormant, Tu esti Dumnezeul meu". In aceasta sambata a tacerii suntem chemati de Sfanta noastra Biserica in cuprinsul Sfintei Liturghii sa tacem cu gandurile noastre iscoditoare si sa zicem: "Sa taca tot trupul omenesc si nimica pamantesc in sine sa nu gandeasca, caci Imparatul Imparatilor si Domnul Domnului merge sa se junghie si sa se dea de mancare credinciosilor. Si merg inaintea Lui puterile ingeresti cu toata domnia si stapania, heruvimii cei cu ochi multi si serafimii cei cu cate sase aripi, fetele acoperindu-si si cantand cantarea: Aliluia, Aliluia, Aliluia".
Asa se spune la Sfanta Liturghie. Asa trebuie sa spunem si noi in constiinta noastra, asa trebuie sa gandim si noi despre tainele mai presus de intelegere. Sa taca firea omeneasca cu gandurile ei pamantesti si sa auda, sa asculte, sa vada pe cei care il insotesc pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos in moarte si prin moarte spre invierea cea de a treia zi, pe care o asteptam si pentru care ne-am rugat sa o ajungem ca sa ne inchinam Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos fara de osanda si sa ne impacam cu toti. Sa le zicem frati celor ce ne urasc pe noi si asa, in ziua Invierii sa strigam: "Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".
Pentru vremea la care am ajuns ne-am rugat de-a lungul intregului post al Pastilor. Am zis la Liturghia Darurilor mai inainte sfintite rugaciune catre Dumnezeu: "Da-ne noua, Bunule sa luptam lupta cea buna, calea postului sa o savarsim, credinta nedespartita sa o pazim, capetele nevazutilor balauri sa le sfaramam, biruitori asupra pacatului sa ne aratam si fara de osanda sa ajungem a ne inchina si Sfintei Invieri". Am ajuns in ziua Sfintei Invieri, am ajuns sa ne inchinam Sfintei Invieri. Biserica insa ne cere ceva anume si zice:
"In Ziua Invierii sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam, si sa le zicem frati si celor ce ne urasc pe noi si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le".
Intrebarea fireasca pentru fiecare dintre noi este: Ne inchinam cu adevarat Sfintei Invieri? Le zicem frati celor ce ne urasc pe noi? Suntem binevoitori fata de toti oamenii? Daca da, atunci suntem fericiti, pentru ca traim Ziua Invierii intru care dorim sa ne luminam. Spunem ca Pastele Domnului sunt o trecere de la moarte la viata si de pe pamant la cer. Chemam cerul si pamantul sa se veseleasca si zicem: "Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure, si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta si cea nevazuta ca Hristos a inviat, veselia cea vesnica". Pentru ca stim ca "praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si inceputul altei vieti vesnice". Si de aceea "laudam pe Pricinuitorul, adica pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Cel unul binecuvantat, Dumnezeul parintilor si preamarit". Avem bucuria sa vedem pe "Soarele dreptatii tuturor viata rasarind", ne gandim la lumina Invierii, la bucuria izvorata din mormantul cel datator de viata al Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ne bucuram si noi impreuna cu uncenicii Mantuitorului, care s-au bucurat vazandu-l pe Domnul (In. 20, 20) si raspundem chemarilor Sfantului Ioan Gura de Aur, care zice:
"Toti sa va ospatati din ospatul credintei, toti sa luati bogatia bunatatii. Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat imparatia cea de obste, nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca iertare din mormant a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat la iad. Si aceasta mai inainte apucand Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amarat intampinandu-Te pe Tine jos, s-a amarat ca s-a stricat, s-a amarat ca s-a batjocorit, s-a amarat ca s-a omorat, s-a amarat ca s-a legat. A luat trup si de Dumnezeu s-a lovit, a luat pamant si s-a intampinat cu cerul, a luat ce a vazut si a cazut intru ce n-a vazut. Unde-ti este moarte boldul? Unde-ti este iadule biruinta? Inviat-a Hristos si tu te-ai surpat. Inviat-a Hristos si au cazut dracii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata vietuieste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in mormant. Ca Hristos inviind din morti incepatura celor adormiti S-a facut. A aceluia este slava si stapanirea in vecii vecilor. Amin".
In aceasta atmosfera traind, suntem cu adevarat oameni care praznuim Invierea Mantuitorului si dam slava celui ce a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand.