Dragostea este deci împlinirea Legii.[Romani]
De multe ori în viață Dumnezeu ne lasă să fim ispitiți, să ne muncim cu tot felul de lucruri dar, în aceste ispite, nu trebuie să ne pierdem cumpătul, să deznădăjduim, fiindcă nu numai eu sufăr de păcat, nu este numai suferința mea, pe care câteodată nu pot să o mai duc, ci este suferința oricărui om.
Și eu, poticnindu-mă de păcatul meu, fie că l-am biruit, fie că am căzut în el, trecând prin multe suferințe și nedreptăți, devin în stare să-l înțeleg pe aproapele. Și așa începe a se închega cea de-a doua poruncă a Domnului:
„Să nu te răzbuni și să nu ții necaz pe copiii poporului tău. Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Eu sunt Domnul." [Leviticul 19]
Dar ce însemnă aproapele? Cum văd, întrebarea este foarte veche!
„Dar el, care vroia să se îndreptățească, a zis lui Isus: «Și cine este aproapele meu?»" [Luca 10]
Dicționarul Biblic [2] ne lămurește înțelesul. Termenul provine din ebraică și este folosit chiar și cu referire la obiecte neînsuflețite. Totuși, înțelesul este prieten apropiat, iubit, sau chiar soț. Termenul este folosit fie pentru a numi un om care a acționat sau nu în mod adecvat, adică un prieten, fie pentru oameni de la care este de așteptat o comportare adecvată.
Aproapele meu sau al tău, fie bun, fie rău, fie păcătos sau sfânt, oricum ar fi el, este un alt eu însumi. Și noi trăim în societate, în comuniune unii cu alții: acasă în familie, la școală cu colegii, pe stradă cu simplii trecători, la Biserică printre credincioși. „Natura îndeamnă omul să dorească existența societății omenești și să râvnescă să i se alăture" spunea Cicero. Porunca iubirii aproapelui nu ar fi fost realizabilă, dacă omul, ca făptură a lui Dumnezeu, n-ar fi primit puterea respectivă de la Dumnezeu. Această „putere de a iubi", inerentă naturii umane, face din aceasta o ființă atrasă de societatea oamenilor și care poate exista doar în sânul ei.
„...Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți." [Matei 19]
„Iar a doua este următoarea: «Să iubești pe aproapele tău, ca pe tine însuți». Nu este altă poruncă mai mare decât aceasta."[Marcu 12]
„Căci toată Legea se cuprinde într-o singură poruncă: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți»."[Galateni 5]
„Iisus i-a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?»El a răspuns: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți.»" [Luca 10: 26-27]
Este important să-i iubim pe cei față de care avem o obligație naturală, dar este la fel de important să-i iubim pe cei cu care avem numai contacte întâmplătoare : prima este „dragostea prin legământ", iar cealaltă „dragostea electivă ", spune în continuare Dicționarul Biblic [2].
Putem vorbi de iubire / dragoste ca despre o virtute ? André Compte-Sponville ne lămurește că virtutea este acel ceva care dă valoare unei ființe, dar „când există dragoste, celelalte virtuți apar în mod spontan" [3, p. 294], adică întâlnim: politețea, cumpătarea, curajul, spiritul de dreptate, generozitatea, recunoștința, toleranța, buna-credință, simțul umorului.
Iubirea apare ca fiind cea mai nobilă dintre virtuți în ceea ce privește efectele sale. Mesajul Scripturii este cel al unei iubiri care nu este nici pasiune, nici prietenie; este o iubire care se îndreptă chiar și spre dușman, este universală și dezinteresată, și care este numită în textele grecești ale Scripturilor agapè. Anders Nygren a arătat foarte bine trăsăturile acestei iubiri : „Agapé nu constată valori, ci le creează, conferă valoare iubind. Un om iubit de Dumnezeu nu are valoare în sine, ceea ce îl înnobilează este tocmai faptul că Dumnezeu îl iubește" și „este o dragoste spontană și gratuită, fără motiv, fără interes și chiar fără justificare." Iisus ne îndeamnă:
„Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea."[Ioan 15]Biblia îi laudă pe cei care au avut o purtare exemplară față de semeni, în situații în care te-ai fi așteptat să-i urască. Una din cele mai semnificative este Pilda samariteanului milostiv.
Pilda începe cu întrebarea adresată lui Isus de către un învățător al Legii : „Învățătorule, ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?" [Luca 10]. Răspunsul vine imediat:
„Iisus i-a zis: «Ce este scris în Lege? Cum citești în ea?»
El a răspuns: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău; și pe aproapele tău ca pe tine însuți.»" [Luca 10: 26-27]
Un iudeu din Ierusalim este tâlhărit și rănit grav. Aflat în mijlocul drumului, avea nevoie urgentă de ajutor.
Dar nici levitul și nici preotul care a trecut pe lângă el nu l-au ajutat, făcându-se că nu-l văd pe nenorocit.
Samariteanul l-a ajutat cheltuind timp și bani ca să-l pună pe picioare.
Ca să înțelegem mai bine fapta samariteanului trebuie să apelăm din nou la Dicționarul Biblic [3] pentru a vedea care era relația, la acea vreme, dintre iudei și samariteni, cu alte cuvinte care era contextul istoric.
Samaritenii erau locuitorii Samariei, regiune din nordul Iudeeii, dar în special locuitori ai Sihemului. Din motive neexplicate, comunitatea samaritenilor a căpătat o identitate distinctă față de iudei și și-au contruit un templu pe Muntele Gherazim, care rivaliza cu Templul din Ierusalim. Aceasta a dus la o înăsprire a relaților dintre evreii de la Ierusalim și samariteni. Se pare că ruptura dintre cele două comunități a fost definitivă când, în 128 î.Hr., Ioan Hircanus a extins domnia Hasmoneilor capturând Sihemul și distrugând templul de pe Muntele Gherazim.
Așadar, fapta samariteanului este deosebită ― este un gest de iubire față de aproapele și chiar față de dușman. Și Iisus îi pune întrebarea următoare învățătorului Legii:„Care dintre acești trei ți se pare că a dat dovadă că este aproapele celui ce căzuse între tâlhari ?
«Cel ce și-a făcut milă de el», a răspuns învățătorul Legii. «Du-te de fă și tu la fel», i-a zis Isus. " [Luca 10 – 37]
Biblia este cunoscută pentru extrordinara ei influență înspre bine, transformând oamenii, exercitând o acțiune purificatoare asupra celor care o citesc sau o ascultă. Biblia vorbește despre nelegiuiri, despre actele de violență ale omului ca să-i avertizeze de consecințele păcatului lor și de responsabilitetea față de Dumnezeu. După cum afirmă Kenneth Jones „această carte sfântă este de valoare și de folos numai pentru cei care îi urmează învățăturile." [4, p.39]
Joi Mai 06, 2010 1:11 am