La Huma, Birislau, parintele familiei, iesind cu butucul, caruia aci i se da numele de closca - il duce la strejur. Copiii in timpul acela tin cate o ramura de closca si dupa ce se face la strejur obiceiul descris, parintele, imitand glasul closcai cand isi aduna puii, iar copiii pe al puilor, se reintorc in casa. In prima seara se pune dintre ramurile verzi sa arda.
Banul de argint se atarna cu o ata de ulciorul care serveste de baut apa, aceasta pentru ca dracii, in timpul zilelor de sarbatori, sa nu spurce apa si din acest ulcior. Cenusa care se strange din vatra, unde s-a ars boadnicul, se pastreaza si se arunca la radacina pomilor ca sa fie roditori."
De la masa, toti cati au fost in preajma ei, trebue sa se scoale deodata, ca sa iasa si puii din gaoace tot odata. Mama, cand se scoala, cloncaeste ca closca, iar copiii chiscue ca puiii. Prin unele parti, mama arunca pe jos nuci, iar copiii chiscuind ca puii, le aduna. Gospodina nu se urneste de la masa, ca nu cumva sa se scoale si closca de pe oua. In vremea clocitului si cu chipul acesta ouale sa se raceasca; ea trebue sa tina piciorul pe topor, ca sa-i fie puii tari ca fierul si iuti, ca sa nu-i manance uliul. Prin alte locuri se vara sub masa o fetita care cloncae ca closca, iar mama ii da nuci. Prin altele, copiii trec pe sub masa .
In aceasta zi, familia prisacarului trebue sa seada "dupa ce s-a dus preotul sau dascalul cu icoana, la masa si sa manance si sa nu se scoale dela dansa, pana ce nu s-a saturat. Inainte insa de a se pune la masa, se cauta ca toate cele necesare sa fie de indemana, adica sa nu trebueasca a se scula vreo persoana de la masa, ca sa mearga, sa aduca bunaoara sare, piper, lingura, s. a. Cand s-a sfarsit masa, se scoala intreaga familie deodata de la masa si in acelas timp isi face cruce si multumeste lui Dumnezeu. Dupa aceasta, gospodina de casa, - de sunt mai multe, cea mai batrana, - strange toate lingurile si furculitele si, de sunt mai multe, le leaga manunchiu, se duce cu dansele in mana unde petrec albinele peste vara sau in apropierea locului respectiv si, cuprinzand un pom de pe care ar fi de indemana de scuturat un roiu, zice:
- Cum prind eu pomul acesta, asa sa-l cuprinda roii mei, si matcele, vara (de voeste sa-i vina roii vecinului, respective ai altui, satean, zice:... roii si matcele lui N. N.), si precum nu ma duc eu cu lingurile si furculitele mele prin alte gradini si pomete, asa sa nu mearga nici roii mei si matcele mele in alte gradini, fara numai la mine !
Iar dupa ce au rostit cuvintele acestea, se intorc cu lingurile si cu furculitele in casa".
Dupa masa, barbatii merg in gradina cu securea ori cu toporul, ca sa taie copacii cari nu rodesc. Femeile insa, cu manile pline de aluat, si in lipsa, orisicine din casa, alearga dupa dansii cu rugamintea sa nu-i taie, ca vor rodi in anul ce urmeaza. Aceasta o fac de trei ori, crezandu-se ca cu chipul acesta pomii se vor inspaimanta si vor rodi la primavara.
La cina de seara, gusta intaiu din grau, si apoi unul din caseni ia o lingura si arunca cu dansa in podele, ca sa se prinda firele de grau sus, avand nadejde ca facand astfel, asa li se vor prinde roii de albine, usor si nu se vor rataci prin locuri straine si grele de strabatut.
Unii socotesc ca prin gustarea graului se inchipueste Cina cea de taina, cand Hristos a mancat in mijlocul celor doisprezece Apostoli, pentru care cuvant, si pe masa trebue sa fie neaparat douasprezece feluri de bucate.
La aceasta cina trebue sa fie toti ai casei adunati; iar cand vreunul dintr-ai unei case se afla la un asemenea prilej singur, jeleste, pe cand mama lui "plange si nu mananca".
Unele fete, cari au postit la ameaza, se aseaza acum la masa, insa nu iau decat o singura bucatura, pe care indata o si scot din gura si o pun in brau. Cand se duc la culcat, pun braul jos, bat trei matanii pe brau si zic :
Brau, brausorul meu,
Arata-mi pe ursitorul meu,
Care-i dat de Dumnezeu, In vis sa-l visez,
Aievea sa-l vaz,
si apoi se culca, avand nadejde ca-si va visa ursitorul.
Unele gospodine lasa in fiece blid cate un fel de bucate, din cari peste noapte vor gusta umbrele celor morti.
Casa se matura seara, dar gunoiul nu se da afara, ca sa nu aiba gospodarii suparari si pagube in vite si ca sa nu le iasa norocul de la case ; alte gospodine insa, nu matura casa seara ; cei ce vor face-o si nu li se vor arata semne rele, pot matura si in alte seri de peste an, caci nu vor pati nimic. Unele femei, chiar daca matura acum, in loc sa stranga gunoiul dupa usa, ca de obiceiu, il aduna in fundul casei, ca sa-i vina binele si norocul. Alte gospodine tin gunoiul in casa pana la Iordan, caci altfel tot anul vin musafiri la acea casa. Altele matura casa de la apus spre peretele dela rasarit, spre icoane, ca sa se adune petitorii la casa.
Unii socot ca daca vor incerca in aceasta seara sa fure ceva si nu vor fi prinsi, vor avea noroc la furturi si peste an. Seara se pune raschitorul cu cateva fire de ata pe dansul sub masa, unde ramane peste Craciun. Aceasta ata se pastreaza pana scot gainile pui, cari apoi se trec peste ata. Daca se intampla ca una din paseri se pierde, atunci ea vine singura acasa.
Izbutirea celor menite, - celor puse in gand, - se poate cerca in aceasta seara, punand intr-un pahar mai mare noua paharute de apa. A doua zi apa se va masura cu acelas paharut, si daca se va afla spor in apa, cele puse in gand se vor izbandi.
Fetele, pentru a-si vedea ursitorul, peste noapte pun afara pe prispa sub fereastra cate putin din toate felurile de bucate, negustate. Ursitorul va veni si va gusta si fata il va vedea . Seara, sub fata de masa se pune coasa, ca sa fie toti cei din casa sanatosi, iar sub picioarele mesei se pune toporul, - altii stau pe topor, - ca sa fie peste an tari ca fierul. Sub masa pun cofa cu apa, ca sa le mearga bine vitelor. Unii pun si fan sub fata de masa, pentru ca Domnul Hristos s-a nascut pe fan; facand astfel, toate roadele campului vor spori. Vacile se adapa cu apa de sub masa, ca nimeni sa nu le poata aduce vreo vatamare.
Prin unele parti se ung si se astupa toate gaurile din casa, pentru ca ulii si talharii cari peste an vor veni la paseri, sa nu-si poata indeplini socotintele.
Noaptea nu-i este nimanui ingaduit sa doarma pe fan sau pe paie in grajdul vitelor, caci in acea noapte boii vorbesc intre dansii despre Domnul Hristos care s-a nascut in ele si pe cari dansii le-au incalzit cu suflarea lor.
Odata cu boii, prin multe parti se crede ca vorbesc si celelalte vite, destainuind intre altele si locurile unde se afla comorile ascunse in pamant, cari ard in aceasta noapte. Nu-i bine insa sa asculte omul, caci se pot intampla multe primejdii. Se povesteste pretutindeni ca un gospodar s-a apucat si a mers sa asculte glasul boilor. Boii insa, intre altele, au inceput sa-si caineze stapanul care se apropia de ceasul mortii. Si intr-adevar, a doua zi omul a si murit.
Unii ies afara si asculta ce glas de animal vor auzi intaiu : daca s-aude vreun porc tipand, cred ca acesta le prevesteste vreun, rau; daca aud vreun muget de vita, e semn bun.
Inspre Craciun, cerurile se deschid, dar minunea asta n-o pot vedea decat cei buni la Dumnezeu: glasuri ingeresti se aud atunci in cer, dar iaras numai cei fara de pacate le pot auzi ; "cei cari vor, stau toata noaptea trezi si pazesc clipa cand se deschide cerul. Atunci se aude o toaca de sus, iar cocosii incep sa cante". Unii cer sanatate ori bani, caci ori si ce ar cere, cred ca vor dobandi. Sarmana mama, - zice un povestitor, - a vazut: ci-ca se facea ca o carare si intr-o parte si intr-alta [a cerului]" .
Credinta in deschiderea cerului o gasim si la Megleno-Romani. Ea se intampla in direp Carciun,-in ajun de Craciun. Ori si cine vede cerurile deschise, daca cere trei lucruri, i se implinesc.
In aceasta noapte, prin aceste parti, nu se deschide la nimeni, oricat de mult ar suna la usa. Cui deschide, ii sboara tot norocul din casa. Nu se raspunde la nici o intrebare de afara. Iata in aceasta, privinta o povestire:
O femeie, ca sa fure norocul din casa unor oameni mai bogatasi, se desbraca in pielea goala, veni apoi la casa acestora si incepu sa-i cheme pe un ton mai jalnic. Dintre membrii acestei familii avute, unul care nu stia de insemnatatea pastrarii datinii, a gresit si a intrebat:
- Cine este ?
- Eu, raspunse femeia, dar nu te vreau pe tine, nu te chem pe tine, ci averea ta din casa !
Din momentul acela a sburat norocul avutului in casa femeii sarace.
Fetele samana canepa la trunchiul de taiat lemne si o grapeaza cu camasa ca sa faca drum ursitorului intins ca o panza. Atunci fetele zic :
- Eu nu saman canepa pentru panza de camesi, ca am, dar saman drum ursitorului meu, in vis sa-l visez si aievea sa-l vaz .
Alte fete iau o samanta de canepa si o infig intr-un ac si apoi o duc in para unei lumanari ; daca samanta nu pocneste, este semn ca mai au inca vreme, pana le va veni randul maritatului.
Alte fete se aduna la o casa si taie o pane intr-atat de multe bucati, cate sunt de toate ; bucatile se pun apoi langa pareti, deopotriva departate de mijlocul casei unde fetele stau, stiind fiecare care este bucata sa de pane. Iau apoi o mata si-i dau drumul prin casa. Daca mata ia o bucata de pane, fata a carei bucatica de pane a fost luata, crede ca se va marita cea dintai.
Altele, dupa ce-si fac lautoare si se lau, isi pun pieptenele si soponul sub capataiu, cu nadejde ca peste noapte li se vor arata viitorii miri in vis.
Altele, tot spre acest scop, isi fac o lumanare lunga si groasa cat degetul cel mic dela mana, o aprind si se roaga Maicei Domnului, facand mereu matanii, pana ce arde toata lumanarea, dupa care apoi se culca.
Alteori "in noaptea despre Craciun, iea fata doua fire de par din cele dela coama porcului, si pe unul il numeste a fi ea, iar pe celalalt fir [il numeste cu] numele nadajduitului ei barbat; apoi fiind vatra focului fierbinte, o matura curat, dupa aceasta pune acele doua fire de par pe acea vatra si indata ce se vor infierbanta perii, daca se vor impreuna unul cu altul, atunci credg ca negresit o va lua acel nadajduit de dansa, iar daca firele se vor departa unul de altul, atunci isi pierde nadejdea dela dansul".
Alte fete se feresc de a bea apa toata ziua. Seara isi fac intocmai ca si la Andreiu o turtita, jumatate de sare si jumatate de faina, si o mananca; fireste, este cu putinta ca viitorii lor miri sa li se arate in vis, spre a le da sa bea apa.
Altele ieau din fistocul preotului o crenguta de busuioc, o leaga in coltul testemelului si seara, facand trei matanii, fara cruci, il pun sub cap, ca sa li se arate in vis ursitorii. Altele leaga acele crangute cu arniciu ros, le pun in stresina caselor, unde le lasa pana a doua zi, cand merg de le vad. Daca crangutele au promoroaca, socot ca vor fi norocoase.
Ca sa se marite mai curand, rup cate o bucatica din aluatul pentru varsare, o intind, o umplu cu mac si o pun intaiu in cuptor. Dupa ce se coace, o scot intaiu si o rup in doua : o jumatate o mananca si o jumatate o strang in palamida lazii.