Haznaua virtuala

Un articol interesant din Gandul, care din pacate are multe asemanari prin forumurile românesti din strainatate si pe care vi-l redau spre citire si comentarii:

Citat :

La câte am văzut pe forumurile de la Gândul – citesc înjurăturile cu toată atenţia, până la ultima silabă – aş putea scrie curând un tratat stufos de patologie a virtualului. (Las la o parte postările serioase, unele foarte dure, dar mereu la obiect, scrise – unele – mai bine chiar decât textul pe care îl comentează).
E vorba despre o haită de urători, cam aceiaşi (uneori mai trag după ei nişte invitaţi ejusdem farinae), refuzaţi de forumurile altor publicaţii care le taie macaroana, oploşiţi la noi, creându-şi un mediu de cultură care îi multiplică grotesc. Nu contează cine sunt şi de unde vin (nu ne pierdem timpul să aflăm, deşi am putea s-o facem), ce nick-uri au sau ce nick-uri clonează. Fenomenul e însă interesant. Virtualul are deja o zonă abjectă, o ghenă unde sunt deversate toate frustrările, ignoranţa agresivă, simptomele unor boli mintale incurabile.
Personajele suduie gros, nici măcar cu imaginaţie, adesea agramat, problema lor majoră fiind nu tema în discuţie, ci autorii. Îşi sapă un şanţ virtual, se-aşază pe el, sparg seminţe virtuale, şi glosează cam aşa (parafrazând delicat): dacă textul e semnat de o persoană tânără şi arătoasă – o trimit pe centură, cu îndemnuri din cele mai scelerate; dacă textul e semnat de o persoană nici tânără, nici arătoasă – arsenalul de invective merge până la ameninţări cu moartea.
Reproduc doar câteva dintre cele mai gingaşe ziceri cu care am fost gratulaţi: „ai dreptate, hai sictir“ (un grăbit), „rumegi ca vita la paie“ (un nostalgic rural), „Crucea ma-tii… sperietoarea dracu analfebeta“ (un şocat), „fa, figuranto stramba?… uscaturo scheletica“ (un estet), „Ma slugoiule mergi la tariceanu ca si purtator de cuvant daca il pupi in kur destul“ (un pasionat de sectorul resurse umane), „e adevarat ca laba tampeste?“ (un spirit iscoditor), „nu ma bagati in seama, sunt un betivan ordinar, un boschetar nenorocit“ (un autocritic incurabil), „oribil creier si imputzitule“ (un critic prostmodernist), „bre, nea… ca mata ori esti beat ori esti dus cu capu“ (un narcisiac depăşit de evenimente). Tot restul e ireproductibil. Se adună într-o zi un morman de gunoaie de care nu s-ar atinge nici salubritatea virtuală.
Mulţi cititori şi-au pus, pe bună dreptate întrebarea: de ce-i tolerăm? De ce nu punem capac peste haznaua în care locuiesc cu nume de împrumut? Pentru că noi, cei de la Gândul, credem cu tărie că mediumul acesta – internetul – e simbolul libertăţii de exprimare, mai mult decât presa scrisă, radioul, televiziunea. Credem cu tărie că informaţia trebuie să circule liberă, necenzurată. Nu e vorba decât de minimumul discernământ al celor care postează.
O să-mi iau multe flegme virtuale pentru textul acesta. Nu e nici prima, nici ultima dată. Forumurile se pot închide cu un click, dar soluţia nu-i asta. Există nişte legi nescrise ale circulaţiei prin virtual, îmi închipui, şi nu diferă foarte mult de legile bunului simţ. Iar buna cuviinţă se va instaura natural, când, de lângă cei care scriu lucruri interesante (repet, fie şi necruţătoare), imbecilii cu iniţiativă vor dispărea de la sine.