Postul Craciunului

Postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului)


Postul Nasterii Domnului sau al Crăciunului ne dă putinta
curătirii trupesti si sufletesti. El închipuie ajunarea de patruzeci
de zile a Proorocului Moisi, precum si postul patriarhilor din Vechiul
Testament. După cum aceia asteptau venirea lui Mesia cu post si
rugăciune, asa se cuvine să astepte crestinii si să
întâmpine prin ajunare pe 'Cuvântul lui Dumnezeu'
născut din Fecioara Maria.

Acest post tine 40 de zile: de la 15 Noiembrie la 25 Decembrie,
lăsăm sec în seara sfântului Filip, la 14 Noiembrie.
Dacă această zi cade Miercurea sau Vinerea, începem postul
în seara zilei de 14 Noiembrie.

Postim de carne , ouă si brânză. Lunea, Miercurea si
Vinerea mâncăm bucate fără unsoare (ulei) si
fără vin. Martea si Joia se dezleagă la untdelemn si vin.
Sâmbetele si duminicile ,până la 20 decembrie exclusiv, se
dezleagă la untdelemn, vin si peste.

Dacă în zilele de Luni, Miercuri si Vineri prăznuim
vreun sfânt mare, însemnat în calendar cu cruce
neagră (+), mâncăm untdelemn si bem vin; iar de va
cădea hramul bisericii sau sărbătoare însemnată
în calendar cu cruce rosie (+), atunci dezlegăm si la peste.
Martea si joia mâncăm peste, untdelemn si bem vin, când
cade în aceste zile: vreun sfânt mare, hramul sau
sărbători cu rosu.

În ziua de Ajun se mănâncă tocmai seara si anume:
grâu fiert îndulcit cu miere, poame, covrig sau turte din
făină, căci cu seminte a ajunat Daniil proorocul si cei
trei tineri din Babilon, care au închipuit - mai înainte -
Nasterea lui Hristos. La Crăciun, în orice zi ar cădea
mâncăm de dulce.

MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN la 16, 22, 23, 24, 25
si 30 Noiembrie, la 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 si 20 Decembrie,
dacă aceste zile cad Lunea, Miercurea sau Vinerea - căci în
aceste zile se prăznuiesc sfinti mai însemnati.

MÂNCĂM PEŞTE : Intrarea în Biserică a Maicii
Domnului - 21 noiembrie chiar dacă această sărbătoare
ar cădea Miercurea sau Vinerea.

De asemenea mâncăm peste în Lunile, Miercurile si Vinerile
acestui post, dacă în aceste zile cade hramul bisericii din enoria
noastră.

În sfârsit dezlegăm la peste în zilele cu sfinti
însemnati, precum 16, 22, 23, 24, 25 si 30 Noiembrie, 4, 5, 6, 7, 9, 12,
13, 17 Decembrie, dacă aceste zile cad Martea sau Joia.
Cu atât mai mult, când Martea sau Joia se întâmplă
hramul bisericii.

Pr. Arsenie Boca

Cand potrivnicul mantuirii noastre se vede batut la prima piedica - cea mai
usoara - ce o ridica in calea robilor lui Dumnezeu prin lume, mandria nu-l lasa
sa se dea batut, ci le starneste a doua piedica prin viciile trupului, sau o
iubire trupeasca de sine. La o atare inaintare a luptei pentru mantuire se
tanguie trupul, ca sa te milostivesti de el; e tanguirea vicleana a
stricaciunii, care nu trebuie ascultata, ci scoasa din radacina si firea facuta
iarasi curata. De aceea Parintii i-au zis trupului: vrajmas milostiv si prieten
viclean. In vremea negrijei de mantuire trupul se naravise cu patimile si
poftele, iar acestea l-au desfranat si l-au scos de sub conducerea mintii, sau,
mai bine zis, au scos mintea de la conducere, incat se rascoala cu nerusinare
impotriva sufletului, chinuindu-l in tot felul, si se intarata pana si impotriva
lui Dumnezeu. "Caci pofta carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, fiindca
nu se supune legii lui Dumnezeu, si nici nu poate." Asa vine ca fiecare ducem o
povara in spate - trupul de pe noi. De la starea asta si pana la a-l face sa fie
templu sau Biserica a Duhului Sfant e de luptat de cele mai multe ori viata
intreaga.

Firea trupului fiind surda, oarba si muta, nu te poti intelege cu el decat
prin osteneala si foame, acestea insa trebuie conduse dupa dreapta socoteala, ca
sa nu dauneze sanatatii. Acestea il imblanzesc, incat nu se mai tine vrajmas lui
Dumnezeu. Rugaciunea si postul scot dracii poftei si ai maniei din trup. Foamea
imblanzeste fiarele.

Cu tot dinadinsul se atrage luarea aminte ca toata lupta aceasta sa nu se duca
fara indrumarea unui duhovnic iscusit care stie cumpani pentru fiecare ins
aparte: masura, trebuinta si putinta fiecaruia. Postul adica sa fie masurat dupa
varsta, dupa sanatatea ramasa - desi postul pe multi i-a facut sanatosi - si dupa
taria si felul ispitelor. Asa cere dreapta socoteala. Cei ce s-au grabit fara
sfatul dreptei socoteli, toti au intarziat sau, indaraptand, au pierdut. De aceea
au zis Parintii, gandindu-se la cei grabiti sa stinga patimile, ca mai multi s-au
pagubit din post, decat din prea multa mancare, si preamareau dreapta socoteala,
ca virtutea cea mai mare. Pretuirea patimasa a trupului pe multi ii intoarce
impotriva duhovnicului, desi invrajbirea nu-i tine mult, boala ii intoarce; pe
altii, insa, muscati la minte de mandrie, nici nu-i lasa sa mearga vreodata la
duhovnic, desi le tanjeste cugetul. La vreme de umilinta - care cearca pe toti -
si acestia biruie piedica si intra in lupta mantuirii.

Post si libertate

Ier. Savatie Bastovoi

Ce poate fi mai absurd decat postul, intr-o religie
care se grozaveste sa-i redea omului libertatea? Cum
poti sa te numesti liber, cand trebuie sa te abtii
de la lucrurile care iti plac, cand trebuie sa faci
ceea ce nu vrei! Postul este abtinerea nu doar de la
mancaruri, ci si de la toate placerile trupesti. Cum
sa nu vezi in aceasta un atentat la cel mai nobil
instinct din cate le are omul - libertatea?

Daca postul este o obligatie, atunci Evanghelia este
o capodopera a literaturii absurdului. Constientizand
aceasta, protestantii au hotarat sa renunte la post.
Insa, oricat de multe citate nu s-ar aduce din
Apostolul Pavel si chiar din cuvintele Mantuitorului
Insusi, indemnul la postire sta ca un ghimpe in ochiul
celui care cunoaste cat de cat Scriptura. Toti dreptii
de pana la Hristos au postit. Postul era premergator
intalnirii cu Dumnezeu sau unei descoperiri. Moise s-a
suit pe munte dupa patruzeci de zile de nemancare si
asa a vorbit cu Dumnezeu. Noul Testament nu este
deloc altfel, el incepe cu un postitor - Ioan
Botezatorul. Mantuitorul Insusi a postit inainte de a
iesi la predica. Nu putem, asadar, sa dam la o parte
postul pornind de la cateva versete biblice, atunci
cand chiar cei care le-au rostit au fost ei insisi
niste mari postitori; mi se pare mai decent sa punem
la indoiala puterea noastra de intelegere a acelor
versete.

Hristos a fost intrebat odata de ce ucenicii Lui nu
postesc (Mt. 9, 14). De aici multi au inteles ca
apostolii si Mantuitorul Insusi erau niste mancaciosi
(Mt. 11, 19). Insa intamplarea in cauza ne descopera,
de fapt, ca apostolii si Mantuitorul umblau tot timpul
flamanzi. Aceasta se vede foarte bine si din conflictul
pe care l-au avut cu Iudeii din cauza ca ucenicii au
mancat spice sambata. Apostolii erau atat de ocupati
cu predica, incat uitau sa manance, iar faptul ca au
rupt spice arata cat erau de flamanzi si ca obisnuiau
sa manance pe unde apucau. Mantuitorul insa nu a mancat
cu ei, reprosul fiind indreptat numai impotriva
ucenicilor; El era pilda de postire. Ca ucenicii mancau
putin, reiese si din scena inmultirii painilor, de unde
aflam ca aveau numai cinci paini si doi pestisori.
Desi erau departe de localitate, in imposibilitate de
a-si procura hrana, ei sunt gata sa dea si acest putin
multimilor (nestiind ca ele vor fi inmultite!), ceea ce
ne descopera ca ei erau obisnuiti cu foamea mai mult
decat oamenii de rand. Asadar, Mantuitorul si apostolii
posteau, atata doar ca ei nu numarau zilele ca fariseii.
La intrebarea lor, Hristos, totusi, le zice ca, desi
"fiii nuntii nu au motive sa posteasca atata vreme cat
Mirele este cu ei, vor veni zile cand Mirele se va lua
de la ei, in zilele acelea vor posti" (Lc. 5, 34-35).
Zilele "acelea", in care Mirele S-a luat, sunt miercuri,
ziua vinderii si vineri, ziua rastignirii. La anul 50,
apostolii convoaca un sinod la Ierusalim, unde stabilesc
postul in aceste zile pentru credinciosi.

Asa ca, protestantii au inteles bine ca postul nu este
o obligatie. Postul de sila nu are motivatie, ca orice
lucru gratuit si lipsit de sens. Acesta, insa, nu este
motiv de a blama postul. Postul trebuie inteles in toata
nobletea lui, pentru ca el este manifestarea suprema a
libertatii umane. Anume asa intelegeau postul primii
crestini, sens care s-a pierdut in zilele noastre.
"A manca - scrie Sf. Efrem Sirul in veacul IV -, tine de
legile firii, dar a posti tine de libertate". Cine se
poate lauda ca mananca doar pentru ca "asa vrea el"? Nu,
tu mananci pentru ca nu poti sa nu mananci, vointa ta
reiese din instinctul firesc, nu din libertate. Sigur
ca nu este nici un rau in aceasta, nici un pacat, dar
nu este nici virtute. Virtutea este rod numai al
libertatii. "Orice lucrare care nu se face dintr-o
desavarsita libertate - spunea parintele Sofronie Saharov
(+ 1993) -, nu poate avea valoare vesnica". Postirea
este alegerea libera de catre om a unei vieti mai
nobile, care are in ea ceva din realitatile vietii
vesnice [...].

Foarte bine ca ai adus aminte de Postul Craciunului, la finele caruia ne asteapta una dintre cele mai mari sarbatori crestine
e bine sa ne preocupe sufletul si curatenia trupeasca si sufleteasca!

storm a scris:

Foarte bine ca ai adus aminte de Postul Craciunului, la finele caruia ne asteapta una dintre cele mai mari sarbatori crestine
e bine sa ne preocupe sufletul si curatenia trupeasca si sufleteasca!

e bien da, sa ne preocupe da de ce ne preocupa, din contrangere?
eu zic ca scopul e mai important decat mijloacele dar nu-s deloc de acord ca scopul scuza mijloacele, din contra, trebuie folosite mijloacele corecte