GRĂDINA

Din grădină se aud
triluluri de privighetori,
şi o-nmiresmată boare
se ridică dintre flori.

Dimineaţa, pe răcoare,
se strecoară zorile,
şi-n nuanţe pastelate
se deschid zorelele.

Azurii cum este cerul,
un albastru de safir,
roz, albe sau violet,
cu miros discret.

Frunze ca o inimioară,
răspândite pe tulpină
protejează de căldură
florile să nu se-nchidă.

Totuşi, finele zorele
în văpaia soarelui
se închid ca o umbrelă
în bătaia vântului.

Pe pământ, plină rouă,
volbura-nsetată,
şi-a deschis splendid
corola-n sidef irizată.

E rochiţa rândunicii,
elegant o-mbracă,
fracu-i negru-albăstrui,
coadă bifurcată.

Azi trăiesc o reverie,
plină de candoare,
rândunica cuib îşi face,
pentru ouşoare.

Rândunelul o ajută,
cuibul să-şi creeze,
arhitecţi ingenioşi,
sus pe metereze.

Au cărat în ciocul mic
iarbă şi nuiele
împletind un coşuleţ
trainic pentru ele.

Au depus ouţe-n puf,
apoi le-au clocit
şi-ntr-o bună zi,
din ele, puii au ieşit.

Casa cu a ei grădină,
ce-i plină de floare,
le oferă-n perspectivă
hrană şi umbrare.

Într-o bună dimineaţă,
sub arcada cu zorele,
au zburat sub ochii
noştri patru rândunele.

O plăcere să asculţi
zarva din grădină,
florile le dau nectarul,
miere de albină.

Am scăpat azi de omizi
şi de alţi dăunători,
azi grădina mea renaşte,
datorită lor...