Mai priveam spre cerul nopții plin de nori, întunecat,
și-am văzut ce niciodată până atunci nu mi-a fost dat.
Ochiul Domnului privește înspre Globul Pământesc,
ca să vadă muritorii ce acum se odihnesc.
Luna e a Lui pupilă, dilatată de extaz,
aurie și frumoasă îmbrăcată în atlas;
Irisul - halou ceresc – un căprui cu mov electric
și reflexe de turcoaze, contrastând acum feeric
cu albastrul cenușiu al Oceanului pustiu.
Norii – niște valuri negre – trec în goană, alergând,
dar nici unul nu umbrește „Ochiul Domnului” arzând.
Fenomenu-i cunoscut: prevestește că Furtuna
- în oceane și în mări – va produce multe valuri
și în lume mari schimbări.