În toamna iubirii, versuri Mioara Ardieleanu

Cad lumini şi cad umbrele,
Peste apele, peste stelele
Chipurilor arzânde-n amurg...
Doar lacrimi nărăvaşe îmi curg,
Viforând din sufletul răsfrânt în
Curcubeul ce-mi este stăpân...

Străpunge cu dor trupul meu,
Căci izvorul de toamnă sunt eu...

Soarbe iubirea de pe buze flămânde,
Paşi ascunzând prin clipe aburinde...

Cu privirea de foc doar cărarea aprinde,
Sărutările măceşelor căutându-le,
Dorul pe şevaletul sorţii înscriindu-le,
Pictându-le, strigându-le: „Amurgule,
Murgule, în tropotul toamnei,
Nu-mi scutura frunzele dragostei,
Arşiţei, dă-i lacrima Cosânzenei
Din mine şi-un crâmpei al creaţiei,
Rătăcită în cupele ghindelor vii,
În toamna iubirii, te-aştept ca să vii..."
(Mioara Ardieleanu)