Jurnalul unui calator (7)

Fragmente
Pe langa doi auxiliari si un vihilante ce lucram de zi, mai veneau doi vihilanti pentru paza santierului pe timp de noapte. Incepeau la ora 19 iar noi terminam la ora 20, asa ca o ora dupa ce ei dadeau o tura stateam de vorba. Muncitorii din santier plecau la ora 18, mai ramaneau putini, iar camioane la aceste ore aproape ca nu mai veneau, dupa tot vacarmul de voci, de zgomote produse de macarale, de camioane si muncitori, in sfarsit se aseza linistea peste santier. Acele seri de vara dupa ce greul zilei trecea de asemenea zapuseala din timpul zilei, simteam o bucurie pentruca a mai trecut o zi fara incidente. De obicei acea ora o terminam in discutii cu Juan si Ortega cei doi vihilanti spanioli ce trebuiau sa ramana toata noaptea de paza. Discutam despre viata, cultura, in limita in care ne permiteau cunostintele noastre si bineinteles despre religie.

Imi aduc aminte de o discutie in care Juan sustinea ca nu merita sa traiesti viata de acum din perspectiva vesniciei. ,,Ce conteaza este doar clipa placerii ce nu trebuie sa o lasi sa-ti scape sa-ti dai toate silintele sa traiesti cat mai distractiv cu putinta.” Erau argumente pro si contra in discutia noastra. La un moment dat Ortega mi-a pus o intrebare interesanta: ,,Si cum se va termina istoria vietii pe pamant?” Imi amintesc ca i-am spus: ,,Adoua venire a lui Hristos, este punctul culminant al Planului de mantuire.” ,,Deci cand Hristos va veni totul se va termina.”A tras tot el concluzia, apoi cazu pe ganduri parea adancit in el insusi, intrebandu-se: ,,Ce trebuie sa fac pentru a fi mantuit.” Cel putin in functie de ceea ce am discutat cred ca asa gandea. Dupa ce am discutat mai mult cu ei pe teme biblice la un moment dat Juan imi spune, asemenea mandrului Faraon din antichitate: ,,Cine este acest Dumnezeu?” ,,Cel Atotputernic este numele Lui.” I-a raspuns Ortega, m-a surprins acel raspuns, spus cu atata convingere, parea de moment constient de dimensiunea sacrului ce se impletea cu dimensiunea profana in discutiile noastre. Imi place sa cred ca in urma a atator discutii cu acesti oameni am imprimat si lucruri bune in mintile lor.

Un alt vihilante spaniol ce lucra de zi se numea Javier, era un barbat cam de 34 de ani de statura medie, ceea ce m-a impresionat la el erau ochii sinceri, deschisi, cercetatori, iar fata sa avea o expresie de barbatie autentica. Era un bun observator al realitatii ii placea ca in orice situatie sa fie nepartinitor, cauta sa promoveze intre noi paznicii un spirit de echipa pentru ca lucrurile sa iasa bine. Dupa un timp lucrand cu noi mi-a marturisit ca si-a schimbat parerea despre arabi si romani. Cu Javier am putut discuta lucruri serioase, aveam niste conversatii destul de interesante, el era ateu insa era deschis spre dialog. Uneori discutam pro si contra, eu sustineam asa cum puteam existenta lui Dumnezeu, iar el prin intermediul stiintei cauta sa-mi descopere contrariul. Imi aduc aminte ca o data citeam o carte cu tematica biblica iar el s-a apropiat si mi-a zis: ,,Ce tema trateaza aceasta carte?” ,,Despre iubirea divina, ne explica tema fundamentala a Sfintei Scripturi si anume ca Dumnezeu ne iubeste, il iubeste pe omul pacatos cazut, si vrea sa-l restaureze.”

,,Ce-ai spus!” Expresia fetei sale parea un amestec de uimire si neintelegere. ,, Ai un cuvant in limba spaniola care arata ca unele prajituri sunt atat de dulci incat nu se pot manca. Asa este si cu ceea ce mi-ai spus nu pot asimila cu mintea mea, adica ca Dumnezeu ma iubeste pe mine personal.” Probabil ca intre atatea argumente stiintifice din mintea sa, nu putea accepta acest adevar. Ma gandesc ca daca l-ar fi acceptat, ar fi darmat tot ce construise in mintea sa cu ajutorul stiintei. Sunt minunate descoperirile stiintei din atatea domenii demne de luat in consideratie si studiate, dar niciodata nu este bine a le folosi pentru a nega existenta lui Dumnezeu. Pentruca pana la urma cel mai mare argument al exitentei unui Creator al intregului univers este o convingere interioara ce o purtam sapata pe fibrele fiintei noastre de la creatiune. Iar fiinta umana nu isi gaseste implinirea deplina decat in comuniunea cu Dumnezeu.

Odata, dupa o lunga discutie despre creationism si evolutionism pe care el a numit-o transcedentala mi-a zis: ,,Doresti sa m-a convertesti?” La care i-am raspuns: ,,Exista o mare diferenta intre convingere intelectuala si convertire ce este o lucrare supranaturala in inima omului pe care nu o poate face decat Dumnezeu in masura in care ii dam voie. Eu personal nu pot converti pe nimeni doar pot aduce argumente in favoarea adevarului.” Il priveam parea miscat, in el se dadea o lupta intre ateism si crestinism, marea intrebare care il framanta era cine avea dreptate? Oare pana la urma cine o fi invins in inima lui? Era un om de treaba, educat, cu un simt al dreptatii. Ce minunat ar fi fost daca ar fi inceput sa cunoasca tainele profunde ale mantuirii.

As dori sa concluzionez aceasta parte a jurnalului cu cateva ganduri pe care mi le-a impartasit Nicolae un bun prieten despre care de altfel am mai scris in cadrul acestui jurnal. ,,Uneori ne imprietenim cu pacatul si gandim ca cel mai bun prieten al nostru este pacatul iar Dumnezeu pentru ca ne spune sa nu faptuim raul credem ca este dusmanul nostru. Evanghelia produce impacarea cu cerul si cu oamenii, iar pe plan social imi place afirmatia lui Martin Luther care spunea: ,,Daca as stii ca maine va veni Hristos astazi as sadi un pom.” Cred ca Evanghelia ii face pe oameni utili societatii prin munca lor asa cum nimic altceva nu o poate face. Insa greseala noastra a crestinilor este ca prezentam oamenilor o imagine despre Dumnezeu deformata pentru ca asa L-am inteles in mintea noastra. Asta se datoreaza in mare parte ideilor noastre preconcepute, traditiei, educatiei si culturii, avem nevoie sa lasam adevarul biblic sa ne modeleze mintea. Imi vine in minte un verset biblic care ne poate ajuta in astfel de situatii: ,,Caci Cuvantul lui Dumnezeu este viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri: patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii.” (Evrei 4:12) Acesta este procesul mantuirii fata de care trebuie sa ne supunem, este de fapt lucrarea unei vieti intregi. Al cunoaste pe Dumnezeu inseamna a incepe sa experimentezi o reala fericire, ma refer la viata spirituala ce un crestin o incepe in cadrul acestei cunoasteri iar in mod natural atunci scopul vietii noastre va fi ca cel al lui Iisus sa-i facem pe altii fericiti.”

,,Caci stiam ca esti un Dumnezeu milos si plin de indurare, indelung rabdator, si bogat in bunatate, si ca te caiesti de rau!” (Iona 4:2)