Jurnalul unui calator (3)

Fragmente
Unul din locurile de munca din Spania de care imi amintesc cu placere a fost in Ciudad Ros Casares. Era un santier mare unde se construiau un fel de locuinte si birouri. Iar in timpul cat am lucrat eu ca controlador de acceso (paznic) erau in faza finala, se lucra mai mult in interioare. Parca si acum vad in fata ochilor acele edificii inalte, macaralele miscandu-se pe linga ele, apoi acel furnicar de oameni, cred ca erau din aproape toate colturile lumii: spanioli, africani, portughezi, romani, bulgari, egipteni, rusi, pakistanezi, marocani, brazilieni, etc. Erau doua porti mari in acel santier asa ca lucram cite doi paznici pe tura de zi, noaptea veneau altii de la alta firma. Unul dintre cei cu care am lucrat si am ramas impresionat de modul sau de a fi se numea Husein era din Sahara Occidental. Privindu-i fata parca ceva din acel desert se oglindea pe fata lui. Imi aduc aminte ca o data eram amandoi de servici iar dupa ce am discutat mai multe lucruri, i-am spus: ,, Stii ce inseamna cuvantul Azalay?” O licarire stranie, ciudata, i-a aparut in ochi un fel de uimire amestecata cu amintiri placute. ,, M-ai surprins cu acest cuvant, de unde ai auzit tu acest cuvant?”

De statura mijlocie, slabut, insa ager in miscari, parea viguros, antrenat in conditii vitrege. Fata lui avea expresia omului ce a trait si copilarit in desert, a infruntat vicisitudinile vietii de acolo, a meditat in desert la lucrurile sfinte. Parca fata ii era modelata de vantul desertului, de nisipul adus de vant si ridicat in aer. Ochii caprui cu care privea cu atata interes totul, incercand sa inteleaga viata de aici din occident. Era un musulman foarte devotat credintei lui, ritualurilor acestei religii. Nu ii facea placere atunci cand ii ceream prea multe informatii despre religia lui, imi spunea ca trebuie sa stau de vorba cu un anume iman pregatit ce imi putea raspunde la toate intrebarile mele. De cate ori eram de servici acolo cu el ii admiram expresia fetei calma, meditativa, parca desii prezent la locul de munca el prin intermediul imaginatiei sale era departe in Sahara Occidental cu cei dragi ai sai. De o seriozitate extrema, foarte rar zambea, mereu insa atent sa nu greseasca cu ceva cuiva. Imi dadea impresia ca era foarte sensibil, intreaga sa fiinta tot interiorul sau parea atat de delicat, fragil. M-a uimit la el faptul ca recunostea si aprecia oamenii ce urmareau binele. Nu l-am mai vazut de atunci, oare cum i-a mers in viata?

Dar sa descriu acel dialog al meu cu el legat de numele Azalay. ,, Am vazut un documentar cu numele acesta se referea la caravana de sare” , i-am spus eu. Insa inainte de a continua ma simt nevoit sa dau mai multe explicatii despre ceea ce am vazut in acel documentar. Undeva la marginea desertului Sahara traiau, poate ca mai traiesc si astazi, niste oameni in corturi organizati intr-un fel de trib. Viata parca se oprise in acel loc, ca pe vremea lui Avraam. Aveau turme de capre, cred ca erau musulmani, interesant era modul cum ei reuseau sa supravietuiasca, antrenau bine unii tineri din acel trib. Apoi doi sau trei dintre cei mai rezistenti, porneau cu camilele pentru a strabate o parte din desert, luau sare dintr-un loc spre a o vinde in alta parte. Se intorceau cu banii sau cu unele alimente si asa supravietuia tot tribul. Cei care plecau cu caravana de sare isi riscau viata, era foarte dur de strabatut desertul acela infricosator. Imi aduc aminte ca unul din cei ce faceau documentarul l-a intrebat pe unul din tinerii ce mergeau cu caravana: ,, Nu crezi ca viata voastra aici este grea, dureroasa chiar?” Raspunsul lui m-a impresionat: ,, Nu conteaza cat am suferit sau cat de dura este viata noastra, lucrul cel mai important pentru mine este ca intr-o zi ma voi infatisa inaintea Judecatorului Suprem al omenirii iar pentru mine este important sa fiu cu inima curata.”

Ceea ce m-a surprins era faptul ca exprima pe fata lui multumire sufleteasca, amestecata cu bucuria ca face ceva util pentru cei de acasa de acolo de la corturi cei asteptau cu sufletul la gura. Iar in momentul cand caravana se intorcea in acel mic trib, copiii alergau bucurosi inaintea lor, barbatii le ieseau in intampinare, femeile priveau sfioase de la intrarea corturilor, si toti zambeau pentru ca asta insemna prosperitate, hrana pentru inca un timp, pana ce caravana de sare ( Azalay) avea sa porneasca din nou, in aventura ei infricosatoare.
,, Asta era odata, mergeam si eu cu tata prin desert, mancam carne de capra, insa astazi sunt camioane si alte masini speciale pentru transportul sarii prin desert lucrurile acestea au ramas in trecutul nostru” , imi spuse Husein. Avea dreptate mai vazusem si alte documentare unde sarea era transportata cu camioanele, insa in desert sau intalnit cu o veche caravana de sare ce mergea incet la pasul camilelor, probabil ca pe undeva, oamenii mai practica inca acest vechi obicei al vietii din desert.

Munca noastra in acel santier dintr-un anumit punct de vedere era interesanta, pentru ca ne dadea posibilitatea sa cunoastem cite ceva din vietile unor oameni din tari si culturi diferite. Imi aduc aminte de o dimineata innourata de septembrie, ploua putin nu eram aglomerat de camioane la poarta, asa ca stateam in ghereta. Cind aparu in fata mea o femeie de origine spaniola, imbracata intr-o uniforma de la o firma de curatenie. Avea in jur de 45-52 de ani purta ochelari, mi-a atras atentia expresia fetei ei marcata de o profunda tristete si suferinta. Imi ceru permisiunea sa intre in ghereta la mine, pana ii vor aduce cheile ca sa poata face curatenie la birouri, dupa un scurt schimb de cuvinte incepu sa-mi spuna durerea din sufletul ei.

,,Tatal meu a murit de o boala grava, barbatul meu este bolnav, mama de asemenea, iar eu trebuie sa muncesc si sa-i ingrijesc. Copii mei s-au casatorit insa au probleme, in toata viata mea am trecut prin atata suferinta. Oare de ce?” Femeia avea lacrimi in ochi, ii priveam fata brazdata de riduri, marcata de suferinta, dupa cum vorbea asa si arata indurerata. Privind-o ii vedeam viata asa cum ea a definito in doua cuvinte suferinta si munca. Mi-a povestit mult mai mult decat am redat eu, am inteles problema ei, suferise prea mult ar fi dorit altceva de la viata, insa dezamagirea i-a fost amara. Am incercat sa o consolez vorbindu-i despre Dumnezeu, dar ea era atat de patrunsa de problemele ei incat ceea ce ii spuneam nu facea decat o usoara impresie asupra ei. Nu reusea sa se adune de pe caile vietii ei nuantate in culoarea durerii, pentru a-mi acorda atentie. Totusi cand ne-am despartit o raza de usurare ii aparuse pe fata impletita cu putina bucurie pentruca isi descarcase sufletul, plinsese putin in timp ce imi povestise istoria vietii ei si se simtea usurata.

Mereu si mereu oamenii ce se confrunta cu suferinta in viata lor, si care au ceva notiuni despre Biblie pun urmatoarea intrebare: ,, Daca Dumnezeu este bun atunci de ce suferim? De ce exista suferinta in lumea aceasta?”
In primul rand pentru ca planeta pamant este un front al luptei dintre bine si rau. Ne nastem plingand este primul lucru care il facem, atunci cand venim pe lume ca un preludiu a ceea ce va veni mai tarziu in viata. Iar unele suferinte ce le avem in viata sunt consecintele pacatelor pe care le facem. Nu ca Dumnezeu ne pedepseste insa orice rau facut altora mai devreme sau mai tarziu se va intoarce si asupra noastra.
Unii oameni spun: ,, Bine dar daca Dumnezeu este Atotputernic si eu ma rog lui de ce nu ma scuteste de suferinta?” In primul rand pentru ca in cadrul marii controverse dintre Hristos si Satana exista reguli si principii, iar desi Dumnezeu este Atotputernic, El este limitat de alegerea omului. El a creat fiinte morale rationale, libere ce pot alege intre bine si rau. El invita, avertizeaza, mustra, dar nu forteaza vointa omului. In schimb Satana intra cu bocancii in sufletul omului, bineinteles in masura in care i se permite.

Este atat de vasta, profunda intelegerea marii lupte ce nu poate fi inteleasa decat prin prisma Bibliei. Numai in masura in care incepem sa intelegem cate ceva, ne dam seama de ceea ce se intampla in realitate pe planeta pamant: boli, foamete, dezastre, razboaie si lupta meschina pentru putere, totul capata contur in lumina Bibliei. Insa nu ramanem numai aici intelegem asa cum un prieten de aici din Spania imi spunea: ,, M-am nascut cu un mare handicap pentruca sunt un om pacatos, mi-am trait copilaria si adolescenta mea ca un pacatos, apoi am inceput zorii tineretii afundandu-ma in mlastina pacatului, pana intr-o zi cand am inteles istoria Calvarului-Golgota si am acceptat lucrarea harului in viata mea. Ajuns in Spania traiesc pe deoparte ca strain aici, iar pe de alta parte ca strain departe de Cetatea lui Dumnezeu si vesnicia Sa. Sunt de doua ori strain pe acest pamant, ca emigrant si ca calator din punct de vedere spiritual, sunt un om ce traieste cu speranta ca intr-o zi calatoria vietii mele se va termina si eu voi ajunge in acel maret oras descris in Apocalipsa numit Noul Ierusalim. Pentru mine materialismul si viata de aici nu este totul am o continuitate, care intr-un anumit sens incepe de aici de pe acest pamant. Am inteles viata ca o calatorie spirituala, iar in lumea aceasta exista doua categorii de oameni: locuitori ai acestui pamant care cred ca totul este aici si acum, iar a doua este formata din calatori ce calatoresc spre vesnicie. Eu sunt un strain si calator pe acest pamant pentru ca am acceptat invitatia mantuirii, si cred ca capacitatea lui Dumnezeu de a ne darui o viata fericita este infinita, El este singurul care poate sa ne ofere o autentica fericire si speranta, iar chiar daca pe acest pamant nu traim decat licariri stiu sigur ca in eternitate se va realiza pe deplin.”

Atunci cand am intitulat aceste pagini de jurnal, ,,Jurnalul unui calator” am avut in minte aceste ganduri exprimate de prietenul meu. Mi-ar face placere ca intr-o alta parte a acestui jurnal sa pot dezvolta mai mult aceasta dimensiune a strainilor si calatorilor. ,, In credinta au murit toti acestia, fara sa fi capatat lucrurile fagaduite ci doar le-au vazut si le-au urat de bine de departe, marturisind ca sunt straini si calatori pe pamant. Cei ce vorbesc in felul acesta arata deslusit ca sunt in cautarea unei patrii. Dar doreau o patrie mai buna, adica o patrie cereasca. De aceea Lui Dumnezeu nu-I este rusine sa se numeasca Dumnezeul lor, caci le-a pregatit o cetate.” (Evrei 11:13,15,16)