Aș vrea să uit
de noaptea
ce-mi întinde mâna,
de haita hoților
ce sar pe noi
întruna,
de crivăț,
de păcate,
de neamul omenesc
în parte!
Aș vrea să uit
de clipa care trece,
de neaua albă
ce acoperă urâtul,
de focul
ce mă mistuie ușor,
de zilele-mi fugare
de tot
ce este trecător!
Aș vrea să uit
de tot ce e minciună,
de cei slugarnici,
ce se vor conducători,
de toți ce vor
să-nalțe
viitorul,
pe o temelie
strâmbă!
Mă-ntreb adesea,
unde sunt cei
care-au murit
pe baricade,
unde-s străbunii
ce ne-au dat
o țară,
unde e legea,
unde s-a ascuns
dreptatea!
Doar întrebări
la care răspunsuri
nu găsesc,
doar adevăruri
ce acum pălesc,
asta e viața,
asta e tot ce pot avea?
Asta e viața,
pe care mi-o doresc?!
E rău
să-ți cauți împlinirea,
să cauți sensul
și adevărul vieții?
Să uiți chemarea,
cuvântul,
să uiți de binele
ce zace
cu adevărat
în noi?!
Castele de nisip
ce alții au clădit
dărâmă-le și ‘nalță
zid, zidit,
să nu-l sfărâme
nicicând furtuni
și ploi,
să nu se risipească
când e atins de răi!
Înalță-ți fruntea,
tu românule,
privește drumul drept,
nemuritor să fii
prin fapte
și adevăruri dure,
nu fi lacheul
celui ce se scaldă
veșnic,
în minciună!
rodica cernea
Vin Apr 08, 2011 7:51 pm