O romanca curajoasa, ambitioasa, modesta care si-a propus sa invinga si a reusit.
Face pasrte din firea noastră să aniversăm sau să comemorăm conaționali ai noștri, pe aceia ce au ieșit din rând făcându-se
remarcați în diverse domenii. Dorim să o menționăm pe Smaranda Brăescu “Smărăndița”, au trecut 113 ani de la nașterea uneia dintre cele mai curajoase femei din România, bineânțeles facem referire la epoca în care a trăit și a activat.
Redăm mai jos extrase din monografia cu același titlu, realizată de noi dar nepublicată din cauze obiective.
“Viața mea nu înseamnă nimic dacă o țin numaipentru mine. Viața mea o dăruiesc țării, dar vreau s-o dăruiesc frumoasă șiîncărcată de glorie. Smaranda Brăescu”Aceasta a fost profesiunea de credință a Smarandei Brăescu, tânără româncă aureolată de o nelimitată dragoste pentru zbor și însuflețită de un nobil spirit de jertfă în dorința-i nestăvilită de a cucerii pentru neamul său, cele mai înalte culmi ale măestriei sportive pe întinsul ocean aerian.
Personalitatea aviatoarei – parașutisă a apărut în adevărata ei lumină în deceniului trei al secolului trecut. Activitatea ei de o rară bogăție și valoare, întâi ca parașutistă apoi ca aviatoare și propagandistă a zborului, a fost însoțită de-a lungul întregii sale vieți de cele mai curate și intense sentimente patriotice.
Născută la 21 mai 1897 dintr-o familie de răzeși moldoveni, Smaranda Brăescu a văzut lumina zilei în satul Hănțești, comuna Buciumeni, județul Galați nu departe de orașul Tecuci. Primii ani ai vieții i-a petrecut în satul natal, iar la vârsta învățăturii, Smărăndița cum era alintată de familie, a urmat cursurile școlii primare în satul vecin Vizurești, apoi școala profesională (1911-1916 cinci ani) în orașul Bârlad.
Crescută pe dealurile molcome ale Moldovei, a cunoscut viața curată dar aspră ca și dârzenia celor care dintotdeauna au trudit și apărat acest pământ. Atunci i s-a format caracterul, i-au fost sădite în suflet pentru tot restul vieții, respectul față de muncă, perseverența în tot ce avea să întreprindă și o nemărginită dragoste pentru țară și poporul român.
Pasiunea Smarandei Brăescu pentru zbor a început încă din vara anului 1912, atunci elevă, când a avut prilejul să vadă de aproape “o mașină de zburat” venită la Bârlad pe calea aerului tocmai de la București. Nu era un avion oarecare ci un Farman din cele fabricate în țară la atelierele Chitila, de meșteri români, din lemn și pânză de la noi.
Atunci împreună cu colegii și profesorii a privit cu uimire la zborul elegant al păsării măestre pilotată de locotenentul aviator Gheorghe Negrescu fost și el, nu de mult, elev al liceului Codreanu din localitate. Au fost clipe înălțătoare, de neuitat, pentru cei aflați pe islazul de la marginea orașului devenit ad-hoc teren de aviație.
În mintea Smărăndiței, aflată la vârsta tuturor posibilităților, a încolțit pentru prima dată dorința de a zbura, și-a făcut atunci poate, un legământ temeinic.
Gheorghe Negrescu a urcat treptele ierarhiei militare până la gradul de general inginer aviator și s-a numărat mai târziu unul din sprijinitorii morali și materiali ai aviatoarei – parașutist de mai târziu.
…………………………………………………….
În anul 1926 solicită să facă pilotajul la singura școală de profil ce aparținea armatei, dar este refuzată fiind femeie. Dorea neapărat să achiziționeze un avion, dar a aflat că acesta este foarte scump. S-a gândit atunci că dacă devenea întâi parașutistă, ar ajunge mai repede să-și realizeze dorința câștigând bani din lansări demonstrative, apoi devenind cunoscută putea obține sprijinul autorităților pentru achiziționarea avionului. Din păcate, acest proiect a fost întâmpinat de autorități cu cea mai mare răceală, fiind socotit fără nici un menajament, ca o dovadă de sminteală. Cu ocazia unei demonstrații de lansare cu parașuta, în anul 1927, la aerodromul Băneasa, îl cunoaște pe inventatorul de parașute Heinecke, care era și prezentatorul casei constructoare de parașute SCHRÖDER din Berlin. Smaranda l-a întrebat care ar fi modalitatea să urmeze o școală de parașutiști. Heinecke i-a răspuns că dacă are bani să-și cumpere o parașută, să se ducă la Berlin, unde va putea face un curs de parașutism, apoi salturi obținând după aceea brevetul de parașutistă.
Smaranda împrumută suma de 40.000 lei, necesară acoperirii costului drumului, școlii pregătitoare și a parașutei, pleacă la Berlin unde după terminarea cursului pregătitor, la 5 iulie 1928 obține brevetul de parașutistă. Acest act oficial o atestă ca primul parașutist român calificat, și primul specialist din țară în acest domeniu, pentru o lungă perioadă de timp.
Să o lasăm pe Smaranda să povestească:
„Când am ajuns la Berlin în gară, Heinecke mă aștepta, m-a și dus la fabrică să-mi arate parașuta, impresionându-mă simplitatea sacului pentru care mă zbuciumasem atăta. Eram de trei zile la Berlin, unde am făcut un curs pregătitor, dar am și vizitat orașul în amănunt. În ceace privește lansarea, drept să spun nu mă prea grăbeam. În ziua a treia, suntinvitată de directorul fabricii la unul din cele mai mari restaurante din Berlin. La masă unde mă simțeam tare stingheră, au mai luat loc câțiva domni în haine negre, printre care și consulul român. Nu înțelegeam rostul atenției deosebite ce mi se acorda. La sfârșitul mesei, s-a servit și șampanie, mărind nedumerirea în ceace privea însemnătatea zilei care era serbată. Cănd săplecăm, consulul român î-mi spune că masa a fost dată pentru mine, pentru că se hotărâse să fac lansarea în dupăamiaza acelei zile.Mi s-au muiat picioarele, dar trebuia să mă stăpânesc, pentru a nu mi se bănui nici o slăbiciune........................................Pe drumul spre aerodrom, consulul neavănd ce spune probabil mă întreabă: ”Cine dracu te-a pus să umbli după sărit cu parașuta? Eu unul, am auzit de câțiva care au murit încercând să sară!”Drumul de câțiva kilometri până la Staacken, mi s-a părut atât de scurt de parcă nici nu ar fi fost. Acolo, într-un birou am fost pusă să semnz formularul, prin care renunțam la orice pretenție în caz de accident. Domnii în costume negre continuau să măprivescă stăruitor. Consulul mă încurajează să semnez. Îscălesc mare și apăsat „Smaranda Brăescu”, iar la ultima literă se rupe penița. Domnii ceremonioși fac haz. Mie mi-a părut bine că nu s-a observat că-mi tremura mâna.........................M-am suit în avionul de pasageri, cu parașuta legată în spate........... Lângă mine Heinecke, galben-verde, trecea prin emoții de nedescris. Întorc capul și spun în gând ”Tatăl Nostru”. Mi se face semn că trbuie să ies afară pe aripă. Fără să ezit prea mult, stăpânind emoția cre mă cuprinsese, ies pe aripă și mergând pe lângă cabina pasagerilor, m-am agățat de scara ce duce la cabină. Mă gândeam tocmai, că ar putea să mă lovească profundorul dacă mi-aș da drumul. Heinecke, î-mipune mâna pe umăr, spunându-mi parcă ”Ce mai aștepți?”Nu mai aștept nimic și-mi dau drumul în gol............... cu ochii închiși. Aveam în această cădere impresia, că sunt ușoară ca un fulg. La un moment dat aud un fâșiit și simt o smucitură puternică. Cănd ridic capul în sus, văd parașuta deschisă, minunat de frumoasă. Mă bucur nespus de mult, iar un râs nervos mă zgâlțâie în timpul căderii. Atunci au început să-mi defileze prin față ca într-un film, toate greutățile care mi se păreau acum atât de meschine, în fața bucuriei pe care o simțeam!!..................Am aterizat pe iarbă, fără să am un șoc prea puternic. Autosanitara a venit în cea mai mare viteză, din care a coborât un doctor bătrân care plângănd m-a îmbrățișat spunându-mi ”Mein kind!”Domnii ceremonioși străluceau și ei de bucurie, felicitându-mă zgomotos. Așa am terminat primul salt cu parașuta, după care mi s-a dat brevetul german de parașutistă.”......................................................................Datorită Smarandei Brăescu, România devine a treia țară din lume care are o femeie parașutist. Din păcate presa noastră de specialitate nu a dat împortanța cuvenită acestui fapt. Într-o publicație la rubrica ”Diverse”, a apărut știrea:
„de aici înainte avem parașutista noastră Smaranda Brăescu, elevă a școlii de Arte Frumoase din București, ne-a procurat această mare bucurie.”Debutul în țară ca parașutistă l-a făcut în ziua de 26 octombrie 1928 pe aerodromul Băneasa, la un miting aerian organizat de Aeroclubul Regal Român în colaborare cu aviația militară. Cu această ocazie Smaranda a obținut un mare succes. Publicul entuziasmat de măestria și curajul dovedite, a ovaționat-o ca pe nici un alt protagonist al mitingului. Câștigând simpatia publicului, a tineretului în special, cei mulți și anonimi, aceștia îi vor fi susținători sinceri și
dezinteresați.
Smaranda Brăescu devine în scurt timp o parașutistă cunoscută și experimentată, iar în urma salturilor reușite efectuate la mitinguri, firma SCHRODAC o numește prezentatoarea oficială a produselor sale la demonstrațiile oficiale și diferite mitinguri aviatice. Acest aranjament era foarte solid, deoarece să fi esseyora unei firme de parașute însemna a demonstra prin salturi de la diverse înălțimi, perfecțiunea produselor lansate pe piață.
..............................................................
În continuarea activității sale Smaranda Brăescu a luat parte la toate serbările aviatice efectuând lansări cu parașuta pentru propaganda națională aeronautică.
A fost implicată în două accidente, unul de avion în august 1929, al doilea în august 1930 accident de parașută la Satu Mare de unde a fost luată cu salvarea de pe câmp cu coastele sfărâmate, rămânând șase luni în spitalul din Satu Mare. După ieșirea din spital pleacă în câutarea sănătății, apoi la Berlin unde a achiziționat o nouă parașută specială pentru recorduri. Se întoarce în țară aproape complect vindecată, unde i se aprobă de către Inspectoratul General al Aeronauticii Militare să încerce doborârea recordului mondial de salt cu parașuta. După câteva zboruri la altitudine pentru aclimatizare, în ziua de 2 octombrie 1931, urcă
cu avionul până la înălțimea de 6200 m, egal cu 20336 feet (picioare), de unde s-a lansat. Verificarea s-a făcut de către Aeroclubul Regal Român, fiind însoțită de alte două avioane cu oficiali la bord, s-a stabilit recordul cu înălțimea de 6000 m, 19,680 feet. A fost record mondial feminin care până atunci fusese deținut de aviatoarea americană Mrs. Smith cu 17,536 feet. A întrecut-o cu peste 2,000 feet. Pentru această ispravă – fiind primul record internațional câștigat de țara noastră – M.S. Regele Carol II a decorat-o cu cea mai râvnită decorație militară aviatică, Crucea de Aur a Virtuții Aeronautice.
Referitor la acest record, Lt.av. Alexandru Papană, cel care a pilotat avionul din care s-a lansat Smaranda, povestește:
„Imediat ce am ajuns la 6200 m, după altimetrul avionului meu, m-am întors spre pasagera mea Dra. Smaranda Brăescu și am atenționat-o să se pregătească. S-a ridicat în picioare, s-a suit pe scaunul pe care stătea și teece unul din picioare peste carlingă. Mă uit un moment înainte și apoi mă întorc din nou pentru ai face semn să sară. Constat însă că a dispărut. Totul s-a petrecut atât de repede încât î-mi era frică să nu se fi întâmplat ceva anormal. Fac un viraj pe o aripă și văd sub mine cum se dechide parașuta. Nu a făcut nici 20 metrii și aparatul (maneta de deschidere a parașutei n.n.) a funcționat. Și în timp ce imensa umbrelă legăna o fetiță în care bătea voinicește o strașnică inimă românească, vrând să încep să mă rotesc în jurul ei, am trecut prin câteva momente neplăcute. După executarea virajului caut să redresez avionul, dar comenzile nu rpspund. Erau ca și înțepenite. Avionul se angajase în vrie și tocmai deasupra parașutei. Eram în primejdie să mă prăbușesc și să târesc, în drumul meu vertiginos și pe domnișoara Smaranda Brăescu care începuse să scrie fragmente dintr-un record mondial, dintr-o mare reușită a României. Examinez avionul. Când ce să vezi? Privind spre coada avionului, constat că sacul parașutei cu care sărise d-șoara Brăescu, smuls de vânt se prinsese între cârma de direcție și înălțime. Execut atunci o tură de vrie mai strânsă și ajutat de șansă fac ca vântul să smulgă sacul, după care am redresat avionul, continuând să mă rotesc continu în jurul parașutistei, care mă umplea de bucurie, pentru ai da asigurarea că nu etotuși singură.”Alexandru Papană.....................................................................
În dorința de a obține un nou record pentru țară – tot în domeniul parașutismului – s-a adresat periodicului Universul pentru deschiderea unei colecte publice, în urma apelului făcut de cotidian, poporul român a contribuit din puținul lui, pentru ca Smaranda să poată pleca în Statele Unite, unde se găsea deținătorul recordului mondial masculin de coborâre cu parașuta de la înălțimea de 21,171 feet. În ziua de crăciun 1931 a ajuns în capitala ”Lumii Noi”, fiind primită de
autoritățile noastră oficiale – Dul Rosenthal și Dul. Tărcăuanu. De la Washington, susținută de legația româniei, pleacă la Miami Florida unde era în desfășurare un mare concurs aeronautic. Din motive necunoscute, a fost împiedicată să efectueze lansarea pentru record. Legația româniei intervine și o trimite în California la San Francisco, făcând în acest timp toate intervențiile necesare la autoritățile superioare aviatice americane din Washington. În urma demersului legația obține aprobarea de încercare a recordului, Smaranda urmând a fi asistată de doi oficiali numiți de Departamentul de Aviație din Washington. După mai multe
zboruri de aclimatizare la mare altitudine și după mari decepții și peripeții, în ziua de 19 mai 1932 a putut urca cu avionul până la înălțimea de 24,100 feet, de unde a sărit în acel spațiu ce i s-a părut îngrozitor, coborând atârnată de sfori timp de 25 minute. Verificarea acestui record s-a făcut la Washington, la Departamentul de Aviație, cifra oficială înaintată fiind 22,733 feet. Această lansare a fost recunoscută ca record mondial. L-a bătut pe american la el acasă. Pentru această realizare M.S. Regele Carol II i-a acordat o nouă distincție, adăugându-i o baretă la Crucea de Aur a Vituții Aeronautice. A părăsit California la 25 iunie, plecând spre Cleveland unde a fost primită foarte bine de românii din diaspora, apoi a plecat la New York unde se înscrie la cursurile de pilotaj ale Curtiss Wright la Rosevelt Field. La terminarea cursului obține Brevetul de Pilot de Turism. După obținerea brevetului se reântoarce în țară, iar la sosire în Gara de Nord este surprinsă de o primire deosebită din
partea celor apropiați.
Pentru respectarea adevărului istoric, trebuie menționat că Smaranda Brăescu a fost cea de a treia aviatoare româncă posesoare a unui brevet de pilot după Elena Stoenescu – Caragiani care a obținut brevetul în Franța în anul 1914 și Ioana
Cantacuzino brevetată în țară în anul 1930.
.................................................................
Ne oprin aici cu relatarea nostră sperând că am conturat formarea ca sportiv și performanțele mondiale de început a aceleia care a fost totdeauna ”O fată cu capul în nori”, prima româncă ce a făcut cunoscut numele țării peste hotare. Din patriotism, aripile avionului său personal erau vopsite pe întreaga anvergură în culorile tricolorului național, iar la întâlnirile oficiale venea
îmbrăcată în costum național. Pentru ceace a realizat merită respectul nostru, iar unul din aerodroamele de pe teritoriul româniei poate să-i poarte numele
cândva.
Smaranda î-ți mulțumim că ai existat!
Noi autorii ne cerem scuze pentru încălcarea consemnului inscris cu rosu, am facut-o pentru a scoate din uitare meritele unei fete ce a facut cinste meleagurilor natale. Daca fapta noastra este grava, va rugam stergeti topicul.