Subiect: Bucurie este destula... Sam Ian 09, 2010 9:52 pm
- Buna dimineata, zise fulgul de nea altui fulg de nea. - Buna o fi pentru tine riposta acesta… nu vezi ca in curand norii se vor risipi si va iesi soarele. Vai noua cum ne vom mai topi! -Hmmm zise cel de-al doilea fulg de nea… acum nu este nici fir de soare, uite in jur cati frati sunt si ce bucurie pe ei. Hai in dans si tu… vom pluti si ne vom bucura de bucuria copiilor care abia ne asteptau…. - La ce buna bucuria, daca tine atat de putin? intreba primul. - Ei, dragul meu … bucuria nu tine putin… noi o tinem putin langa noi de frica sa nu ne topeasca! Buna dimineata fulgi de nea!
Sunteti gata sa mai traiti o zi cu glas tare? Sunteti gata sa fiti bucurie pentru orice om intalnit in cale? Sunteti gata sa daruiti un zambet din toata inima celor care va trec pragul ochilor? Bucurie este destula… oameni care sa si-o doresca sunt din ce in ce mai putini asa ca ce ar fi daca azi ne-am aduce aminte cum este cand nu conteaza nici ce ai, nici ce faci, cand nu conteaza decat cine si ce esti…