Proverbul acesta românesc (Nr. 4597 în vol. Apa trece, pietrele rămân. Proverbe românești, BPT nr. 342, București, 1966), de un bun simț care dă frisoane, îmi pare o cugetare bună de împlântat în minte și în inimă, ca să ne aducem aminte de el zilnic. Pentru că zilnic, acolo unde lucrăm sau pe stradă sau la radio sau la televizor sau în ziare, ne întâlnim atât cu cei „fără de suflet” cât și cu cei „fără de lege”. Și, din cauză că suntem scandalizați de nedreptățile / fărădelegile și cruzimile pe care le vedem și auzim zilnic, suntem înclinați să fim justițiari (ca în filme) sau să pedepsim, gândindu-ne că aceia își merită pe deplin pedeapsa. Ca în filmele cu „cel rău” și „cel bun” (justițiarul), ne bucurăm când „cel rău” este pedepsit, pentru că socotim că își merită pedeapsa. Totuși, ceea ce merită unii și alții Dumnezeu singur știe, pentru că Dumnezeu singur vede inima omului, și nu judecă după cele exterioare, așa cum facem noi. De aceea, pentru creștin dreptatea este a lui Dumnezeu, nu a omului, iar dreptatea care se face în lume prin sistemele de justiție o prețuim (pentru că este necesară unui fragil echilibru omenesc al lumii în care trăim), dar nu o absolutizăm.
Într-un mod foarte simplu și intuitiv, proverbul acesta îi pune într-o singură „ecuație” atât pe cel fără de inimă (pe cel crud) cât și pe cel fără de lege (zicem uneori : „un om fără nici un Dumnezeu”, adică un om capabil de orice). În această „ecuație” creștinul, omul cu suflet, omul cu bun simț nu-și au locul.
Creștinul (omul normal) nu intră în dezbatere cu cel fără de lege după cum zice un alt proverb : Nu te certa cu cel nebun, că oamenii nu vor mai face diferența dintre voi. Nebunul nu e doar cel bolnav mintal, ci și cel care „și-a pierdut mințile”, cel care leapădă legea / învățătura / înțelepciunea lui Dumnezeu : „Zis-a cel nebun întru inima sa : Nu este Dumnezeu !” (Psalm 13, 1 - El a zis "Nu este Dumnezeu", nu în înțelesul că a spus cu cuvântul, ci în înțelesul că nu a ținut seama de Dumnezeu, nu l-a interesat de Dumnezeu.” - Părintele Teofil Părăian).
Creștinul, de asemenea, nu se consideră „bățul lui Dumnezeu” în fața celui crud, ci mai degrabă lasă să strălucească în el însuși harul, lumina, iubirea care vin de la Dumnezeu. Un cuvânt al sfântului Serafim de Sarov ilustrează foarte bine această atitudine : „Scopul vieții omului nu este convertirea neamurilor, ci dobândirea Duhului Sfânt. Iar când omul dubândește pe Duhul cel Sfânt, atunci mii de oameni se vor converti în jurul lui.”
Așadar, ca și creștin, nu mă voi pune nici în pielea celui fără de lege, nici în pielea celui fără de suflet. Experiența și înțelepciunea omenirii, care s-au transcris în acest proverb, arată că,lipsiți (de bunăvoie) de har și lumina lui Dumnezeu, cel fără de inimă și cel fără de lege își vin de hac unul altuia : La unul fără de suflet îi vine de hac unul fără de lege, iar la unul fără de lege îi vine de hac unul fără de minte.
Saul, David și Samuel
Ceva de felul acesta se întâmplă între regele Saul, David și proorocul Samuel. Istoria (1 Regi) povestește cum Saul devine un rege „fără-de-lege” pentru neascultare față de Duhul/Glasul/Porunca Domnului, și cum profetul Samuel, în urma unei „viziuni”, îi spune lui Saul că nu mai este rege:
23. Căci nesupunerea este un păcat la fel cu vrăjitoria și împotrivirea este la fel cu închinarea la idoli. Pentru că ai lepădat cuvântul Domnului, și El te-a lepădat, ca să nu mai fii rege peste Israel".
24. Atunci Saul a zis către Samuel: "Am păcătuit, călcând porunca Domnului și cuvântul tău; dar m-am temut de popor și am ascultat glasul lui.
25. Ridică dar păcatul de pe mine și întoarce-te cu mine, ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău".
26. Iar Samuel a răspuns lui Saul: "Nu mă voi întoarce cu tine, pentru că ai lepădat cuvântul Domnului și Domnul te-a lepădat pe tine, ca să nu mai fii rege peste Israel".
27. Apoi Samuel s-a întors să plece. Dar Saul s-a apropiat de poala hainei lui și a rupt-o.
28. Atunci Samuel a zis: "Astăzi a rupt Domnul regatul lui Israel de la tine și l-a dat altuia care este mai bun decât tine,
29. Și nu va spune neadevăr Cel ce este tăria lui Israel și nu Se va căi, căci El nu este om ca să Se căiască".
30. Zis-a Saul: "Am greșit; dar dă-mi acum cinste înaintea bătrânilor poporului meu și înaintea lui Israel și te întoarce cu mine și eu mă voi închina Domnului Dumnezeului tău".
31. Și s-a întors Samuel după Saul și s-a închinat Saul Domnului.” (1 Regi 15)
Mai departe, profetul Samuel, după porunca Domnului, s-a dus la Iesei din Betleem și l-a uns pe David rege, pe ascuns (1 Regi 16: David este uns și Duhul lui Dumnezeu se depărtează de la Saul și vine peste David).
În aceste condiții, Saul încearcă de mai multe ori să ia viața lui David, care însă, deși uns rege și cu Duhul lui Dumnezeu asupra lui, îl cruță pe Saul de două ori (1 Regi 24 și 26), zicând: „Viu este Domnul! El dar să-l lovească; sau va veni ziua lui și va muri, sau va merge la război și va pieri; iar mie să nu-mi îngăduie Domnul să-mi ridic mâna asupra unsului Domnului!” (1 Regi 26, 10). Așa se va și întâmpla: Saul va fi omorât în război.
Să remarcăm că David nu poate concepe să ridice mâna asupra lui Saul, deși David devenise el însuși „unsul Domnului”, și știa foarte bine asta! El nu vrea să fie nici cel fără de lege nici cel fără de suflet: „Viu este Domnul! El dar să-l lovească; sau va veni ziua lui și va muri, sau va merge la război și va pieri; iar mie să nu-mi îngăduie Domnul să-mi ridic mâna asupra unsului Domnului!”. - Judecata și dreptatea sunt la Dumnezeu. De ce acționează David în felul acesta? – Pentru că este în același Duh cu Domnul Hristos și cu ucenicii Săi:
14. Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc, binecuvântați-i și nu-i blestemați.
15. Bucurați-vă cu cei ce se bucură; plângeți cu cei ce plâng.
16. Cugetați același lucru unii pentru alții; nu cugetați la cele înalte, ci lăsați-vă duși de spre cele smerite. Nu vă socotiți voi înșivă înțelepți.
17. Nu răsplătiți nimănui răul cu rău. Purtați grijă de cele bune înaintea tuturor oamenilor.
18. Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiți în bună pace cu toți oamenii.
19. Nu vă răzbunați singuri, iubiților, ci lăsați loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: "A Mea este răzbunarea; Eu voi răsplăti, zice Domnul".
20. Deci, dacă vrăjmașul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând acestea, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui.
21. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul cu binele.” (Romani 12)
Pe de altă parte, profetul Samuel, deși îi spune în față regelui Saul că „Astăzi a rupt Domnul regatul lui Israel de la tine” (1 Regi 15, 2; cu toate acestea, Samuel îi dă cinstea „ce i se cuvenea” în fața poporului (1 Regi 15, 30-31), neintrând în nici un fel de dezbatere cu cel fără de lege. Apoi îl unge în ascuns pe David, iar pe Saul nu-l mai revede niciodată în viață.
Atitudinile lui David și Samuel sunt atitudini creștinești, ale unora care au evitat să intre în „ecuația” acestui proverb - La unul fără de suflet, trebuie unul fără de lege, iar la unul fără de lege, trebuie unul fără de suflet. - lăsând dreptatea la providența lui Dumnezeu.
Mier Ian 14, 2009 11:43 am