In perioada 6 – 9 octombrie 2008 se va desfășura la Bruxelles, Belgia, manifestarea anuală de anvergură Săptămâna europeană a regiunilor și orașelor - Open Days 2008.
Consiliul Județean Caraș – Severin a fost ales coordonator adjunct al consorțiului Nuts 3 Network – N3N, constituit din cinci departamente franceze, două provincii spaniole, o provincie belgiană și trei provincii italiene.
Scopul principal al acestui consorțiu este de a pune in evidenta colectivitățile teritoriale de nivel NUTS III, accentuând rolul acestora in dezvoltarea regionala.
Acest eveniment, organizat de către Comitetul Regiunilor și Direcția Generală de Politică Regională a Comisiei Europene, reprezintă cea mai mare reuniune, la nivelul Uniunii Europene, a factorilor de decizie, experților, reprezentanților mediului de afaceri și ai societății civile din sectorul politicii regionale.
Cea de-a șasea ediție a manifestării Open Days va fi organizată sub titlul generic “Regiunile si orașele intr-o lume a provocărilor”, 217 regiuni și orașe fiind grupate în 22 de consorții tematice.
Programul va include doua componente principale: seminarii organizate in Bruxelles si evenimente locale in fiecare regiune reprezentată.
Sursa: Amosnews.ro