Este unul dintre cei mai tineri europarlamentari. Liberalul Mogor Csibi n-a avut probleme cu acomodarea la Bruxelles, pentru că știa că n-are deloc timp pentru acest lucru într-un mandat de un an și jumătate. Așa că viața lui a intrat în zodia vitezei.
De cum a fost ales europarlamentar și-a găsit o căsuță mică, mai exact o garsonieră confortabilă și relativ aproape de Parlamentul European. Locuința, situată undeva între centru și cartierul arabilor, a fost folosită în mandatul trecut de către colegul său Tiberiu Bărbulețiu și a rămas acum moștenire lui.
“Am ales să fiu cât mai aproape de Parlament ca să pot să vin și să plec de la muncă fără să folosesc mașinile instituției”, ne-a spus Mogor Csibi, care s-a descoperit acum și ecologist. “Nici în Parlamentul European nu prea folosesc liftul și în nici un caz nu mă urc în mașinile puse la dispoziție pentru noi, pentru că dacă vremea este frumoasă merg la serviciu pe role!”, ne-a mărturisit europarlamentarul liberal, spunând că atitudinea sa deja i-a uimit și pe colegii europeni afiliați mișcării ecologiste.
Cât privește viața de burlac în Europa, lucrurile sunt destul de complicate, nici imunitatea parlamentară nefiind imbatabilă. N-are timp să gătească și nici la piață nu prea ajunge. “De obicei mănânc ce apuc, iar acasă am mâncat o singură dată ce am cumpărat de la magazinul polonez situat vizavi de blocul meu. A doua zi am zăcut până seara, pentru că m-am intoxicat!”.
Chiar dacă pe strada sa în fiecare joi este zi de piață, nu a putut să ajungă să vadă ce se găsește pentru că piețarii despachetează la 7.30 dimineața, când el pleacă deja la Parlament, iar seara nu mai sunt atunci când vine de la lucru. “Programul este destul de încărcat, dar dacă îți face plăcere ceea ce faci, nici nu simți. Săptămâna trecută a fost prima dată când n-am reușit să ajung acasă cu bagajele având în vedere că plecam din Parlament după 22.00 direct la întâlniri de lucru așa că a trebuit să mă schimb în fiecare zi la birou”, ne-a mărturisit Mogor Csibi.
Singura fereastră pe care și-o permite europarlamentarul liberal este ora de sport. “Prefer seara să alerg, să ridic greutăți și să fac puțină saună. Mai mult, sala de sport e și un loc excelent pentru socializare, pentru că mulți deputați europeni aleg să facă exerciții așa că, pe lângă antrenament, mai ai șansa să-ți faci și puțin lobby.
Sursa: www.click.ro