Sensul evolutiei: Caderea
Imi amintesc ca inainte de cunoastere, de iluzie, de durere, pluteam... dincolo de toata aceasta manifestare. Priveam spre undeva... jos, la succesiunea de imagini care-mi apareau, regula elementara era sa ma implic in actiune in momentul in care recunosteam acolo jos... ceva care-mi apartine...
Lumini, culori, senzatii dansau ca un Tot
Uneori se inchegau in forme nedefinite inca.
Prima forma conturata, vag: un Castel
al meu?
Prima senzatie ca traiesc, Acum, in acest moment
Castelul este o ruina...
Dezamagiri, durere, suferinta nu le cunosc
dar le zaresc acolo jos
Nostalgic
trec mai departe spre o noua etapa a timpului
Revad acelasi Castel reinnoit parca
in splendoarea si lumina cea dintai
la portile lui sta EL
stralucind
doritoar
departe
ma cheama... El
cobor... iata, sunt cazuta, sunt implicata de tot.
Joi Noi 01, 2007 9:16 am
