Copii fara parinti

Singuri acasa
Copiii romanilor plecati la munca in strainatate


In luna martie a anului trecut, Razvan Suculiuc, un copil de numai 10 ani din satul Ciortesti, judetul Iasi, s-a spanzurat. Dorul fata de mama sa, plecata la munca in Italia ca sa stranga banii necesari pentru a-i cumpara un calculator, l-a determinat sa-si puna capat zilelor. Pana la intrarea in sat, nimeni nu a indraznit sa-i spuna mamei lui Razvan, Elena Suculiuc, ca venea de fapt la inmormantarea unicului ei copil. Razvan avea rezultate scolare excelente. Elena Suculiuc plecase la munca in strainatate tocmai pentru a-i putea oferi posibilitati cat mai bune, ca sa poata invata la fel de bine in continuare. Tatal era somer, se ocupa de gospodarie, in timp ce ea lucra, pe cand se afla in tara, ca vanzatoare la magazinul din sat, pe un salariu de trei milioane. Gestul socant al lui Razvan a fost determinat de refuzul tatalui sau de a-l lasa sa-i telefoneze mamei, refuz intemeiat altminteri pe un argument cat se poate de sec si rational: lipsa banilor necesari pentru a incarca o cartela de telefon. Dar gestul lui Razvan nu este singular. Alte doua cazuri de sinucideri la copii cu parinti plecati la munca in strainatate au fost inregistrate in cursul anului 2006, tot in judetul Iasi, si un al patrulea caz, la inceputul lui 2007, in Valea Jiului. Satele Moldovei, regiune de unde provine 41% din migratia romaneasca, sunt pustiite astazi de plecarea in masa a romanilor catre alte taramuri mai prospere. Pustiite sunt si sufletele a zeci de mii de copii ramasi, pentru un timp sau poate pentru totdeauna, orfani.

voi ce parere aveti? poate sunt multi romani si in BE care si-au lasat copiii in tara pt. a munci si a face bani mai multi peste hotare. vorbim aici de un fenomen in masa care afecteaza o generatie de copii lasati acasa de parintii lor, tocmai cand au mai mare nevoie de ei, cand personalitatea lor este in formare. de parca Romania nu era destul de distrusa, mai trebuie terorizata si noua generatie ....
foarte trist...

foarte trist dar real ; este poate una din cele mai mari si grave probleme cu care se confrunta tara si, cu siguranta, mult mai importanta decat plimbarile si jelirile pe la televiziunile romanesti ale celor care sint (sau se considera ei) mai marii zilei (traim cu speranta ca totusi va veni si o altfel de zi!!! )

"specialistii" se intrec in sondaje halucinante, iar acesti copii au ajuns "studiu de caz", din pacate, nimic insa nu le va aduce inapoi o zi, o luna, un an, fara familie; mereu am considerat acest fapt contradictoriu si nedrept: parintii pleaca in strainatate sa munceasca pentru a le oferi copiilor un trai mai bun.. dar ii uita tocmai pe copii...uita de sufletul lor; ma refer la parinti care au plecat cu anii si-si duc copiii la ei doar pentru scurte vacante; am vazut astfel de copii lasati in grija bunicilor sau, daca erau putin mai mari, in grija lor si a lui Dumnezeu!
din ceea ce stiu, acesti copii nu mai au sentimentul de familie si in fapt se distanteaza de parinti; unii se maturizeaza prea brusc, altii nu mai gasesc drumul drept; ca sa nu mai vorbim de cazul in care doar unul din parinti este plecat.. adio familie!

am avut astfel de discutii cu prieteni de familie - de genul cand e momentul potrivit sa pleci in strainatate, raportat la varsta copilului tau? dar cand e mic are nevoie de parinti; acelasi lucru insa se intampla si dupa ce mai creste si trebuie sa faca fata noilor provocari ale vietii... nu cred deci in existenta unui astfel de "right time"
venind aici, am trecut SI prin aceasta experienta dureroasa; dar pentru "relativ" (si totusi...) scurt timp... bine ca s-a terminat, pentru ca a trai asa la mii de km distanta nu e viata!

Rouge a scris:

am avut astfel de discutii cu prieteni de familie - de genul cand e momentul potrivit sa pleci in strainatate, raportat la varsta copilului tau? !

cand are copilul 18 ani si nu mai e copil! ;-)

e trist, si chiar daca e de inteles ca unii parinti trebuie sa plece ca sa aiba din ce tari, trebuie ca ei sa fie totsui invatati cum sa si sustina copiii sa intelegea aceasta situatie. nu sa ii trateze cu 'nu am bani de telefon si gata'. prezenta unei mame sau unui tata lipsa o poti face sa exista povestind, amintind, respectand, intelegand, sustinand, etc... si oricat te-ai stardui, lipsa parintelui din vaita unui copil nu o compensezi cu nimic, chiar daca, copil fiind, intelegi. si mai tarziu se rasfrange asupra comportamentului tau ca adult

si daca faci copilul pe la coapta varsta de 30 de ani, sa zicem; adunand cu 18.. numai bine te intrebi daca-ti mai vine a lua drumul strainatatii, de (re) inceput de la lingura si furculita

Ce legatura are? Uite ca mie la 45 de ani mi-a venit, si nici macar n-am copii, doar o pekineza!