Planul lui Dumnezeu de mantuire: Introducere (capitolul intai)
Un orb statea pe scara unei cladiri tinand o palarie la picioare si un anunt pe care scria: "Sunt orb. Ajutati-ma, va rog". Un publicist creator trecea pe langa el si s-a oprit si a observat ca avea citiva bani marunti in palarie. Fara a-i cere permisiunea, a luat anuntul, l-a intors si a scris pe dos un alt anunt. I-a pus anuntul la picioare si a plecat. Dupa amiaza, publicistul creator a revenit la orb si a observat ca palaria era plina de bani. Orbul a recunoscut sunetul pasilor picioarelor si l-a intrebat daca el a rescris anuntul sau. A vrut sa stie ce a scris pe el. Publicistul a raspuns, "Nimic care sa nu fie adevarat. Doar am rescris anuntul in mod deosebit". A zimbit si a plecat. Orbul nu a stiut niciodata ca pe semn se putea citi: "Astazi este primavara si n-o pot vedea."
Este posibil ca cineva sa aiba o mare nevoie, dar sa nu o poata descrie fara sa vorbeasca. De fapt, este posibil ca cineva sa fie orb fata de nevoia mare (vedeti Apocalipsa 3.17). In Cuvantul lui Dumnezeu, nevoia noastra mare este dezvaluita in fata noastra: MANTUIRE DE PACAT.
Pacatul ne indeparteaza de Dumnezeu, Creatorul nostru (Isaia 59.1-2). Pacatul ne ORBESTE fata de scopul adevarat al existentei noastre. Pacatul ne INSEALA, aducandu-ne pe calea care "duce la pierzare" (Matei 7.13).
Cuvantul lui Dumnezeu ne arata Solutia pentru nevoia cea mare: ISUS. Isus este Calea spre mantuire si spre casa eterna din cer (Ioan 14.1-6). In studiul acesta, vrem sa urmarim in istorie cum s-a desfasurat planul lui Dumnezeu de mantuire.
Planul studiului
Cursul acesta va fi o considerare a planului lui Dumnezeu de rascumparare omeneasca asa cum se extinde dinaintea incepului lumii in eternitate dupa implinirea epocii crestine. Scopul cursului va fi de a-L prezenta pe Cristos si Biserica Lui ca realizarea plina si finala a marelor fapte rascumparatoare ale lui Dumnezeu care au fost executate in cadrul istoriei omenesti si consemnate in marea carte a istoriei lumii -- Biblia.
Ca sa abordam cursul cu o realizare mai mare a importantei lui Hristos si a bisericii Lui pentru rasa umana, atentia va fi mai intai asupra nevoii umanitatii de rascumparare (Partea intai). Scopul va fi sa defineasca ce este de fapt rascumpararea si cum dezvoltarea ei a inaintat de la Gradina Edenului la Israel, de la Avraam la Betlehem si de la Hristos pe Calvar la iertarea din ziua Cincizecimii (care a avut loc in ziua Cincizecimii). Studiul va trata marea promisiune a Samantei din Vechiul Testament si dezvoltarea ei remarcabila prin intermediul natiunii Israelului si implinirea ei in crestinismul Noului Testament (Partea a doua). In aceasta parte de mai tarziu Israel este prezentat ca natiune teocratica, ca popoul ales al lui Dumnezeu, prin care linia samantei mesianice s-a pastrat si, la sfarsit, dusa la realizare in Isus Hristos.
Inima istoriei omenesti
In acest lucru credem ca se afla inima reala a Vechiului Testament, fluxul principiul al istoriei pentru care toate celelalte evenimente nu au fost decat intamplari providentiale. ... In jurul acestui mare subiect este invelita restul povestirilor biblice. Incepurile vii, dar pacatoase ale rasei omenenesti, istoria turbulenta a Israelului si a natiunilor, experientele emotionante si aventuroase, impreuna cu manifestarea puterii miraculoase Atotputernicului, toate sub conducerea providentei Domnului, s-au imbinat sa faca contributiile lor speciale la implinirea uimitoare si treptata a singurei realizari nesfarsite care a izbucnit pe scena istorica: Planul lui Dumnezeu de a-l mantui pe om in implinirea vremii -- Planul minunat de rascumparare al lui Dumnezeu.
Valoarea extrema a studiilor Vechiului Testament
A merge la inima studiului din Vechiul Testament inseamna a realiza sensul expresiei apostolului ca "Si tot ce a fost scris mai inainte, a fost scris pentru invatatura noastra (Rom. 15.4)". Din multele lucruri bune care, ca si crema, s-au ridicat in varf, acesta pare remarcabil, ca cursul istoriei omenesti, multumita lui Dumnezeu, nu este lasat eforurilor de mantuiala ale oamenilor. Rezultatul lui a fost predeterminat de la inceput si toate esecurile omului pacatos neopunand rezinstenta, cursul evenimentelor omenesti va urma linia pe care Dumnezeu a stabilit-o. Intrebarea, Ce se va intampla in viitor? este gasita in El care tine in mana viitorul. Caci venim de la Dumnezeu si mergem la Dumnezeu. De asta putem fi siguri.
Este studiul promisiunea dubla care stabilieste faptul sensului vietii. Deci, incheiem versetul pe care l-am inceput: "...prin rabdarea si nu prin mingiierea pe care o dau Scripturile, sa avem nadejde".
Partea intai
Nevoia religioasa a omului si Lucrarea rascumparatoare a lui Hristos
Capitolele 1-2
Capitolul 1
Rascumpararea: sistemul divin al religiei
Capitolul 1
Rascumpararea: sistemul divin al religiei
Cuvantul "religie" provine din doua cuvinte latine, RE insemnand "inapoi" si LEGO, insemnand "a lega". Deci, religia este sistemul lui Dumnezeu de a lega pe omul pacatos inapoi la Dumnezeu. In Eden nu exista nici o religie, deoarece nu exista nici un pacat. Cand pacatul a venit, nevoia de religie a urmat. Caci pacatul duce la moarte si religia lui Dumnezeu aduce pe cineva inapoi la viata -- viata eterna. Acesta este scopul Bibliei. Geneza are doar trei capitole inainte sa ni se prezinte promisiunile sistemului divin al religiei. Scopul cartii Geneza este de a dezvalui inceputurile acestui plan pentru a-l mantui pe om. Restul Bibliei dezvaluie dezvoltarea plina si finala a rascumpararii noastre prin Isus Hristos.
Religia prin rascumparare, o nevoie omeneasca. Nevoia disperata a umanitatii de sistemul divin al religiei rascumparatoare nu poate fi nici realizata nici apreciata fara vreo prezentare a incapacitatii absolute a omului de a se rascumpara. De indata ce s-a inteles ca omul nu se poate mantui, ca prapastia pacatului pe care el insusi a deschis-o nu poate fi legata prin propriile eforturi omenesti, atunci nevoia lui dependenta de planul rascumparator al lui Dumnezeu il va trezi. In acest context religia va deveni importanta, in sfarsit, pentru umanitatea indiferenta.
I. Pierderea pomului vietii, Gen. 2.15-17.
Cerintele originare erau destul de simple, Domnul Dumnezeu a luat pe om si l-a asezat in gradina Edenului, ca s'o lucreze si s'o pazeasca. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: "Poti sa maninci dupa placere din orice pom din gradina; dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu maninci, caci in ziua in care vei minca din el, vei muri negresit".
Dar omul a cedat in mod inutil ispititorului si a adus peste el urmatoarele.
A. Pacatul si consecinta lui
In Gradina Edenului, omul si femeia aveau viata eterna cu conditia a doua lucruri:
(1) ascultare simpla si (2) retinerea Gradinei Edenului ca domiciliul si sursa mancarii (Gen. 3.22-24). Cand nu au reusit in obligatia lor, au adus consecinte catastrofale asupra rasei omenesti. Vedeti Romani 5.12. Nu numai durerea nasterii s-a marit, si tristetea care va urma greutatilor si suferintelor in timp ce iti castigi cu truda existenta din pamantul blestemat, ...ci mult mai rau -- moartea dubla. Caci desi pierderea partasiei chiar cu viata lui Dumnezeu a fost consecinta faptului acesta de pacat, si la fel trupul va trece printr-un proces de paragina, pana cand iarasi pamantul il va cere inapoi (Gen. 3.19).
B. Legea pacatului si a mortii
Pacatul primei perechi a adus o lege care este inca in vigoare astazi, legea pacatului si a mortii. Cu efect, legea aceasta spune ca, daca ai pacatuit, ar trebui sa mori. Multi credeau ca moartea aceasta era fizica. Unii, ca includea moartea fizica, dar ca era in primul rand vorba de moarte spirituala. Doar "moartea spirituala" ramane inca fara o definitie. Doua puncte de discutie vor clarifica subiectul:
1. Moartea -- Ce este?
Cuvantul grec 'tanatos' indica o despartire.
(a) despartirea sufletului (partea spirituala a omului) de trup (partea materiala)...(b) despartirea omului de Dumnezeu; Adam a murit in ziua in care nu a ascultat de Dumnezeu, Gen. 2.17...pentru ca viata spirituala este "existenta constienta in despartire de Dumnezeu" (Vine).
Desi definitia nu este satisfacatoare, pentru scopul nostru, o alta clarificare a mortii sau "a departirii de Dumnezeu" pare sa fie necesara. Caci noi toti, pacatosii si sfinitii la fel, "in El avem viata, miscarea si fiinta, nu-i asa? Si daca "nu este departe de fiecare din noi" (Fapte 17.17), atunci cum se poate sa fim despartiti de El?
a. Despartirea de Dumnezeu.
Proorocul antic a declarat ca "nelegiuirile voastre pun un zid de despartire intre voi si Dumnezeul vostru" (Isaia 59.2). Despartirea aceasta este morala, asa cum proorocul clarifica in ultima jumatate din verset: "pacatele voastre va ascund Fata Lui si-l impiedeca sa v'asculte"! Nu este faptul ca Dumnezeu nu a putut sa asculte, ci nu a vrut sa-i asculte in starea lor pacatoasa si dornica. Deci, a retras partasia de la ei si nu a vrut sa imparta cu ei bunele Sale binecuvantari. Erau, deci, despartiti de viata buna a lui Dumnezeu si de binecuvantare. Astfel, cineva este despartit de Dumnezeu cand este despartit de ceea ce numai Dumnezeu are de dat.
b. Despartirea de viata eterna.
Pavel le-a spus efesenilor: Voi erati morti in greselile si in pacatele voastre, cand erati morti in nelegiuirile si pacatele voastre (Ef. 2.1). Efesenii erau morti in pacat. Atunci Dumnezeu i-a adus la viata. Dar ce inseamna asta, "i-a adus in viata"? Nu erau in viata in timp ce erau morti in pacat? Era viata in trupurile lor pamantesti. Dar, in acelasi timp Dumnezeu i-a adus in viata. Erau, prin urmare, in viata intr-un sens, dar i-a adus in viata distinct intr-un alt sens. S-ar parea ca sunt doua feluri sau calitati de viata distincte. De fapt, acest fapt trebuie sa explice problema. Apostolul scrie: "V'am scris aceste lucruri ca sa stiti ca voi, cari credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu, aveti viata vecinica" (1 Ioan 5:13).
Este posibil ca pare sa fie o mica problema de impacat cu alte doctrine din Noul Testament care, la prima vedere, par sa se contrazica. Ca ilustrare, daca putem sa fim in posesiune acum de viata eterna, atunci intrebarea vine, cum se poate sa cadem din har, dupa cum suntem invatati? (comp. Gal. 5.4). A avea viata nesfarsita acum ar parea sa se impotriveasca posibilitatii de a o pierde. Cu alte cuvinte, cum se poate sa avem viata nesfarsita in timp ce nu exista deloc posibilitatea ca ar dura pentru totdeauna? Se vede ca o asemenea obiectie are in vedere "viata eterna", despre care Ioan scrie, din punct de vedere temporal. Dar, in loc de a vedea viata eterna ca o lungime a vietii, trebuie sa vazuta ca o calitate a vietii, foarte diferita de viata pe care toata lumea o are in trup.
William Barclay, un comentator cunoscut din Scotia, explica:
Esenta vietii crestine este viata eterna. Atunci, ce este viata eterna si care sunt darurile si trasaturile sale?...Cuvantul pentru "etern" este 'ainonios'. Inseamna mai mult decat doar a dura intotdeauna. O viata care va dura pentru totdeauna poate fi un blestem si nu o binecuvantare...Este numai o singura persoana la care cuvantul aionios poate fi aplicat cum se cuvine si aceea este Dumnezeu. In sensul adevarat a termenului, numai Dumnzeu este cel care are locuieste in eternitate. Asadar, viata eterna nu este nimic decat viata lui Dumnezeu Insusi. Ceea ce ne este promis este ca aici si acum ni se poate da o parte din chiar viata lui Dumnezeu.
Este, deci, o viata fizica de la Dumnezeu si o viata spirituala de la Dumnezeu. Aceasta viata spirituala este in esenta sa eterna, venind de la Dumnezeu care este Spirit etern. Deci, Ioan insista ca Isus le-a dezvaluit apostolilor acea "viata vecinica care era la Tatal, (1 Ioan 1.2) si ca apostolii ne vestesc acea viata noua ca si noi sa avem partasie cu ei, asa cum partasia lor este cu Tatal si cu Fiul Sau, Isus Hristos (1 Ioan 1.1-4). Si este partasia aceasta de care ne interesam in mod vital.
c. Despartirea de partasia cu Dumnezeu.
"Partasia" este traducerea cuvantului originar KOINONIA. Si este tradus diferit ca impartasirea (1 Cor. 10.16) si strangerea de ajutoare (Rom. 15.26). Citirea de pe margine in alte versiuni spune ca inseamna o impartire, o participare. Deci in vreme ce cineva da o contributie in bani sau in haine nevoiasilor, imparte ceea ce are cu altcineva. Deci, Dumnezeu imparte cu noi viata Sa care este de o calitate eterna. Deci are partasie cu noi prin impartirea propriei Sale vieti cu noi. Cand cineva are partasie cu pacatul, acesta participa in pacat. Aceasta este ideea lui Pavel pe care o avea cand a scris, si nu luati deloc parte la lucrarile neroditoare ale intunerecului, ba inca mai de graba osinditi-le (Ef.. 5.11) Adica, nu participa in aceste lucruri. In concluzie, deci, cand avem partasie cu viata lui Dumnezeu, participam la viata eterna pe care El o imparte cu toti care sunt in Hristos Isus Domnul. Toti ceilalti sunt morti! Despartiti de viata lui Dumnezeu. Aceasta este moartea spirituala.
2. Legea pacatului si a mortii -- Care este?
Trebuie deosebita de Legea lui Moise
Observati cu atentie in Romani 8.2, 3,
In adevar, legea Duhului de viata in Hristos Isus, m'a izbavit de Legea pacatului si a mortii. Caci-lucru cu neputinta Legii, intrucit firea paminteasca (In greceste: carnea, aici si peste tot unde e "firea paminteasca".) o facea fara putere-Dumnezeu a osindit pacatul in firea paminteasca, trimetind, din pricina pacatului, pe insusi Fiul Sau intr'o fire asemanatoare cu a pacatului.
Pavel spune ca legea Duhului poate face ceea ce Legea lui Moise nu a putut sa faca, anume, a elibera pe cineva de legea pacatului si a mortii. Amintiti-va ca moartea care decurge din pacat este despartirea de viata lui Dumnezeu. Deci, legea pacatului si a mortii desparte imediat pe pacatos de partasia cu Dumnezeu si Pavel afirma ca Legea lui Moise nu putea face nimic in privinta asta. Motivul pentru asta este dupa cum urmeaza:
a. Cerinta legala a legii lui Moise.
Aceasta cerinta era perfectiunea, perfectiunea fara pacat. Cititi cu atentie Lev. 18.5; Rom. 10.5; Gal. 3.12. Dar Inspiratia ne invata, ca noi sa stim ca suntem pacatosi, ca firea pamanteasca de la pacatul lui Adam nu a putut implini cerinta aceasta. Studiati Romani 7.10, 14, 22-24; Iacov 3.2; 1 Ioan 1.8, 10. In vreme ce legea a poruncit perfectiunea, umanitatea nu a putut-o implini, desi omul a incercat din greu. In consecinta, s-a spus ca Legea lui Moise este fara putere. Acum, mai departe, legea nu a putut sa-l indrepte pe pacatos. (cf. Romani 3.20; Gal. 2.16).
b. Moartea a trecut asupra tuturor oamenilor.
Cerinta Legii lui Moise nu a putut fi satisfacuta, nici nu putea sa-l indrepte pe pacatos. Deoarece Legea lui Moise nu a putut sa faca nimic pentru a opri faptele mortale ale legii pacatului si a mortii, l-a lasat pe pacatos fara ajutor si fara speranta, inaintand cu greutate in despartirea pacatoasa de Dumnezeu. Fiecare pacatos a fost despartit de viata lui Dumnezeu, ucis de legea pacatului si a mortii. Si Legea lui Moise era fara putere de a opri asta. Asa stand lucrurile, firea pamanteasca de la Adam, inainte de venirea lui Mesia a trecut sub blestemul Legii pacatului si a mortii (Romani 5.12) si in robia Satanei (Evrei 2.14, 15).
Autor: Edward Wharton
www.studiatibiblia.ro
Lun Aug 13, 2007 11:33 pm