Giulia
Senior
Numarul mesajelor : 179
Varsta : 50
Reputatie : 0
Puncte : 6572
Data de inscriere : 25/11/2006
 | Subiect: 1 Mai muncitoresc!  Mar Mai 01, 2007 8:54 pm | |
| 1 Mai muncitorescDin 1945 și până în 1989, 1 Mai a fost sărbătorit oficial, cu mare fast, în cinstea "celor ce muncesc". În "fabrici și uzine" se organizau "întreceri socialiste", se acordau medalii și ordine ale muncii. Astăzi, 1 Mai este prilej de "week-end" prelungit, cu dispoziție de la Guvern.
Despre 1 Mai, românii au în minte defilările, discursurile patriotice și fastul ceremoniilor organizate de autorități înainte de 1989. Însă "ziua muncii" nu era o sărbătoare "inventată" de regimul comunist, fiind la fel de importantă și în "țările capitaliste", unde înșiși muncitorii organizau și ieșeau la manifestații.
MADE IN USA. La sfârșitul secolului al XIX-lea, mișcarea pentru drepturile muncitorilor și pentru constituirea de sindicate era foarte activă în țările Europei vestice și Americii de Nord. Principala revendicare era ziua de lucru de opt ore, dar și o lege a repausului duminical. În octombrie 1884, la Chicago, s-a desfășurat a patra Convenție a Federației organizațiilor profesionale și a uniunilor muncitorești din Statele Unite și Canada, unde sindicaliștii au decis să le acorde patronilor un termen-limită, pentru introducerea zilei de lucru de opt ore, până la 1 Mai 1886. Nu le-a fost simplu nici muncitorilor americani să se înfrunte cu patronii lor, mulți dintre liderii sindicali sfârșind-o rău. Prin presiuni de stradă, mai rar benevol, proprietarii întreprinderilor au onorat cererile salariaților, în mare parte. În centrul industrial Chicago, unii patroni au refuzat revendicările muncitorilor, iar aceștia au anunțat grevă generală pentru data de 1 Mai 1886, așa cum se stabilise cu doi ani înainte. În fața uzinelor McCormick se adunaseră circa 10.000 de protestatari, iar patronii au decis să aducă muncitori din alte zone pentru a-i înlocui pe greviști. Aceștia ar fi fost "spărgătorii de grevă". Gestul i-a iritat pe lucrătorii aflați în grevă, care s-au îndârjit violent în protestul lor. Poliția a intervenit în forță, în urma ciocnirilor câțiva muncitori fiind uciși și alte câteva sute rănite. A doua zi, "proletarii" din Chicago s-au solidarizat cu "tovarășii" de la uzinele McCormick, din ciocnirile ulterioare rezultând noi victime. Astfel, data de 1 mai 1886 a intrat în istoria mișcării muncitorești ca o zi a comemorării sacrificiului pentru drepturile salariaților și totodată una sărbătoririi victoriei obținerii lor. IMPORT SPRE LUMEA VECHE. În iulie 1889, la Paris s-a organizat primul Congres al Internaționalei a II-a Muncitorești, cu ocazia centenarului revoluției franceze din 1789. La propunerea unui anume Raymond Lovigne, delegatul Federației sindicatelor franceze, congresul a decis să se organizeze simultan în țările industrializate o acțiune de protest în favoarea zilei de lucru de opt ore. A fost aleasă data de 1 Mai 1890, în amintirea evenimentelor de la Chicago, din anul 1886. Acțiunea a avut succes, iar congresul al doilea al Internaționalei, ținut la Bruxelles, în august 1891, a decis ca în fiecare an, de 1 mai, salariații să organizeze proteste de stradă pentru a-și revendica drepturile. LA LUPTĂ, NU LA ODIHNĂ! Sărbătoarea zilei de 1 mai, cu aceeași semnificație, a fost preluată și în România, însă numai de cercurile intelectuale socialiste. Puțini erau acolo, iar evenimentul se reducea la întâlniri destul de restrânse. La noi, mișcarea muncitorească era slab dezvoltată, în condițiile în care majoritatea populației era țărănească. Datorită integrării Transilvaniei și Banatului în România, după unirea din 1918, numărul lucrătorilor industriali a mai crescut. Astfel că și în perioada interbelică 1 Mai s-a sărbătorit doar în cercurile sindicale, fără manifestații de stradă sau evenimente asemănătoare Europei vestice. După scoaterea Partidului comunist în afara legii, în 1924, organizațiile profesionale s-au scindat, prin apariția Sindicatelor Unitare, apropiate Cominternului. Mesajul acestora era radical, încurajându-i pe muncitori să privească ziua de 1 Mai ca una a "luptei contra asupririi", și nu o sărbătoare. Iată cum era elaborată o broșură a Sindicatelor Unitare, editată cu ocazia datei de 1 mai 1926: "Ziua de 1 Mai nu este și nu trebuie să fie o zi de sărbătoare, așa cum este orice zi de sărbătoare burgheză, ci o zi de luptă, așa cum ea a fost de la începuturile ei. La luptă, nu la odihnă, vă cheamă ziua de 1 Mai. Muncitorimea din România va face în același timp ca revendicările ei, ca protestul ei, să fie auzite de clasa stăpânitoare". Însă acest segment sindical era minoritar și România nu a cunoscut "tulburări muncitorești" însemnate. "SCOȘI" LA DEFILARE. După 23 august 1944, prin ascensiunea PCR, sărbătoarea de 1 Mai a devenit prilej de venerare a partidului și a liderilor comuniști, ca și cum aceștia ar fi fost inițiatorii evenimentelor de origine. În 1945, Guvernul Groza a organizat "Primul 1 Mai liber", iar muncitorii nu au lucrat în acea zi. Cu această ocazie s-au inaugurat însă și "întrecerile socialiste", lucrătorii din industria aeronautică raportând că "sărbătoresc prin muncă". A fost organizată o mare manifestație și o paradă în Piața Victoriei, iar Gheorghiu-Dej a ținut un discurs radiofonic. După preluarea totală a puterii de comuniști, la 30 decembrie 1947, ziua de 1 Mai a fost organizată și cu mai mare fast. În 1948, au fost "scoși" la defilare muncitorii de pe "șantierele naționale" Bumbești-Livezeni, Agnita-Botorca, Salva-Vișeu, Ceanu Mare-Cluj. Lozincile acestora erau: "Hei rup, hei-rup, sparg munți de fier, în munca de brigadier"; "Cu partidul nostru-n frunte, spargem munte după munte"; "Cu sapa și lopata, vom da șantierul gata" etc. Alt moment festiv al noului obicei erau decorările cu "Ordinul Muncii" în industrie, agricultură, arte, știință. Printre "laureații" anului 1949 au fost: actorul Grigore Vasiliu-Birlic, poeții Nina Cassian și Dan Deșliu, naistul Fănică Luca, activistul Paul Niculescu-Mizil, criticul literar Ovid Crohmălniceanu. În "epoca Ceaușescu", sărbătoarea de 1 Mai devine prilej de afișare a politicii "comunismului național", prin grandioase defilări în uniforme, cântece patriotice și lozinci scrise cu trupuri umane, după model nord-corean, pregătite cu costisitoare eforturi umane și financiare. Muncitorii erau scoși din uzine, li se puneau pancarte în brațe și "băteau cadența" pe străzile marilor orașe, pentru a-l slăvi pe "conducătorul iubit". Sărbătoarea își pierduse sensul inițial, fiind parte a cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu.
Unde-s muncitorii? Cum era și firesc, 1 Mai se sărbătorește și în prezent. În Occident însă, muncitorii organizează și în zilele noastre ample proteste cu această ocazie, în care cer să le fie sporite salariile și drepturile sindicale. Cele mai violente acțiuni au avut loc zeci de ani la Berlin, coordonate de organizațiile de extremă stânga, însă în ultimii ani situația s-a mai liniștit.
În România a rămas "sărbătoare legală" și după decembrie 1989. Însă românii, deși se declară de toate nemulțumiți, preferă să iasă la iarbă verde, profitând de ziua liberă dată de stat, decât să participe la vreo manifestație.
LA CONCURENȚĂ
După "revoluția din octombrie" 1917 din Rusia, bolșevicii au trecut sărbătoarea de 1 Mai pe "lista" evenimentelor propagandistice de bază ale regimului. Pentru prima dată în istorie, statul organizează oficial manifestațiile de 1 Mai. "Ziua muncii" a devenit însă o sărbătoare la fel de importantă și pentru regimurile de extremă dreapta. Mussolini și Hitler au organizat parade muncitorești cu această ocazie, prilej pentru a mobiliza masele. După acest model, Carol al II-lea a organizat la 1 Mai 1939 o manifestație de amploare a nou-înfințatelor "bresle de profesiuni" (care înlocuiseră sindicatele). Regimul comunist a prezentat ulterior evenimentul ca o acțiune a PCdR, iar Nicolae Ceaușescu a fost "introdus" de istoricii oficiali ai partidului printre organizatorii "protestelor antifasciste".
Sursa: Jurnalul National, 1 mai 2007 | |
|
