Admin Master
Numarul mesajelor : 1461 Localisation : Pe punte Reputatie : 39 Puncte : 7461 Data de inscriere : 22/11/2006
| Subiect: Regiunile de dezvoltare ale Romaniei, cele mai sarace din UE Joi Noi 23, 2006 8:29 pm | |
| Sapte dintre cele opt regiuni de dezvoltare ale Romaniei vor fi printre cele mai sarace regiuni din Uniunea Europeana, iar regiunea nord-est va fi cea mai saraca regiune din UE-27, arata un raport despre competitivitatea regionala, prezentat, joi, de analistul Grupului de Economie Aplicata (GEA), Liviu Voinea.
Voinea a precizat ca doar regiunea Bucuresti are un nivel de dezvoltare apropiat de media europeana, cu mentiunea ca, in anul 2013, capitala Romaniei ar putea deveni non-eligibila pentru fondurile structurale, deoarece se va apropia de media UE.
"Media tarilor din Uniunea Europeana va scadea dupa integrarea Romaniei si Bulgariei, iar aceste doua tari vor cunoaste o crestere economica mai accentuata", a spus Voinea.
Acesta a precizat ca Bucurestiul a plecat, in ultimii ani, de la un raport de putin peste 30% din media UE, iar capitala va atrage in urmatorii ani cele mai multe fonduri structurale, deoarece are cea mai ridicata capacitate de cofinantare.
Potrivit statisticii prezentate de analistul GEA, Bucurestiul este in prezent la 55% din media UE, in ceea ce priveste produsul intern brut pe cap de locuitor, in timp ce regiunea de nord est are 21,7% din media UE. Dupa Bucuresti, regiunea de Vest are 34% din media UE, in ceea ce priveste PIB-ul pe cap de locuitor.
Regiunile Romaniei, din nou cu exceptia Bucurestiului, au cel mai mic venit disponibil din tarile Uniunii Europene, ceea ce explica, in opinia lui Voinea, expansiunea creditelor imobiliare. "Cresterea venitului disponibil cunoaste o rata de crestere de 5%, in Bucuresti, Muntenia de Sud, Centru, Vest si Nord Vest", a spus Voinea.
sursa: BaniiNostri.ro | |
|