VIŞINI ÎN FLOARE

Vişinii albiţi de floare
şi o-nmiresmată boare
ce uşor şi lin adie,
să ies din casă mă-mbie.

Plec îndată la plimbare,
alegând mica cărare
ce mă duce jos, în vale,
cât mai este un pic răcoare.

Iarba fină, verde crud -
un covor fin de mătase,
are ajurate-n ea: părăluţe,
albăstrele, năsturaşi sidefii,
mici pâlcuri de păpădii.

Susur de izvor s-aude,
de sub pietre clipocind,
apa sprinten şerpuieşte,
având sclipiri de argint.

Căţăraţi pe un stei din sare,
speriaţi, doi iezişori
behăie timid spre capră,
implorând-o: „ajutor!”

Cu ochi blânzi, spre mine,
capra priveşte implorator,
să-i dau jos neastâmpăraţii,
să se joace pe covor.

Ţinând iezii strâns în braţe
cobor steiul dăltuit,
câinele în juru-mi sare,
pune botul jos pe labe,
dă din coadă mulţumit.

Revin, spre prânz acasă,
mulţumită şi voioasă.

Între timp, vişinii-n floare,
polenizaţi de albine,
au cernut albe petale,
pe iarba strălucitoare.

Vişinele de smarald
sub a soarelui văpaie
deveni-vor rubinii,
cu arome minunate,
să mâncaţi pe săturate!