De vorbă cu dr. Corina Ungureanu-Kiss pianistă, teoreticiană, compozitoare, muzicolog şi manager artistic

Corina Ungureanu-Kiss este braşoveancă formată la Bucureşti, stabilită în Germania unde este profesoară de pian şi teorie la Facultatea din Düsseldorf, iar ca pianistă a concertat atât în Europa (Austria, Germania, Luxemburg, Italia, Spania) cât şi în America (Chicago, Saint Louis, Virginia). Este deţinătoare a mai multor premii dintre care amintesc: Premiul 1 şi 2 la faza naţională a Concursului „Cântarea României (1986-1988), Premiul 2 la Concursul de pian „Hariclea Darclée“ Piteşti (1989), Premiul 2 la Concursul muzicologic în cadul Universităţii “Transivania” Braşov (1991), Premiul 2 la Concursul Internaţional de Compoziţie Siegburg-Germania (2008) şi Diplome de onoare ca profesor de pian la Concursul Internaţional de Studii St. Georgen-Germania (2009 şi 2010).

Loredana Baltazar: Cum se face şi ce te-a determinat să fi atât de multilaterală în domeniul muzicii?
Corina Ungureanu-Kiss: În anii ‘ 80 ca elevă la Liceul de Muzică “George Enescu” din Bucureşti am avut şansa de a colabora permanent cu Orchestra de Cameră a Televiziunii Române (pe atunci singura din ţară) şi să fiu în renumitul cor “Preludiu” condus de Voicu Enăchescu. Pe lângă aceste activităţi am fost atrasă de pedagogia pianistică încă de la 14 ani, începând deja de la 15 ani să predau ore particulare; dorinţa mea permanentă a fost de a descoperi labirintul stilurilor pianistice dar şi multitudinea de personalităţi, extrem de variate, ale copiilor. Apoi, am cochetat cu moda vestimentară la Casa de Mode din Bucureşti şi cu actoria jucând în filmul “A doua variantă” care s-a dat şi pe postul Televiziuni Române, dar a fost prezentat şi la Concursul de film din Ungaria (1984). Deci, cum vezi, sunt “antrenată” de la 17 ani să rezist într-un astfel de ritm. Toate aceste activităţi, să le spunem colaterale şcolii, studiul meu de zi cu zi la pian şi recitalurile mele din Bucureşti (Casa Armatei, Sala Polivalentă, Casa Schiller, Sala Dalles, Ateneul Român, etc.), m-au ajutat şi au contribuit major la dezvoltarea mea ca ARTISTĂ-MUZICIANĂ.

Loredana Baltazar: Sunt într-adevăr multe preocupări pentru o adolescentă de liceu. Cum s-a dezvoltat mai apoi dorinţa ta, ca după absolvirea facultăţii unde pianul era instrumentul coordonator al vieţii tale, să recurgi la un doctorat în muzicologie?
Corina Ungureanu-Kiss: Tot ceea ce am făcut are legătură cu cariera mea de muzician. Pentru mine un artist, fie el cântăreţ, instrumentist, dirijor sau balerin nu este acela care stă 8-9 ore în sala de studiu să tocească un anumit pasaj dificil, deoarece niciodată nu o să-l cânte cu uşurinţă şi lejeritate. Nu îi rămâne în “instinct” sau “în sânge” să-i spun aşa, pentru că lipseşte orizontul multilateral şi anume multe alte sfere cu care-l poate asocia. De exemplu ritmul dintr-un pasaj dificil nu o să-l poţi cânta şi transmite niciodată dacă nu-l ai în corp, iar lejeritatea acestor ritmuri le obţii numai dacă le-ai studiat corporal, deci într-o sală de dans! (unde eu am fost timp de 6 ani ca „discipol”, dar şi ca pianistă la Teatrul de balet “Oleg Danovski”). Apoi, melodiile pieselor se învaţă numai după armonii; şi atunci cum sa poţi înţelege şi asculta aceste armonii concomitent dacă nu ai cântat niciodată într-un cor? Asociiind toate acestea am fost atrasă la început de teoria muzicii, mai apoi de istoria muzicii şi estetica muzicală.

Loredana Baltazar: Să înţeleg din asta că la tine toţi studenţii sau elevii trebuie să făcă şi dans sau balet?
Corina Ungureanu-Kiss: DA! La mine toţi ştiu să danseze, dar nu asta e important ci toţi au fost într-o sala de dans cursanţi cel puţin la trei cursuri, adica un an şi jumătate, putând să vorbim despre ritmuri cu cea mai mare uşurinţă, şi nu li se pare niciodată deplasat dacă îi pun să schiţeze şi să-l repede de 50 de ori cu picioarele în sala de pian sau teorie.

Loredana Baltazar: Crezi că un muzician are nevoie chiar de atâtea ramuri: dans, balet, pictură, cor, instrument, istoria muzicii?
Corina Ungureanu-Kiss: Există câteva meserii care sunt cele mai grele din lume, una dintre acestea este muzica. O să-mi pui întrebarea: de ce? Pentru că meseria aceasta nu cere numai 4-5 ani de studiu ca să ştii exact despre ce e vorba, ci cere zeci de ani. Se învaţă, se studiază şi se aprofundează toată viaţa (50-60-70 de ani) cu aceiaşi rigurozitate, seriozitate, perseverenţă, dorinţă. Acestea toate nu sfârşesc odată cu absolvirea facultăţii sau a unui doctorat. Este exact ca zborul cu avionul, dacă s-a oprit motorul cazi şi mori. De aceea foarte puţini tineri se decid astăzi pentru o astfel de meserie şi foarte puţini sunt foarte buni pentru că au nevoie nu numai de o rezistenţă pe o durată lungă, ci şi de un bagaj extrem de mare de cunoştinţe.

Loredana Baltazar: Concurenţa în ţările vestice este mare?
Corina Ungureanu-Kiss: Universul nostru, al muzicienilor, este practic nelimitat, extinzându-se pe toate continentele. Vezi, dar, la ce nivel se află concurenţa? De aceea, fără o pregătire asiduă şi un antrenament profund de mic copil, nu poţi rămâne în această sferă, în acest ethos al muzicii.

Loredana Baltazar: Deci să înţeleg că atât pregătirea ta sistematică, cât şi dezvoltarea muzicală în şase-şapte ramuri te-a ajutat mult?
Corina Ungureanu-Kiss: Pentru mine, faptul că sunt angrenată activ în mai multe ramuri este normal, este firesc şi de fapt este un “muss” (cum spune neamţul) adică un “trebuie”. Cum să ştii să-l interpretezi pe Beethoven dacă nu şti nimic despre el? Dacă nu ştii ce paletă ritmică a folosit în toată creaţia lui? Dacă nu ştii care a fost piesa cea mai simplă cu ritmul cel mai simplu, sau dacă nu ştii că în Simfonia a IX-a a folosit într-un scurt pasaj o inflexiune jazzistică, sau că a fost primul compozitor clasic care a utilizat corul în vestita “Odă a bucuriei”? Cum să ştii să-l cânţi pe Hans-Werner Henze sau pe Benjamin Britten dacă nu le-ai ascutat toate lucrările, sau nu ai citit nimic despre viziunea lor asupra vieţii?

Loredana Baltazar: Înţeleg din spusele tale că muzica însemană o traducere emotivă foarte minuţioasă?
Corina Ungureanu-Kiss: Exact! Muzica trebuie transmisă cu emoţie publicului. De aceea ca să poţi transmite minuţios fiecare “cuvânt” tradus în sunete trebuie să exersezi, să exersezi, să citeşti, să citeşti, să-ţi dezvolţi mereu şi mereu orizontul multilateral şi asta o viaţă întreagă. Muzica trebuie să o simţi undeva în tine pe parcursul întregii existenţe.

Loredana Baltazar: Ce înseamnă pianul pentru tine?
Corina Ungureanu-Kiss: Pianul e parte din mine. E ca şi cum sunt gravidă de mult timp şi simt cum creşte copilul, iar eu trebuie să-i ofer totul şi să am grijă să nu stric cu gesturile mele, cu tehnica mea, cu mentalitatea mea, momentul naşterii.

Loredana Baltazar: Eşti deja de peste 15 ani stabilită în Germania, a fost o alegere bună?
Corina Ungureanu-Kiss: Nu mereu le sta oamenilor în putere să decidă unde să trăiască. Însă păstrează mereu vie în inima lor amintirea ţării, a locului în care au văzut lumina zilei. Iar acolo unde viaţa îi duce să trăiască, ei caută să fie din ce în ce mai buni, mai perfecţionişti, mai omenoşi şi, de ce nu, mai fericiţi!

Loredana Baltazar: Îţi mulţumim pentru acest interviu cu happy end, Corina, îţi dorim un an plin de realizări din toate punctele de vedere şi te mai aşteptăm să ne povesteşti despre activitatea ta recentă din toate domeniile, cu aceeaşi deschidere şi pasiune ca şi acum!
Corina Ungureanu-Kiss: Desigur că o voi face. Mulţumesc şi eu, la rândul meu!




Loredana Baltazar,
Bucureşti
28.01.2013