ÎMI SPUI...

„Dac-aş fi fost un beduin
pe cămilă te-aş fi luat,
în deşert ne-am fi pierdut
şi nimeni, nimic n-ar fi ştiut.

Din zarea cu nisipuri mişcătoare
nu-ţi pot trimite nici o floare,
de aceea, pe cămila mea străbat
deşertu-n lung şi-n lat,
în vis, îţi construiesc palat...
cu aşternut din roşu mac,
şi braţul meu pernă ţi-l fac,
te ospătez cu trei smochine
şi lapte proaspăt de cămile;
te-ascunde umbra mea de Soare,
tu-mi dai în schimb o sărutare...”

Şi mie-mi place să visez,
cu versurile cochetez...
dar n-am palat şi nici cămile,
doar dragostea ce-ţi aparţine!