IUBIRE

Am plecat să colind lumea cea mare,
scăldată de ape, iubită de Soare,
şi chiar mi-a plăcut ce-am văzut,
dar m-am întors deoarece-mi place mai mult,
ceea ce văzusem înainte de a pleca:
ţara, oraşul, casa, grădina, tihna căminului
şi dragostea din inima ta.

Din sălcii, ramuri albite de promoroacă
se-pleacă spre lacul de cleştar.
Luna argintie, cu mantia-i brodată-n stele,
vegheată de Luceafăr, Pământu-l luminează.
Mulate-n rochii negre din catifea,
ciori zgribulite poposesc croncănind
pe Altarul de gheaţă al Iernii.
Pretutindeni, zăpada viscolită-n troiene
acoperă discret păcatele omenirii.

Aduceri aminte mă copleşesc…
inima-mi bate năvalnic, freamătând de iubire.
Ferestrele-s pictate-n dalbe flori de gheaţă,
focul încălzeşte căminul şi lumina difuză
creează magie…
Împodobit cu globuleţe şi ghirlande din beteală
bradul cu cetină de jad străluceşte-n întuneric.
Asemeni unui covor mătăsos, întinsă pe podele,
blana ursului polar mângâie trupurile fremătânde,
cuplate-n dansul frenetic al dragostei…

Privirea ta mă ţintuieşte licărind în noapte,
gura-ţi însetată-mi soarbe roua vieţii,
atingerea buzelor fierbinţi mă înfioară…
Braţele avide mă caută, mă cuprind,
şoaptele dragostei îmi încântă auzul,
mâinile-ţi alunecă pe sâni, mă dezmiardă,
şi-n clipa următoare, lava vulcanului erupe
revărsându-se fierbinte în câmpia fertilă,
la poalele Muntelui Venus, într-un extaz profund.

Cutremurul propagă iubirea-mpărtăşită
şi-n valuri legănaţi, trăim a vieţii clipă.
Este iubirea simplă, în marea ei splendoare,
ce-n clipa procreerii-i forţa creatoare.
În liniştea deplină ce-nvăluie chiar zorii
visăm la nemurire, visăm moştenitorii.
Şi iată-n plină toamnă, de dimineaţă-n zori,
s-a născut o fetiţă, o floare între flori…