ARIPI ÎN CEAŢĂ

Ceaţa mantia-şi întinde,
a mea inimă cuprinde,
şi trec stoluri de cocori
pe sub cenuşiii nori.

Aripi negre fluturânde,
inimi triste, inimi blânde,
suferind în astă viaţă
pier stingându-se în ceaţă.

Doar pe vârfuri, sus în plopi,
frunze mai tresar uşor
şi-amaru înecat în dor,
se-ngână-n freamătul lor.

Negru sumbru e pământul,
şi puternic suflă vântul,
ceaţa este fumurie
şi mă chemă, mă îmbie...

Liniştea mă copleşeşte,
şi-n noapte mă urmăreşte,
dar acolo, al meu drag,
mă întâmpină în prag.

Braţe strâns înlănţuite,
inimi de amor zdrbite,
încleştarea e firească
ceaţa vrea să ne unească.

Mă doreşti, şi vreau, ştii bine,
sa fiu mereu doar cu tine.
Peste trunchii de copac
trec aripi de liliac.

Şi tu eşti acela care
îmi fură o sărutare...