ŞAH-MAT!

Când te-am văzut, erai kaki din cap până-n picioare,
păr castaniu, irişi căprui, plăcută asortare...

La prima noastră întâlnire erai nespus de fericit,
un piersic roz păreai în zare, de floare troienit.

Şi îţi venea nespus de bine în rozul de amant nebun,
aveai un zâmbet în privire, parcă îl văd şi acum.

Într-o rece zi de iarnă, chiar în ziua de Crăciun,
mi-ai cerut să-ţi fiu soţie şi te-am acceptat stăpan.

Stăpan al visurilor mele, sub bradul verde-împodobit,
mi-ai oferit a ta iubire şi dragostea ce ne-a unit.

Dar, într-o bună zi de vară, în lanul galben - ce splendoare,
gelos fiind pe-a mea privire m-ai zis că sunt „floare de soare”.

Eu ţi-am răspus: „dacă sunt floare ar trebui să fii tu soare”...
şi-atunci n-aş fi a orişicui ci aş fi „floarea-soarelui”.

Viaţa noastră - o vâltoare, şi-a urmat cursul spre zenit
şi mi-a rămas frumoasa floare, ce tu mi-ai dăruit.

Mai cred şi azi că-i o minune, în ea pe tine te revăd
şi regretăm că ai plecat din lumea asta trecătoare - Şah-mat!