Nostalgie de toamnă, versuri Constantin Gavrilescu

Frunza galbenă-arămie
supărată e pe vânt,
deşi vântul o mângâie,
o scutură la pământ.

N-ar fi vrut săraca frunză...
ramul va rămâne gol,
dară bruma o botează
până va pica la sol.

Dacă vântu-i adiere
va plana încet, uşor,
până la aterizare
frunzei îi va fi iar dor,

Şi de soarele din vară,
şi de păsări de pe ramuri,
şi de Luna dinspre seară,
şi de copii pe coclauri.

Dacă vântul e furtună...
şi va fi amar pleznită
cum adesea e în toamnă,
ea va fi chiar urgisită.

Va cădea pe sol oriunde,
o va duce toana toamnei,
sau oriunde va decide
nonşalant bătrâna doamnă.

Frunza galbenă-armămie
supărată e pe vânt,
că n-a vrut să întârzie
să nu cadă pe pământ.

Constantin Gavrilescu - 15.10.2012

În drumul ei către pământ,
o frunză poate scrie un poem,
în rime, versuri sau în cânt
pentr-un sărman pribeag boem.
Ea-şi ştie clar destinul sorţii
când ciclul vieţi-i terminat,
nimic nu-ntoarce sensul vieţii
când totu-i gata, a plecat.
Frumoasă realizare Jenifer, felicitări!

Gavi... a scris:

În drumul ei către pământ,
o frunză poate scrie un poem,
în rime, versuri sau în cânt
pentr-un sărman pribeag boem.
Ea-şi ştie clar destinul sorţii
când ciclul vieţi-i terminat,
nimic nu-ntoarce sensul vieţii
când totu-i gata, a plecat.
Frumoasă realizare Jenifer, felicitări!

Şi-alene ea planând către pământ
aduce-n suflet iarăşi nostalgie,
pribeagului boem ce-n gând
revede viaţa-i, retrăită-n bucurie.
Mulţumesc.