PĂMÂNTUL

Planeta albastră-i Pământul
înconjurat de ape
şi chiar scăldat de ele,
este al vieţii leagăn
sub cerul plin de stele,
în zori e plin de rouă,
ziua surâde-n Soare,
apusu-l răcoreşte
cu-nmiresmata-i boare.

Pământu-n anotimpuri
îşi schimb-a lui culoare,
verde-i primăvara
când glia prinde viaţă,
şi este galben vara
când Soarele-l răsfaţă.
Toamna, arama frunzei
îi dă a ei culoare…
Secătuit de vlagă
îl află mândra iarnă
şi-i înveleşte trupul
în stratul de zăpadă.

Pământul hibernează,
profund se odihneşte,
în trup îi fierbe lava
şi inima-i zvâcneşte.
Perpetua-i existenţă
protejată e de Soare,
de Lună, în timp de noapte,
şi stele strălucitoare.
Luceafărul dimineţii
îi trimite a lui rază
să-i trezească muritorii
ce încă profund visează.

Deşteptat din nou la viaţă
Pământul ne ocroteşte,
ne hrăneşte cu-a lui roade,
cu apă ne răcoreşte,

Îi înălţăm în slavă
imn de mulţumire,
din răsărit de soare
şi până la apus.
El ne susţine viaţa
prin roada lui bogată,
ne odihneşte noaptea
când Luna este sus.

Pământu-i nemurirea,
suflarea-i trecătoare,
contactul cu pământul
e-a vieţii desfătare.
Ne naştem din ţărână
fiinţe muritoare
şi-ntreaga noastră viaţă
trăim o transformare.
Pământul ne primeşte,
pe noi, pe fiecare,
când dăm tribut viaţa
din Lumea trecătoare.