VRĂJMĂŞIE

Cic-a fost odat-un moş,
ce-avusese un cocoş -
El i-a dat averea toată
şi-o viaţă minunată.

Avea moşul trei copii:
un câine - paznic în vii,
o pisică jucăuşă,
un şoarece, după uşă…

Ea, felină, delicată,
se alintă-n graţii scăldată,
miorlăie şi se răsfaţă
n-are nicio grijă-n viaţă.

El - o latră hămăind-
oare ce-o mai fi dorind?
şi închis în curtea mică,
mârâie către pisică.

Ea pe garduri se cocoaţă
chiar pe poartă, vizavi,
parc-ar vrea să îl provoace,
oare cine poate şti?

El se dă dulău de curte,
casa zice c-o păzeşte,
asta, patru anotimpuri,
chiar de iarna-l troieneşte.

Pisica-i stăpână-n casă,
pe fotolii şi pe masă,
pe şoareci i-a izgonit
şi-şi caută un iubit.

Chiar în zori, dis-dimineaţă,
se spală pe cap, pe faţă,
blana-ntreagă-şi netezeşte
şi în stradă o zbugheşte.

Mai demult, cică, bătrânul
a făcut un mic zapis,
şi-a lăsat averea toată
celor trei, cum le-a promis…

Pisica a pus înscrisul
dup-o grindă, dragii mei,
să ne fie clar “permisul
că pot sta-n casă şi ei”.

Şoricelu-a ros zapisul
şi pisica-l tot aleargă,
câinele o duşmăneşte
fiindcă l-a lăsat în stradă.

Uneori urlă în noapte
şi spune că nu mai poate,
nu mai vrea s-o duc-aşa,
Doamne, ce viaţă grea!

Stăpânii s-au tot schimbat,
azi, câinele doarme-n pat,
zilnic iese la plimbare,
are haine şi mâncare!

Pisica tot cercetează,
casa-ntreagă controlează,
pe stăpâni îi linguşeşte,
şi le toarce, că-i iubeşte.

Pe şoarece l-au uitat,
şi de-atunci s-a răzbunat
“Când pisica nu-i acasă,
şoarecii joacă pe masă!”