JOHNY

O rusoaică blondă, mică, ţinea-n braţe un căţel
şi plângea că a ei mamă nu îl accepta pe el.
Când l-am adoptat pe Johny era tare drăgălaş
în surtucul lui cel negru şi cu albul guleraş.

Când s-a cunoscut cu Six, au fost foarte fericiţi
ştiau doar ca să se joace şi s-adoarmă-nlănţuiţi.
Alergau prin iarba mare, sub vişinii pârguiţi,
aveau poftă de mâncare, cât să crească liniştiţi.

John era plin de-ncântare, vreme de câteva nopţi
a dormit cu el în braţe, mai desparte-i dacă poţi.
Apoi într-o bună zi, nu mai ştiu ziua în care,
mi l-a dat mie în grijă - mamă are fiecare!

Au crescut ai mei băieţi ( Six şi Johny) împreună
parcă nu-ţi venea să crezi că vor face casă bună.
Au uimit o lume-ntreagă, pe toţi care i-au văzut
neputând să înţeleagă un miracol absolut.

S-au făcut băieţi de treabă, Johny curtea o păzea
alerga apoi în stradă, cunoscuse o căţea…
Six păzea casa de şoareci şi mă alinta pe mine,
luam masa împreună, la toţi să ne fie bine.

Eram bucuroasă tare, când pe Johny-l fluieram,
alerga zglobiu spre mine, ce bine ne-nţelegeam.
Însă într-o bună zi, Johny nu a mai venit...
n-am sa aflu niciodată pentru ce ne-a părăsit.