CLACA

În casa bunicilor va fi clacă mare,
bunica se pregăteşte ca de sărbătoare.
Mă trezeşte si mă smulge din a mele vise
Cu figura-i luminoasă, parcă nu dormise.

Cozile bunicii poartă salbele cu cocoşei
ce scot clinchete discrete sub basmaua ei.
Şi miroase tare bine a izmă si busuioc
sau poate a iasomie că-i poartă noroc.

Eu ma uit în ochii ei cu unde albastre,
şi gândesc că este zâna fericirii noastre.
Fugi nepotă şi-i anunţă pe vecinii mei
că-i aşteaptă Costea iară, la clacă diseară.

Buna coace acum pe vatră plăcintele dobrogene,
scoate vinul şi îl pune în urcioare, la răcoare...
Ea mai scoate din firide nuci, caise şi stafide;
ziua trece-n zbor şi seara s-adună vecinii...

Caiere de lână albă prinse-n furci, parcă îmbie
fusul firul să îl toarcă în spirale de magie.
Bărbatii c**ăţă harnici porumbul de pe ştiuleţi
şi mai trag cate o duşcă devenind mai vorbăreţi.

Costea le cântă din fluier şi unii mai şugubeţi
vor să-i sperie c-o mască jucând umbre pe pereţi.
Multe lămpi şi felinare noaptea luminează
pană târziu - către ziuă - când munca-ncetează.

Bunicii sunt fericiţi fiindcă treabă bună
au făcut ai lor vecini la clacă împreună.
Au muncit şi s-au distrat şi plăcinte au mâncat,
vinul i-a înveselit au cântat şi-au dănţuit...