ÎN CIŞMIGIU

Într-o grădină-n Cişmigiu, pe-o bancă spre estradă,
Stau dragul meu acum şi scriu şi gândurile-mi zboară.
Si micul lac uşor brăzdat de lunecarea bărcii,
E-o mică mare de cleştar, ascunsă între sălcii.

Dar a trecut frumoasa vară, e toamnă iar în Cişmigiu,
Stau şi acum pe-aceiaşi bancă, şi scriu…şi scriu…
Era atâta soare odată, şi atâtea păsări ciripeau,
Gândeam atunci că viaţa întreagă va fi iubire şi speram….

E toamnă iar în Cişmigiu şi frunzele îngălbenesc,
Se aştern pe jos în gros covor, sub paşi ce nu se mai opresc.
Ici colo, vezi câte-o idilă înfiripată trecător
Şi oamenii care se plimbă cu paşi uşori, mânaţi de dor…

Ca o regină în hermină, apare iarna la Şosea,
În Cişmigiu plutesc în aer, frumoşii fulgi de nea.
Eu sunt iubita lui acum şi-n parc ne sărutăm
Sub crengi albite de zăpadă de toate noi uităm.

E primăvară şi firavi au apărut şi ghiocei,
Copacii se îmbracă-n floare şi zumzăie albine-n ei.
Pe un covor multicolor de flori înmiresmate
Se joacă raze aurii din Soare scăpărate.

Un fluturaş cu aripi blânde, anunţă împlinirea,
Fetiţa mea-i aceea care, certifică iubirea.
Si ca Balanţă a dreptăţii, sfârşit de septembrie,
Se naşte Florence-Susanne, să-mi împlinească visele.