Intr-o frumoasa seara de vara eram cu un prieten in parc. Ne odihneam pe o banca discutind, pe diverse teme dupa care el mi-a istorisit viata unui om. Am ramas impresionat de tot ce am auzit, si m-am hotarit sa astern in scris aceasta istorisire mai ales pentru zguduitoarea imagine a vietii unui om, dar sa nu ma grabesc eu sa trag concluziile ci sa-i ofer aceasta posibilitate cititorului. (as dorii sa scriu aceasta povestire exact in felul cum mi-a fost istorisita)
Imi aduc aminte de un om ce se numea Costica. Era un fel de cumatru de-al mamei mele, o parte din adolescenta mi-a fost marcata de personalitatea si viata lui. Era un om istet avea ceea ce se numeste scoala vietii. L-am cunoscut cind aveam intre 12 si 13 ani si pina la 24 de ani cind l-am vazut ultima data m-a marcat destul de profund. Era divortat de sotia lui cu care avea doi copii. Uneori ii mai visita si le aducea alimente si bani. In adolescenta mea am petrecut lungi perioade cu el. Mergind la lucru cu el, luind parte incetul cu incetul intr-un fel de initiere la un mod de viata de aventura. Avea atitea istorisiri ce mi le istorisea, unele vazute de mine; cum intra la cineva in casa, ajutindu-l pe om jucind rolul de un perfect altruism si companierism, ca in final sa-l fure pe om sau sa aiba o aventura cu sotia bietului om. Avea un farmec irezistibil nu numai pentru mine ca adolescent ci si pentru unele femei. L-am cunoscut in perioada cind avea 44 de ani si ultima oara cind l-am vazut am inteles ca trecuse ceva peste 50 de ani.
Corpolent cu prezenta barbateasca parul negru, putina chelie, o mustata neagra, fata rotunda plina de viata, expresia fetei lui parea un amestec a celor doua filozofii de viata pe care le avea. Una sa faca din viata un fel de carnaval, adica fac tot ceea ce imi place. Iar a doua calc in picioare toate legile divine si umane, toate normele sociale si civile. Dar in asa fel incit sa nu fiu prins. Ma fascina acest om, ca adolescent incepusem constient sau inconstient sa-l imit. Eram captivat de optimismul lui, setea lui de viata.
A fost o perioada cind mama lucra la un gratar in piata noua din orasul Tulcea. Acolo se vindeau mici si suc, insa cei din anturajul lui Costica puneau bauturi alcoolice in sticlele de suc, se ajezau in jurul meselor, si beau, vorbeau, glumeau. Costica era ca pestele in apa in acele locuri. Pe atunci nu bea peste masura, regulat de fapt se imbata foarte rar, avea o rezistenta fenomenala la bautura, numai cel auzeai:
- Gica da ranita jos din spate, ha, ha, ha, (se referea la un biet om cocosat) de ce porti sacul ala in spate. Si incepea sa rida cu voce tare iar cei de la masa il acompaniau. Apoi deodata zgomotos saluta pe cineva de la distanta:
-Cumetre, cumetre sa traiesti, ce faci vino aici cu noi.
Impresiona sociabilitatea lui, optimismul lui, bucuria cu care uneori isi traia viata. Avea o adevarata pasiune pentru alcool si femei. Imi tinea uneori lungi cuvintari despre aventurile lui amoroase, despre sexualitatea umana, sau cel putin vorbea despre felul cum el o intelegea si traia. Cind imi aduc aminte de discutiile noastre, de influenta pe care o avea asupra mea, era numai spre rau, parca ma impingea spre o prapastie in care el cazuse de mult si se simtea atit de bine acolo, insa uneori era trist ceva in interiorul sau il durea.
Era interesanta acea piata numita piata noua unde lucra mama. Orasul Tulcea ca poarta de intrare in delta Dunarii arata destul de bine pe atunci, (si la ora actuala cred ca este un orasel destul de frumos) iar piata noua era o oglinda a ceia ce erau oamenii si orasul in acei ani. Hala principala a pietii unde erau o sumedenie de magazine in interior era inalta, mare, incapatoare, cu vitrine curate aveai de toate in acea piata: carne, fructe si legume, dulciuri, peste. Pe atunci Tulcea era un oras industrial. Avea doua combínate, santierul naval, citeva fabrici, era de lucru si oamenii se bucurau de o viata decenta. Desii sub regulile comunismului care nu conveneau, dar se invatasera sa-l elogieze pe Ceausescu pe fata, iar pe la spate sa-l injure. Era interesant de urmarit cum in acest context al dictaturii comuniste oamenii stiau sa fie totusi fericiti. Acel orasel impresiona pe atunci cu acele blocuri cladite cu gust, hotele care pe atunci aratau destul de bine iar ca arhitectura la nivelul vremii, apoi faleza pe unde trecea Dunarea. Era un adevarat loc de refugiu pentru copii, adolescenti, tineri si adulti. Parca era ceva fascinant in a privi cum curge Dunarea, atragea ca un magnet. Mai ales duminica era un adevarat spectacol sa vezi acea masa umana, imbracata in haine de sarbatoare, plimbandu-se si discutind pe faleza. Daca mergeai luni era aproape pustie faleza insa duminica era arhiplina. Totul parea mai plin de viata cind oamenii erau prezenti.
Treceau pe Dunare vaporase mici, apoi veneau vapoarele mari, pescadoarele. De pe faleza puteai sa privesti celalalt mal al Dunarii numit Tudor Vladimirescu, un sat de pescari era un adevarat contrast intre cele doua maluri, aici in oras civilizatia, hotelele turistice, blocuri inalte, faleza ornamentata cu gust. Se simtea pulsul vietii de la oras, zgomotoasa o viata plina de viteza. Iar dincolo, barci de lemn la tarm, case simple de pescari, ulite de tara, viata la tara cu oamenii ei cu ritmul vietii de atunci.
In acel orasel Costica se simtea atit de liber si fericit. Daca nu fura lucra putin ca hamal in port sau la zidarie, pe la oameni . Era un adevarat meserias in a lucra ca zidar. Insa curios de cite ori ma lua cu el ca sa lucrez intotdeauna ma punea sa fac munca cea mai necalificata, mai grea. Nu ma lasa sa invat o meserie in timp ce lucram cu el. In schimb nu inceta ca cunostinta si experienta lui despre viata sa mi le impartaseasca continu. Ajunsesem intr-un timp sa am multe lucruri de ale lui in gindirea si comportamentul meu, si cred ca as fi ajuns mult mai periculos ca el. De fapt exista o prestiinta divina la cirma tuturor lucrurilor ce m-a salvat de la dezastru. Providenta divina a asezat evenimentele vietii mele, sau mai bine zis cursul vietii mele in asa fel incit la 20 de ani m-am intilnit cu Evanghelia si totul s-a schimbat. Iar Costica dintr-o data si-a pierdut farmecul pentru mine. L-am privit si nu l-am mai vazut decit ca un biet pacatos pierdut in noaptea vietii.
Ultima data cind ne-am mai intilnit, aveam pe atunci 23 de ani eram liberat de armata, lucram la drumuri sau mai bine zis la asfaltat sosele. Intr-o dimineata de simbata eram in curtea bisericii, ma pregateam sa intru la serviciul divin de inchinare si aud o voce puternica barbateasca:
-Andrei tu esti?
Nu ne mai vazusem de citiva ani. Era Costica ochii nostrii sau intilnit inca odata, arata inca bine, imbracat intr-o haina de piele scumpa, berberit proaspat, aranjat, ma privii cu ochii sai negrii cercetatori analizind mereu oamenii si cadrul. A privit biserica, pe mine in curtea bisericii, si a inteles totul intr-o clipa. Deasemenea nu ma intrebat: cum de nu mai esti acelasi de altadata, sau poate ca anumite cunostinte comune i-au spus ca eu mi-am scimbat directia in viata. Parca eu eram intr-o barca a salvarii iar Costica ar fi vrut sa fie acolo dar nu putea era prins in niste curenti puternici ai vietii ce il impingeau doar intr-o directie, doar intr-un sens. Sint atitia ani de atunci cred ca i-am spus:
-M-am intors de la felul de viata de altadata, acum traiesc altfel… n-am apucat sa termin pentruca el m-a intrerupt:
-Stiu ce inseamna sa fii aici, pentruca multi ani in urma si eu am fost in aceasta biserica ca vizitator, sint oameni de treaba te primesc bine, insa sa stii ca daca am facut rau altora si altii mi-au facut mie le-am raspuns inapoi cu aceeasi moneda.
Am mai schimbat doar citeva cuvinte apoi ne-am despartit. L-am privit cum pleca parca ginditor, impresionat acea intilnire ceva atinsese in fiinta sa interioara. Nu am stiut ca elemental sacru ii producea o asa teama sfinta. De fapt imi aduc aminte ca nu l-am auzit niciodata injurind la adresa lui Dumnezeu.
Oare de ce nu am stat mai mult atunci de vorba cu el. Nu am fixat o intilnire, nu imi explic nici acum totul a decurs repede pe neasteptate intilnirea noastra a fost marcata de elementul surpriza. Nu l-am mai vazut niciodata doar un var deal meu dupa mai multi ani mi-a povestit finalul vietii lui Costica. In ultimii ani ai vietii sale a trait in satul Mineri in concubinaj cu o femeie dupa un timp s-a imbolnavit de cancer, medicii iau spus sa inceteze cu stilul sau de viata dar nu a dorit sa asculte. A murit suferind de cancer ce l-a distrus incetul cu incetul.
De citeva ori pe strazile vietii i s-a conturat in fata prin prisma Evangheliei, un orizont maret luminos demn de urmat. Dar el la contemplat doar ca apoi sa se intoarca spre acele orizonturi ale vietii sale pline de intuneric moral si in final s-a prabusit. Insa si astazi pe strazile vietii, Evanghelia deschide acel orizont luminos in fata oamenilor, si ceea ce este atit de minunat este faptul ca unii oameni se decid sa raspunda la chemarea iubirii divine, si astfel incep o calatorie spirituala inca de pe acest pamint ce are ca destinatie cetatea lui Dumnezeu…
Mier Iun 13, 2012 7:27 pm
