Las timpul să-mi joace prin plete
în vreme ce Socrate, otrava și-o bea,
n-ai timp astă seară băiete
să-mi cânți serenade de-ai vrea!
Te duce cu gândul departe
tot răul planetei l-adună-ntr-un loc
când noapte-și revarsă păcate
mi-așterne, să dorm lângă foc!
Las timpul să-și spună durerea
amarul să-și legene-n vis,
n-ai timp să cerșești mângâierea
tu ești hoinarul, pe veci un proscris!
Îți bate-n timpane-acum clipa
flămândă-i de tine, de nopțile reci,
condoru-și întinde spre zare aripa
și zboară spre nalt, croindu-și poteci.
Las timpul s-adune-n silabe omătul,
pe pagina albă nimic nu văd scris,
cuvintele-n van și le cată poetul
totul e haos, nimic nu-i decis!
M-ascund de ochii, ce nu vor să vadă
când însetată le sorb azurul senin,
abandonată-s pe altar, sub tăișul de spadă
și încerc să beau, din paharul meu plin.
Las astă seară vioara să-mi cânte,
sunt trubadurul mereu peregrin
și luna e vie și vrea să te-ncânte,
doar, doar, ți-o scoate-un suspin!
Dar inima ta este goală și rece,
n-ai vise, nici doruri, nici chin,
viața ta-i simplă și goală și trece,
cum trece umbra, când ceru-i senin.
Lasă dar timpul să-ți vindece vise,
lasă-ți speranța, să zburde puțin,
aprinde jarul, de sub focuri nestinse
viața-i frumoasa, trăiește-o din plin.
Strivește sub talpă frunze și ruguri,
plâng de amar, aduceri aminte,
ară pământul cu sute de pluguri
și înflorește, pustiu-n cuvinte.
Las-acum timpul să-și spună părerea
când coarda e ruptă, arcușul strivit,
balada e tristă în ea vezi durerea
celui ce Styxul, îl trece grăbit!
Unde-i apusul cu lumina lui sacră,
unde-i iubirea ce învinge stihii,
unde sunt codrii din lumea mea largă,
unde sunt Doamne, nici tu nu mai știi!
Las-acum timpul, să-mi cânte-o baladă
dor, jale, în jurul meu toate se strâng
aud cum tăcerea vuiește-n cascadă,
și toate, speranțele mele, le văd cum se frâng!
Rodica Cernea
Mar Dec 13, 2011 8:51 pm