Iubitorul de oameni și Milostivul Dumnezeu, Care pururea poartă de grijă neamului omenesc, întocmai ca un Părinte plin de dragoste, văzând făptura mâinilor Lui înrobită și chinuită de diavol și împinsă către patimile cele pline de ocară și supusă închinării la idoli, a găsit cu cale să trimită pe Fiul Său cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască neamul omenesc din mâinile diavolului. Și, pentru că a voit ca acest lucru să rămână ascuns nu numai de diavol, ci chiar și de puterile cele cerești, a încredințat taina aceasta unuia singur dintre arhangheli, preamăritului Gavriil. Deci arhanghelul venind în cetatea Nazaret, i-a grăit ei: Bucură-te, ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine! Iar aceea a răspuns: Cum va fi mie aceasta? Și el a zis: Duhul Sfânt va veni asupra ta și puterea Celui preaînalt te va umbri. Iar Fecioara a grăit: Iată, roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău. Și îndată cu cuvântul arhanghelului și al ei, a zămislit în preacuratul său pântece pe Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, mai presus de fire, Care este Înțelepciunea și Puterea cea ipostatică a Lui, cu umbrirea și cu venirea asupra ei a Duhului Sfânt. De atunci s-au săvârșit, prin rânduiala lui Dumnezeu, tainele Cuvântului lui Dumnezeu, pentru mântuirea și izbăvirea noastră. Căruia se cuvine slava și stăpânirea în veci. Amin.
În această zi, 25 martie, dezlegare la pește (Cei care postesc pot mânca pește).
Stiuca umpluta Ingrediente reteta
Ceapa verde, ceapa veche, usturoi, sare, piper, oua, cartofi fierti, patrunjel verde
Mod de preparare (timp estimat: 1 h, 20 min, complexitate: redusa)
1. Stiuca...se jupuieste de piele...se curata pe dinaunru cu dosul cutitului...se aduna toata carnea de pe sira spinarii si se indeparteaza oasele mari
2. Se toaca carnea, ceapa, usturoiul, cartofii, patrunjelul (prin masina de tocat) se pune oul, sare si piper dupa gust.
3. Se amesteca bine (cu mana)
4. Se umple stiuca...si capetele...dupa ce le-ati scos urechile
5. Va trebuie si un ac...mai marisor...si ata mai grosuta, se coase stiuca si totodata se gaureste cu acul din loc in loc...sa nu "explodeze" in cuptor
6. Se coace in cuptor la foc domol...dupa ce ati pus-o in tava si ati uns tava cu ulei...NU la foc rapid ca e posibil sa crape...Este gata cand prinde o culoare aurie
Cartofi cu soia Ingrediente reteta
Morcov, telina,ceapa, pasta de rosii, cartofi, usturoi, marar, soia
Mod de preparare (timp estimat: 45 min, complexitate: redusa)
1. Începeți cu fiertul legumelor: morcovi și țelina. După ce s-au fiert băgați-le în blender si transformați-le în pure.
2. Apoi puneți o ceapa la călit la foc mic, cca 30 min, împreună cu boia de ardei, sare și soia fiartă. Din când în când mai adăugam un pic din zeama în care au fiert legumele. Apoi adăugăm o lingura de pastă de roșii și mai lăsați 10 min (se adaugă apa dacă amestecul devine prea uscat).
3. După aceea se adaugă cartofii tăiați și se completează cu apă pănă sunt aproape acoperiți.
4. Se fierbe totul la foc mic până când cartofii sunt fierți și apoi se adaugă pureul de legume și usturoi tocat.
5. Se mai lasă 5 min. pe foc și la sfârșit se adauga mult mărar.
Clatite de post Ingrediente
4 linguri zahar un plic zahar vanilat 1/2 fiola de rom un praf de sare 3 cani apa minerala 400 - 450 g faina
Mod de preparare (timp estimat: 30 min, complexitate: redusa)
Se pregatește aluatul care trebuie să fie ca smântâna pentru frișca, nu foarte gros și aerat (pufos). Se prăjesc și se servesc cu gem, miere sau ce doriți. Poftă bună! Sper să vă placă!