Martisorul amintirilor

Una din cele mai intiparite amintiri din copilaria mea a fost cea a martisorului.
De ce tocmai aceasta traditie, pentru ca sunt unele lucruri din viata unui copil care raman nesterse de timp si revin la suprafata de cate ori se iveste ocazia.
Eram copil, timid si fara resurse financiare suficiente, dar singura data cand puteam sa profit pentru a-mi exprima dragostea fata de cei pe care-i iubeam, era aceasta zi de intai martie, cand mandria mea de viitor barbat se simtea satisfacuta.
Prima, careia ii ofeream cel mai frumos martisor era mama, merita pe deplin, o iubeam, dar nu stiam cum sa-i arat lucrul acesta decat prin a-i oferii acest mic dar, impreuna cu un buchet de ghiocei.
Apoi urma invatatoarea, dar aici nu mai era vorba de dragoste ci de respect si nu imi placea in mod deosebit pentru ca eram la mare concurenta cu toti cei din clasa, totusi incercam ca martisorul meu sa fie cel mai stralucitor si mai bine pozitionat.
Urma partea cea mai interesanta si pentru care imi aduc aminte cu placere, martisorul pentru fete. Nici nu va dati seama ce putea fi in mintea unui copil, cata emotie, cata tandrete, cata dragoste, ca atunci cand, cu maini tremurande incercam sa-i prind pe bluza unei fete, un martisor. Nu stiu ce era in mintea ei deasemeni dar dupa ce reuseam sa il prind eram amandoi rosii ca bujorii, inima batea sa sara din piept, ma luau caldurile, dar ma simteam flacau, voinic si mare. Aceasta senzatie nu se poate uita niciodata.
Nu stiu daca si copii din ziua de astazi de aici mai au posibilitatea sa simta asa ceva, dintr-o traditie simpla, populara si la indemana oricarui individ, dar ma tem ca Sega, Nintendo si alte acareturi nu le-o v-a oferii niciodata.
Si pentru ca acest gest a ramas inscris in inima mea, voua celor care ati avut rabdarea sa cititi acest mesaj de intai martie va ofer un ghiocel virtual. Sa fiti iubite! si sa iubiti la randul vostru pe cei dragi.

Mersi Alex, pentru urarile tale!