CUM AM DEVENIT CRESTIN?
Sunt roman, nascut si crescut in jud. Arges, intr-un sat de munte. Am fost crescut de catre bunici, carora le port vesnica recunostinta. Ei m-au invatat primele notiuni si in purtarea cu oamenii dar si in cunostinta Lui Dumnezeu. Cind am crescut, am uitat de Dumnezeu si m-am pierdut in noianul de placeri ale lumii acesteia. M-am casatorit, m-am despartit, pentruca toate aceste lucruri mi se pareau firesc de bune. Au fost destui care au incercat sa ma sfatuiasca dar, chiar daca si-ar fi dat viata nu i-as fi ascultat. Eu eram buricul pamintului si in jurul meu trebuia sa se invirta totul. Aveam totusi ceva bun: eram constient ca trebuie sa muncesc pentru a-mi cistiga piinea cea de toate zilele. Zilele, anii s-au scurs si asa am ajuns in jurul virstei de 40 de ani, cind nimic si nimeni nu ma mai satisfacea. Se crease in mine un asa gol, ca tot pamintul nu-l putea umple! A venit revolutia. Impreuna cu sotia si fata am iesit in strada spre a ne manifesta bucuria. M-am inscris voluntar spre a fi de ajutor la paza unor obiective din localitate. Toate au trecut si golul parca se facea din ce in ce mai mare. Cel rau imi inocula, pe zi ce trecea, otrava in suflet. Imi soptea la urechea "inimii" ca viata mea e fara rost, ca nu mai prezint nici interes nici importanta pentru nimeni. Mai urma sa-mi recomande:"pune-ti capat zilelor". In iarna anului '90 parca, cu ocazia Craciunului, la TV, in mai multe seriale s-a transmis filmul Isus, in regia lui F. Zefirelii. Atunci mi s-au deschis ochii si am realizat pentru ce si pentru cine a trebuit sa moara DOMNUL MEU ISUS HRISTOS. Apoi, la sfirsitul lunii februarie 1991 in Mioveni, la Casa de Cultura, a avut loc o Evanghelizare. Si astazi parca vad afisul. Undeva jos scria: "se vor recita si cinta poezii religioase". Pentru mine exista o singura religie - cea Ortodoxa. Cind am ajuns in sala de spectacol, impreuna cu fica mea Dana, am ramas surprins ca nu vad nici-o fata bisericeasca. Copii, tineri, batrini cu Biblii in mina. Am spus cu totii la inceput "Tatal nostru" si apoi am ascultat mesajul. Am aflat atunci ca, chiar daca pentru ceea ce sint si ce fac, toti oamenii m-ar uri, este Unul care ma iubeste si inca cu o iubire vesnica! Ca pentru pacatele mele (cele multe) El si-a dat viata, ca m-a iertat si ca vrea sa-mi ofere in dar mintuirea si dreptul de a sta impreuna cu El in raiul Lui Dumnezeu. Nimeni pina atunci nu mi-a vorbit atit de clar si la obiect. In anturajul meu au fost si preoti; mama cinta in corul bisericii. In Mioveni era biserica cu preot, care venea regulat cu botezul si alte ocazii, dar care niciodata nu m-a intrebat: cum stai cu Dumnezeu?
Si cum nu-s atit de nesimtitor, am zis in sinea mea: daca o astfel de persoana, Isus, a facut atitea lucruri pentru mine si atit de mult m-a iubit si iubeste, atunci am sa-L iubesc si eu toata viata mea.
Am cautat, si cu greu m-am decis sa merg la Casa de Cultura unde se aduna mica turma Penticostala, a Lui Hristos. Am trecut si prin foc, dar am avut parte si de foarte multe bucurii. Timp de 3 ani am fost pus de o parte, ca nu aveam divortul incheiat cu prima nevasta. Mi s-a spus clar: "pina nu rezolvi problema, nu ai voie sa cinti, sa te rogi, sa iei cina in biserica!” Aveam citeva luni de cind Il primisem in inima pe Domnul. Eram ca un copil, nu stiam ce sa mai fac. Dar Domnul si fratii m-au iubit mult. Au staruit in post si ruga pentru mine
si atunci cind "disperat gemeam greu" cum spune o cintare, Domnul mi-a dat biruinta. Atunci, poate nu am stiut sa vad mai departe de mine, si poate am crezut ca fratii au ceva cu mine. Dar n-a fost asa. Nu putea fratele Preda, pastorul, sa dea o deslegare? Putea dar n-a facut-o ca m-a iubit cu o iubire neprefacuta in Domnul si a crezut ca nu oamenii m-au adus la ei, ci Domnul. A asteptat cu incredere si rabdare raspunsul Domnului.
Nu sunt adeptul religiilor, mai precis a firmelor pe care, si de care, numai cei firesti se leaga cu incapatinare. Nu sunt adeptul dogmelor cu care inteleptii veacului cauta sa domine si sa isi arate suprematia. Sunt adeptul susurului blind, a Cuvintului care poate transforma, a tot ce a creat frumos si bun, Dumnezeu. Imi doresc din toata inima, ca la sfirsitul alergarii mele pamintesti, sa stau alaturi de Acel care m-a iubit si ma iubeste, adica DE ACEL CARE STRALUCESTE MAI FRUMOS DECIT "CRINUL DE SARON" DE DOMNUL MEU ISUS. Nu mi-am parasit niciodata credinta. Sunt crestin de cind i-am inchinat viata Domnului, adica din 3 martie 1991. Pina atunci consider ca numai am pozat, sub masca unui cult. Impartasesc convingerile si aspiratiile, unor frati locali si ma bucur impreuna cu ei in Casa de Rugaciune, dar ii consider frati si surori pe toti acei ce se inchina in duh si adevar Tatalui ceresc, fac voia Lui Dumnezeu si Il urmeaza sau se straduie sa-L urmeze zi de zi pe Domnul Isus. Ii iubesc si pe ceilalti dar nu-i pot considera frati. De aia dau timp de la mine scriind, tocmai pentru a-l cunoaste si ei pe Dumnezeu si vor face astfel fapte demne de credinta pe care astazi numai o afiseaza. Ca vor sau nu, e treaba lor. Datoria mea e sa le spun, chiar daca cuvintele, istorioarele, poeziile, astazi nu le sunt pe plac. Multumesc Domnului ca am frati si surori si in Olanda!
La o forma de evlavie, la fatarnicia traditionalismului nu vroiesc a ma mai intoarce niciodata. Am atitea exemple de astfel de slujire in jurul meu, incit mi s-a facut lehamite.
Joi Dec 14, 2006 10:47 pm
