Cultul nemuncii

Noi Romanii il avem! Poate nu dumneavoastra, poate nu eu, insa per ansamblu, ca valoare medie, il avem cu siguranta! Aproape ca nu exista domeniu de activitate unde sa nu se manifeste. Majoritatea romanilor pur si simplu nu pot rezista tentatiei de a “pacali” sistemul, de a castiga o paine fara sa se speteasca prea mult pentru a-i merita firimiturile. Suntem blestemati sau “setati” parca sa ne conjugam mereu destinul la diateza pasiva. Exceptie fac putini dintre noi, mult prea putini.
S-a tot vorbit despre “traditia nemuncii” in comunism. Nu cred in asta! Cunosc oameni care muncesc acum si au muncit fara preget si in acele vremuri. Pana la urma, este o chestiune care tine de fiecare in parte. Tine de decizie si tine de caracter.
M-am gandit si ca lipsa banilor, salariile, e drept, penibile din Romania i-ar determina pe multi sa gandeasca in acest fel: “Daca tot sunt putini,… macar sa nu ma obosesc prea mult!”. Asa se intampla ca oameni cu potential si aptitudini deosebite ajung sa “dea rasol”, acolo unde ar fi putut excela. Blazarea colectiva este, la romani, o realitate incontestabila. Si este cat se poate de clar ca totul pleaca de la situatia materiala. Cand vezi ca salariile ingheata in timp ce preturile sunt mereu avide de noi culmi, iti vine parca sa o lasi balta, sa te opresti si sa te intrebi: “Pentru ce?”. Iar aceasta stare maladiva generalizata este si a fost, mai ales in anii trecuti, incurajata de tot soiul de “jocuri si concursuri”, care promit castiguri nemasurate si imbogatiri instantanee. Fenomenul “Caritas” este emblematic pentru o Romanie autoeducata in cultul nemuncii.
Ce ne lipseste? Dupa parerea mea – nimic! Suntem mai slab dotati decat locuitorii altor tari? Nu! Si atunci? Ce lipseste? Ce nu e pe-aici si ar cam trebui sa fie? – Lipseste, cred, un efort institutionalizat intru educarea si motivarea romanilor. Ne lipsesc orgoliul national englezesc, infatuarea frantuzeasca, imaginatia predominant artistica aplicata a italienilor, imperativul categoric kantian al teutonilor, increderea in sine aproape paroxistica a americanilor, reclama agresiva a grecilor. Nimic din toate acestea nu ne caracterizeaza. Suntem aidoma unui foc ce nu reuseste sa isi inalte flacara. Mocnim, uneori. Dar mocnim si atat! Iar cele cateva focuri care mai ard stau marturie doar pentru exceptia de la trista regula.
Visez la o Romanie manata de vise imposibile, remorcata la o utopie, riscand improbabilul, fortandu-si destinul. O Romanie facuta din romani care nu se tem. Care, dupa ce isi dau jos ghipsul, refuza dezabuzarea orizontala si opteaza pentru curajul vertical. Visez la o Romanie cum nu a mai fost. Si cred ca nu visez degeaba. Chiar daca este o utopie…

Foarte adevarat ce scrie in articolul tau. Am vazut asta când eram in România, in multe sate, chiar si la oras, unde nu bateau un cui ca sa nu se darâme gardul, cu toata saracia nu puteam intelege de ce nu faceau lucruri care nu ar fi necesitat nicio investitie.
Saracia nu poate scuza lenea, mizeria si nepasarea.

Saracia este efectul lenei, care conduce automat si la mizerie. Iar toate acestea din ignoranta si nepasare.
Omul trebuie sa fie creativ. Dar creativitatea se dezvolta numai prin educatie, cultura, integritate morala si tarie de caracte.