Legenda craniilor de cristal

O veche legendă amerindiană povesteşte despre cele 13 cranii de cristal, de mărimea craniului uman, care ar conţine informaţii despre originile şi destinul umanităţii. Conform poveştii, într-o bună zi, într-un moment de răscruce pe care îl va traversa omenirea, toate aceste cranii de cristal vor fi reunite, pentru a dezvălui nepreţuitele cunoştinţe. Astfel, mai spune legenda, în 2012, când, după calculele calendarului maya, ar putea veni sfârşitul lumii, reunirea craniilor l-ar preîntâmpina.
Cele 12 cranii trebuie aşezate în cerc, iar al 13-lea în mijlocul acestora. Odată realizată reunirea, lumea va fi complet schimbată, polii se vor inversa, oamenii vor dobândi cunoştinţe despre civilizaţii pierdute sau ascunse, ori lumea se va sfârşi. Acestea sunt câteva dintre teorii.
Potrivit legendei, craniile de cristal ar fi fost aduse din spaţiu, de 13 reprezentanţi ai unor rase extraterestre diferite, care le-au încredinţat diverselor popoare. Când va sosi
timpul, craniile vor fi redescoperite, prevesteşte aceeaşi legendă. Începând din anul 1840, în diferite regiuni ale lumii au fost descoperite 12 cranii ciudate, măiestrit lucrate
din diferite materiale, în special cristal, dar şi cuarţ. În prezent, ele se află în colecţii particulare sau sunt expuse în muzee din SUA, Franţa sau Marea Britanie. Iar dacă la început au fost percepute ca nişte opere de artă create de strămoşii noştri, unii cercetători au început să-şi pună întrebări după ce au aflat legenda indiană.
Chiar dacă au apărut tot felul de teorii pe marginea craniilor de cristal, unele mai fanteziste decât altele, specialiştii în prelucrarea cristalelor par să se fi pus de acord că felul în care au fost lucrate aceste obiecte este atipic. Poate chiar prea atipic pentru civilizaţia noastră, au îndrăznit unii să sugereze... Una dintre teorii este că pământenii nu ar fi putut să facă aceste obiecte, care nu prezintă urme de şlefuire aproape deloc şi sunt făcute dintr-un singur bloc de cristal, lucru care ar fi greu de realizat chiar şi cu
tehnologiile din zilele noastre.
O explicaţie pe care au încercat să o dea cercetătorii a fost că aceste cranii ar fi putut fi realizate prin "simpla" frecare cu mâinile, însă acest proces ar fi durat nu mai puţin de 600 de ani! Specialiştii au încercat să determine şi vechimea acestor obiecte misterioase. Nici aici nu s-au pus de acord, însă: fiecare metodă folosită a indicat cu totul altă datare, de la 1.400 de ani, până la 36.000 de ani.
Unul dintre cele mai celebre şi mai "perfecte" astfel de misterioase cranii este cel botezat Mitchell-Hedges, după arheologul britanic devenit faimos după ce l-a descoperit. Povestea spune că acest craniu a fost descoperit într-o expediţie condusă de Mitchell-Hedges în America Centrală, în 1927. Acesta a susţinut că fiica lui, Anna, ar fi descoperit craniul, în 1924. Mitchell-Hedges a condus o expediţie la ruinele unei localităţi mayaşe, Lubaantun, în căutarea miticei Atlantide.
Cercetătorul a povestit că fiica sa a găsit craniul de cristal, între vechi ruine, unde se presupunea că odinioară a existat un templu mayaş. Craniului îi lipsea mandibula, care a fost descoperită ulterior, după trei luni, la câţiva metri distanţă. Obiectul a uimit în primul rând prin incredibila asemănare cu craniul uman, mai ales în ceea ce priveşte structura maxilarului şi mobilitatea mandibulei.
Totuşi, cercetările de mai târziu şi studiile minuţioase asupra craniului efectuate de către specialiştii de la British Museum au cam clătinat povestea lui Mitchell-Hedges; se pare că exploratorul ar fi intrat în posesia craniului abia în 1943.
Mai mult, scepticii au afirmat că toată povestea descoperirii craniului era doar o înscenare, un fel de cadou pentru fiica exploratorului, care exact în ziua descoperirii împlinea 17 ani. Aceste supoziţii nu au reuşit să reducă fascinaţia pe care craniul de cristal o exercita asupra tuturor celor care l-au văzut: la lumină, acesta părea să-şi schimbe culoarea, câteodată se aburea uşor, iar câteodată în interiorul său apăreau, ca prin minune, imagini stilizate cu munţi şi temple. Specialiştii au concluzionat că obiectul are un sistem extrem de complicat de lentile, prisme şi canale care creează efectele optice neobişnuite.
Craniul a rămas în posesia fiicei lui Mitchell-Hedges, care a susţinut în continuare versiunea tatălui său. Mai mult decât atât, ea a încercat şi să convingă lumea că respectivul obiect deţine puteri miraculoase.
Craniul Mitchell-Hedges cântăreşte aproximativ 6 kilograme şi este structurat din punct de vedere anatomic la fel ca un craniu uman. Bineînţeles că a fost îndelung studiat de numeroşi specialişti, una dintre cele mai amănunţite analize efectuându-se în 1970, la laboratoarele Hewlett-Packard.
Cercetătorii au concluzionat, în final, că singurele unelte care ar fi putut fi utilizate pentru cioplirea craniului au fost diamantele, iar finisarea s-a făcut cu ajutorul unei soluţii
obţinute dintr-un amestec de nisip de siliciu şi apă. Iar de aici, părerile s-au împărţit din nou. Unii spuneau că artefactele nu puteau fi atât de vechi, pentru că mayaşii nu deţineau uneltele necesare pentru a le sculpta, alţii susţineau chiar că oamenii nu ar fi putut face craniile, ori că le-ar fi şlefuit timp de 300-600 de ani.
Deşi Craniul Mitchell-Hedges este cel mai celebru şi cel mai măiestrit lucrat, au fost descoperite şi altele asemănătoare. Alte exemplare cunoscute sunt craniul de Cristal
britanic şi cel parizian, craniul de cristal mayaş şi craniul ametist, ori cel botezat ET, realizat dintr-un cuarţ cenuşiu, despre care posesoarea sa susţine că poate vindeca boli.
Cel mai asemănător cu craniul Mitchell-Hedges este craniul din cuarţ roz, ce are, de asemenea, mandibula mobilă.
După ce au fost analizate şi re-analizate, s-au emis mai multe teorii referitoare la misterioasele cranii de cristal.
Una dintre aceste teorii spune că obiectele sunt, de fapt, un soi de computere, capabile să înregistreze şi apoi să reproducă întâmplări la care au fost martore. Ca urmare, ar conţine în ele istoria lumii, a noastră sau a celor din univers.
De asemenea, mulţi oameni s-au declarat încredinţaţi că ciudatele artefacte pot fi folosite pentru vindecare, având în vedere rolul pe care acest simbol, craniul, l-a jucat
pentru multe civilizaţii străvechi. De asemenea, s-a spus că obiectele au o legătură strânsă cu anumite civilizaţii extraterestre, care le-au adus pe Terra pentru a-i învăţa pe oameni lucruri noi.
La fel de fanteziste au fost şi teoriile că aceste cranii ar fi fost create în Atlantida sau Lemuria, ori ar fi putut să fie cranii umane, transformate în cristal prin puterea minţii.
Dincolo de fantezia oamenilor, specialiştii încearcă să ne aducă cu picioarele pe Pământ. Cercetătorii de la muzeele din Marea Britanie, Franţa şi SUA susţin că obiectele nu sunt de origine precolumbiană, întrucât prezintă urme de şlefuire cu obiecte moderne. Mai mult, după ce le-au analizat cu mijloace specifice, au concluzionat că sunt
vechi doar de un secol. Alţi oameni de ştiinţă care au analizat artefactele sunt de părere că acestea au fost realizate chiar mai târziu, în anii '60.
În plus, craniile nici nu respectă canoanele obişnuite ale obiectelor prin care popoarele precolumbiene îşi reprezentau zeii, în special pe Zeul Morţii, al cărui simbol era craniul. Mai mult, cercetătorii au pus punctul pe "i" cu argumentul că niciodată nu a fost descoperit vreun craniu de cristal în timpul săpăturilor arheologice în zonele în care au trăit aceste popoare. Ci, dimpotrivă, artefactele au apărut, pur şi simplu, în diferite colţuri ale lumii, lucru care a alimentat părerea că ar fi nişte falsuri. Iar când în toată povestea a apărut şi numele lui Eugène Boban, un negustor de artă foarte controversat, suspectat de escrocherie, scepticii au primit noi argumente în favoarea lor.
Oricare ar fi adevărul, faimoasele cranii de cristal continuă să fascineze pe toată lumea, pe oricine le-a văzut sau a citit doar despre ele. Misterul apariţiei lor lasă loc de diferite interpretări, de diferite scenarii. Poate că, într-adevăr, odată reunite cele 13 cranii, lumea se va schimba. Poate că va reînvia civilizaţia aztecă. Ori cea mayaşă. Ori poate că va veni sfârşitul lumii (în anul 2012, după unele previziuni care ar fi conţinute în calendarul maya).
Orice ar fi aceste cranii, daruri din cer (de la zei sau de la extratereştri), posibile unelte de comunicare cu alte civilizaţii sau numai nişte falsuri, poveştile care stau în spatele lor sunt totuşi impresionante, fascinante. Iar oamenilor mereu le-a plăcut să viseze.