Aventuri la Paris

"Haideţi
să vă povestesc ce experienţă de neuitat am trăit la Puteaux… Cum adică
v-am promis Parisul? A, da, păi staţi că e ok, Puteaux e o bucată din
Paris, sau o bucată lipită de Paris, sau o bucată de pur
şi simplu. Ce beep? E, lasă că o să vedeţi ce beep. În primul rând, să
facem o adaptare în limba română la numele bucăţii. Puteaux se pronunţă
PUTZO, cu accent pe O, cel puţin mie aşa îmi place să-i zic de când am
fost acolo. Simt un mic stres în sufletele voastre. Aveţi impresia că
sunt un bogătan care se plimbă prin Europa şi care-şi face
cumpărăturile la Paris… Nu, fiţi linişiţi, sunt şi eu un negru pe
plantaţie ca şi voi, şi am ajuns la Putzo obligat fiind de firmă. De ce
m-au trimis, nu ştiu, încă mă întreb. Şi au trecut câteva luni… Adică,
am făcut acolo exact acelaşi lucru pe care l-aş fi făcut aici, acelaşi
program, nici măcar o tastă n-am apăsat în plus. Dar dacă ei au vrut să
cheltuiască 1500 de euro pentru 5 zile ca eu să le dau ce le-aş fi dat
aici fără costuri suplimentare, de ce să mă împotrivesc?

Aşa gândeam înainte să plec, între timp însă mi-am
dat seama de ce ar fi trebuit să mă împotrivesc. Cred că e timpul să
înceapă povestea… Şi începe dis-de-dimineaţă, la ora 6, ora la care am
acele vise erotice atât de plăcute… Ce, nu mă credeţi că există ora
aceea? Puneţi-vă ceasurile într-o zi, aşa de test, să vedeţi ce
frumoasă e viaţa la 6 dimineaţa. Ajung ceva mai târziu la aeroport, şi
mă ia cu foame. Lasă, îmi zic, nu iau mare lucru să nu cheltuiesc, că
oricum o să fie mare ospăţ în avion, gratis. Aşa că iau doar un corn,
însă la preţ promoţional, adică la banii ăia puteam să iau o masa la un
restaurant în Bucureşti. Mi se încleştaseră degetele pe bani, a trebuit
să mi-i smulgă vânzătoarea din mână, având un zâmbet satisfăcut că s-a
mai păcălit un fraier cu cornul ei.

PERCHEZIŢII ÎN AEROPORT

Trec de primul control, ajung la percheziţii. Nu
ştiu ce are toată lumea cu mine de mă caută peste tot. Am faţă de
infractor? La Selgros m-au învârtit ca pe un pui la rotisor, la
aeroport m-au dezbrăcat… mi-a zis tanti să-mi dau şi ghetele jos,
bănuiesc că voia să vadă dacă am o grenadă între degetele de la
picioare. Trec eu în şoseţele lipa-lipa prin aparat, care oricum sună
de nebun, mi se cere şi cureaua fără de care sunt un om mort, că blugii
sunt foarte largi. Cu o mânuţă ţinând de pantaloni şi tot în şoseţele
trec iar prin aparat şi în sfârşit mă acceptă aşa cum sunt. Bine că nu
mi-a detectat măseaua de fier, că cedam nervos. Mulţumit că sunt legal
şi lumea mă crede că n-am venit să omor mulţi oameni cu privirea mea
fioroasă, încep să mă îmbrac la loc. Îmi trece prin minte gândul că mai
bine îmi luam hainele pe braţ încă de acasă, mergeam la aeroport în
chiloţi, şi după ce treceam prin ghilotina aia mă îmbrăcam. Că aşa m-am
îmbrăcat de două ori cu aceleaşi haine. Pierdere de timp. Mult timp
chiar, că mă îmbrăcam eu liniştit când îmi aud numele prin difuzoarele
aeroportului, ceva de genul că pleacă avionul şi poate vreau să mă urc.
Mă -zic- acu dacă am venit până aci, hai să mănânc şi eu gratis în
avion. Şi ca să am poftă, o iau la sănătoasa prin aeroport să prind
masa gratuită, mă orientez după nişte angajaţi ai aeroportului care
ţipă la mine pe unde să o iau, şi ajung la avion…

TAROM

Frumos in avion, cu ecranase LCD, cu GPS, sa vada
omul pe unde zboara, cu mancare buna, nu ca in jaful frantuzesc de care
o sa va povestesc mai incolo. Pornim, zburam, ajungem. Sunt in
aeroportul Charles de Gaulle, in apropiere de Paris. Wow, ma gandesc,
sunt in una din cele mai faimoase zone de pe glob, sa vezi cum o sa ma
umplu de placere saptamana asta. Merg vreo jumatate de ora cu bagajele
prin aeroport, in cautarea statiei de tren. Bagaje voluminoase si
grele, miliarde de lucruri pe care mi le-am luat ca sa nu duc lipsa de
nimic, si din care au ramas 95% impachetate pana am plecat… Dar astea
n-au fost nimic pe langa laptop-ul dat de firma. Mic, negru si de doua
ori mai greu decat celelalte bagaje. Ca asa stie firma sa se ocupe de
conditia noastra fizica. Ne da laptop-uri de acum 75 de ani, placate cu
plumb, sa le caram prin Europa.

TRENUL SPRE PARIS

Sunt in tren. Jegos. Nu eu, trenul. Urat, cam ca la
noi, si niste indivizi dubiosi care imi scanau cu ochii lor cu raze X
bagajele… Sunt cu ochii lipiti de geam, sa vad minunea Europei, Parisul
si imprejurimile lui. Mai neicusorule, da unde-s minunile? Peisaje
dezolante, cum ar fi cand te apropii de Bucuresti cu trenul. Lasa ca
ajung eu in Paris, sa vezi atunci… Si ajung, intru la metrou, soc
total, e mai urat decat la noi. Mai mare, mai multe statii, dar
scarboase, si statiile si trenurile. Scaune negre de jeg in metrouri,
terifiant. Punctele de intrare sunt prostie in stare pura. Vi se par la
noi barele de la metrou neplacute? Sa vedeti cum e in Paris, combinatie
de bare si usi care se inchid automat si imediat, si un spatiu atat de
mic incat si fara bagaje e o problema sa intri. Daca mai ai si genti
esti bun de cascadorii rasului la ce trebuie sa faci ca sa poti trece.
Si cica oras turistic. Si ajung… unde credeti? La…

PUTZO

Ies de la metrou, admir cateva cladiri mari si
frumoase si ma indrept catre hotel. Fiecare pas ma indeparteaza de
lumea civilizata si ma apropie de o mahala, care ajunge la punctul ei
culminant in dreptul hotelului in care m-a cazat firma. Bine, daca nu
stiam deja ca acolo trebuie sa fie un hotel, as fi zis ca e casa
vreunui bosorog al carui strabunic a pus prima caramida la constructie.
Ma uit dupa bulina rosie, n-o vad. Asa ca prind un pic de curaj si
intru, mentinandu-mi totusi starea de alerta si invartind ochii ca
girofarul sa prind din prima secunda cand incepe constructia sa o ia in
jos. Ajung la receptie, eu nu stiu franceza, mosneagul nu stie engleza,
asa ca ne intelegem de minune. Imi zice el ceva acolo, eu zambesc si
dau afirmativ din cap, apoi il bag si eu in cate una-alta, el zambeste
si da afirmativ din cap. Ce oameni draguti… Ma indrept catre lift.
Deschid o usa, vad o camaruta de 1 metru patrat, imi zic ca am nimerit
in camera femeii se serviciu, unde-si tine ea maturile. Ma mai uit de
jur-imprejur, nu vad liftul. Ma, nu cumva… Nu, n-are cum, ce hotel e
ala cu lift de o singura persoana? Si totusi, uite butoane, stil al
doilea razboi mondial, uite si oglinda… Ezit un pic, ma gandesc ca in
Romania cel mai prapadit lift pe care l-am vazut in toata viata mea
arata mai bine decat cusca asta in care nu intru si eu si gentile in
aceeasi calatorie. Imi fac curaj, ca atunci cand eram mic si intram in
telecabina la Sinaia, si intru. Smucesc din genti sa-si gaseasca loc pe
langa mine si mai ales prin mine, si cu ochii bulbucati apas butonul.
Hardughia se porneste usor, agale, ca sa am timp sa fac sex cu gentile
pana la etajul meu. Si pentru ca tot nu am ce face, citesc si eu ce
scrie prin lift, si constat cu stupoare ca e lift de 3 persoane!! De
cate zisesi?? 3 persoane? De care persoane, adica oameni? 3? Pai cand
am urcat in liftul ala 2 oameni am ajuns sa fim intimi. In 3 cum ar fi
fost? Eram in luna a doua de sarcina acum daca urcam cu inca doi. Ajung
sus, ii dau iar o smuceala de bagaje, ma lupt cu laptop-ul caruia ii
placea in lift, si ies. Dar cum ies? Ca usa se deschide doar un pic si
se opreste in ceva. O busesc de cateva ori, ca vad ca se deschide din
ce in ce mai mult cu fiecare lovitura. Ies cu genti cu tot, mort de
oboseala, si constat care e problema. Femeile de serviciu si-au lasat
toata logistica in usa. Va place cum le-am zis la maturi, mopuri,
galeti cu apa murdara? Bajbai prin intuneric, ca nu e lumina pe hol si
n-are geamuri exterioare si bag cheia in usa.

CAMERA DIN PUTZO

Pute. Ceva pute aici. O fi un cadavru sub pat, cine
stie. Imi arunc repede gentile, iau laptopul de 15kg si ies, ca sunt
asteptat sa muncesc la firma. Parcurg mahalaua si ajung la firma, ceva
mai aranjata ca hotelul. Nu mult, sunt cladiri daramate vizavi, arata
ca in Ferentari, si e o gaura mare in cladirea cu firma. Ma uit dupa
bulina rosie, nu e nici aici. Deduc fara teama de a gresi ca francezii
n-au vopsea rosie, sau poate tot cartierul e o bulina rosie si se poate
vedea din turnul Eiffel. Insa socul zilei avea sa apara dupa ce treceam
de usile care luceau frumos…

FIRMA

Ma loveste un puternic miros de plastic ars. Hotelul
pute, firma pute, ce-or avea francezii astia la nas nu stiu. Un amic ma
instruieste sa nu folosesc niciodata liftul, asa ca-mi explic de ce
miroase a ars. Ocolim liftul si incep galeriile intunecate, sau cum le
zic ei, holurile firmei. Deschidem o usa neagra de mizerie, pete negre
unde pun de obicei oamenii mana sa le deschida. Cred ca usa aia n-a
fost spalata niciodata din 1960 cand a fost montata. Urc niste scari
intunecate si mirositoare, apoi niste holulete stramte si la fel de
intunecate si ajungem intr-o camaruta unde trebuia sa fac eu arta din
programare. Firma un fel de vagon, cu hol foarte stramt pe mijloc si
compartimente pe margini. Totul mic si intunecos, cred ca mai bine s-ar
turna filme de groaza in cladirea aia. Ma asez la birou, astept sa-mi
treaca spaima, desfac laptopul cu grija sa nu-mi cada pe jos, ca sa nu
treaca prin toate tavanele pana la subsol, si incep lucrul. (continuarea mai jos)

CONDITII DE PUTZO IN COMBINATIE CU CORPORATIE MULTINATIONALA


Mi-e sete, asa ca ma uit rapid prin camera dupa o
masinarie de-aia de-ti da apa gratis, cum e la firma in Bucuresti, cum
e la orice firmulita patetica in apartament de bloc. Nu vad masinaria,
asa ca intreb care e locatia ei. Aflu ca nu exista asa ceva, daca vreau
apa trebuie sa cumpar. Poftim? Dar cafea, ciocolata calda, ceai? Cum sa
nu, la 0.8 euro inghititura. Pai cum? Ca la Bucuresti sunt toate
gratis. E, aici nu. Ok, o sa investesc un euro in ceva de baut, ca mor
de sete. Unde e spatiul de jecmaneala? Sunt condus prin holurile
intunecate si stramte catre o sala, unde trebuie sa dai cu cardul ca sa
ajungi la masinaria mirifica. Pai cum? Sunt deja in firma, m-am
autentificat jos, de ce dau cu cardul ca sa-mi iau o ciocolata la
suprapret? In Bucuresti nu e asa. E, aici e. Alta usa neagra de mizerie
si care scoate scartaituri mai ceva ca grajdul bunicii mele dintr-un
satuc din Romania. Ce chestie, nu ma gandeam ca o sa sparg sume mari de
bani chiar din prima zi, si nu in supermagazine, ci la masinaria de
sucuri. Plec socat catre compartimentul de tren in care trebuie sa
muncesc, luand sorbituri mici si simtind pe limba cum se duc banii mei
in jos…


BAIA DIN FIRMA


Traumatizanta. Cam cum te-ai duce la tara si ai sta
pe un veceu in fundul curtii. Spatiu atat de mic incat femeia de
serviciu nu poate sa intre cu mop cu tot. Si nici nu are de ce, din
moment ce stergem noi, angajatii, toti peretii cu hainele noastre. Ca
n-ai cum sa te strecori altfel. E o chiuveta in veceu si alta in afara
lui, de ce nu m-am prins. Ca oricum cea din veceu nu merge, doar ocupa
loc. Probabil montata de cei de la curatenie, face parte din programul
“fiecare angajat sa faca curat”. Dupa ce te speli la chiuveta te stergi
pe o carpa care e spalata probabil din cand in cand, in loc de
igienicele servetele de unica folosinta pe care le avem noi.


ANGAJATII DIN PUTZO


Ciudati oameni, muncesc toata ziua fara sa miste,
stau dupa program, nu-si iau pauza de masa, isi cumpara sandvis la
pranz si repede, repede, sa ajunga inapoi sa munceasca. Iar in cele 15
minute pana la alimentara vorbesc tot despre munca. Ajunsi inapoi
mananca in timp ce lucreaza. Tin sedinte zilnice in care fiecare le
spune tuturor ce a lucrat in ultimele 24 de ore si ce are de gand sa
faca in urmatoarele. N-am vazut niciodata asa spalare de creier ca in
firma asta. Si te intreaba de 3-4 ori dupa ce ai zis daca numai asta ai
facut, daca asta e tot. Dezgustator.


NOAPTEA


Am vizitat un pic Parisul, nimic emotionant, cateva
chestii pe ici pe colo interesante si atat. Turnul Eiffel e cat de cat
mai interesant, dar nu merita vazut mai mult de o data in viata. O
gramada de bare prinse unele de altele. A venit noaptea, ajung la
imputiciunea de hotel, ma risc iar cu liftul din al doilea razboi
mondial, si ajung in camera. Cam racoare in camera, ia sa pornesc eu
radiatorul electric pus la dispozitie de hotelul medieval. Nu se simte
nimic, si cand am apasat pe butonul de pornire s-a stins si lampa de pe
masa. Cine stie, ma gandesc, o porni el, poate ii ia nitel. Ma spal si
ma culc. Se facea ca eram la polul nord, si ma dezbracam la slip si
faceam baie printre ghetari… Ma trezesc tremurand, verific radiatorul,
care tremura mai rau ca mine, ba chiar incepuse sa tuseasca. Imi pun
toate hainele pe care le am si ma bag sub plapuma, cu cap cu tot. Doar
asa am reusit sa ridic temperatura peste zero grade. Dimineata primul
lucru pe care vreau sa-l fac e sa vorbesc cu mosneagul de la receptie,
ca eu n-am caldura in camera. Bine, mai intai am mancat micul dejun,
care se serveste intr-un buncar la subsolul hotelului. Si ajung la
receptie, si ii zic lu tataie, la care el senin imi raspunde ca nu e
nicio problema, voi avea caldura, e oprita de la receptie. Nu trebuia
decat sa ne spuneti ca vreti caldura, zice el. Am ramas perplex. Suntem
in ianuarie, cu temperaturi sub zero grade afara noaptea, si caldura se
porneste doar la comanda? Pai in cazul asta zic sa profit de ocazie si
sa-i zic receptionerului ca vreau si apa la veceu, chiuveta, dus,
lumina in camera si hartie igienica… Sa stie omul, ca nu e evident. Asa
ceva n-am auzit niciodata si nici nu cred ca o sa mai aud. Trebuie sa
fac cerere pentru caldura in ianuarie in Franta. Bun venit la Paris!!
Mai exact, la Putzo. Si oricum n-am inteles de ce n-aveam curent in
priza, ca radiatorul avea buton, era oprit, nu consuma curent fara
sens. A zis nenea ceva de economie de energie, asa ca am intrat in joc.
Si ca sa-i ajut cu economia am lasat radiatorul la maxim zi si noapte,
era o caldura de am dormit dezbracat si dezvelit. Auzi, sa nu-mi dea
curent la priza ca sa nu cumva sa pornesc radiatorul…


MAGAZINE


Cine mi-a zis ca sunt preturi mici in magazine in
Paris cred ca a ajuns din greseala in Somalia si i s-a spus ca e in
Franta. Am fost la supermarket in Putzo, si preturile erau mai mari ca
la noi, am dat 3 euro pe cea mai ieftina guma de mestecat. La buticuri
de-astea de cartier o cola de 1.5 litri era 2 euro. Nu la 2 litri, la
1.5. Un sandvis era 4.5 euro la carciuma de unde-si luau colegii mei
mancarea pentru pranz. Terifiant.


AIR FRANCE


Neplacut zborul la intoarcere. Nu tu ecranase LCD,
nu GPS, nu mancare buna. Mi-au pus in fata o tava numai cu branzeturi
care de care mai imputite si o mancare dintr-un fel de legume stricate
amestecate bine de un robot de bucatarie. N-am mancat decat chifla din
toata mancarea aia a lor. Dar cele mai placute amintiri le am din
aeroportul lor. Dupa saptamana de cosmar petrecuta in mahalaua
Parisului unde m-a trimis firma zic si eu sa plec acasa ca omul.
Ciudat, dar eram fericit sa ma intorc in Romania! Numai ca francezii
s-au gandit sa-mi dea o ultima placere carnala la aeroport. Astia m-au
dezbracat din prima de tot, am ramas doar cu tricoul si pantalonii pe
mine, fara curea, si tot suna rahatul ala de detector. Cred ca era
sensibil si la masele de fier. Si ma trage deoparte un negru de 3 pe 2
metri si 200 de kilograme, imi zambeste ca un homosexual si incepe sa
ma pipaie peste tot. Peste tot. Si ma pune sa-mi tin mainile orizontale
indepartate de corp, ca Isus pe cruce. Pantalonii imi cadeau, negrul ma
pipaia. Dau sa las mainile sa-mi mai ridic pantalonii dar el mi le
ridica la loc si se uita furios. Ok, astept sa termine ce face el
acolo, cu pantalonii-n vine, si zice ca e gata. Ma intorc la el si vad
ca are un zambet larg si satisfacut pe fata. Cred ca i-a placut mult ce
mi-a facut.


AEROPORTUL CHARLES DE GAULLE


Ma imbrac la loc dupa sceneta erotica cu negrul, mai
trec prin niste controale si ma indrept catre avion. Culoare prin
aeroport, scari, o usa si… ies afara. Cum afara? Am iesit din aeroport?
Nu se poate, sper ca nu trebuie sa o iau de la capat si sa ma intalnesc
din nou cu negrul… Nu din nou! O persoana imi vede privirea indurerata
si-mi zice sa stau linistit, ca nu mai sunt controale, o sa vina un
autobuz sa ma duca la avion. Autobuz? Pai in Bucuresti am mers prin
aeroport si la un moment dat m-am trezit in avion, fara sa ies afara.
E, aici nu.


BUCURESTI


In sfarsit acasa! Nu inainte de a mai asista la o
scena patetico-distractiva oferita de stewardese care au inceput sa
anunte chestii, le-a apucat un ras isteric, au crezut ca au oprit
microfonul dar el nu s-a inchis, si s-a auzut in toate difuzoarele din
avion cum 3 tipe rad de fac pe ele timp de 5 minute, dupa care au
reluat serioase ce aveau de zis.


CONCLUZIE


Daca va place durerea mergeti la Putzo, va dau eu
adresa hotelului, sau si mai bine angajati-va la firma care mi-a oferit
acest minunat sejur. Vor fi clipe de neuitat, va garantez. Asta, daca
scapati cu viata…"

This post was submitted by Daniel Danescu. in romanianVip.com